FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ CAMPIOANĂ

EXCLUSIV Iuliu Mureșan se bucură pentru titlul câștigat de CFR Cluj: „E creația mea și a lui Arpi”

Iuliu Mureșan și-a luat cu el de la biroul pe care-l avea la Cluj, la club, copiile trofeelor de campioană, pe care le-a comandat în Portugalia FOTO Cristi Preda
Iuliu Mureșan și-a luat cu el de la biroul pe care-l avea la Cluj, la club, copiile trofeelor de campioană, pe care le-a comandat în Portugalia FOTO Cristi Preda

Articol de - Publicat joi, 16 mai 2019 09:11

Iuliu Mureșan, actualul șef de la Hermannstadt, a dezvăluit că a fost invitat de Neluțu Varga la fiesta de la Cluj, că mai ține legătura cu oficialii și cu jucătorii de acolo și că se bucură permanent de performanțele CFR-ului.

Titlul câștigat matematic week-end-ul trecut de CFR Cluj este primul trofeu din cele 12 din vitrina grupării din Gruia cu care Iuliu Mureșan n-a făcut poză la fiesta de final.

Actualul președinte al lui Hermannstadt a fost invitat la petrecerea de final, chiar și pe stadion la decisivul cu CSU Craiova (1-0), dar oficialul în vârstă de 65 de ani a refuzat invitația patronului Neluțu Varga. Muri a transmis pentru Gazeta Sporturilor că el e mândru de performanța CFR-ului și consideră că a contribuit la campionatul cu numărul 5 al "feroviarilor".

"Copilul e matur"

"E normal să mă bucur, am trăit 18 ani la CFR Cluj, iar acel club este creația lui Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan. E ca un copil care acum a crescut mare, e matur, dar chiar se duce-n Germania la muncă sau să trăiască acolo, tot rămâne în sufletul meu, fiindcă am contribuit la ceea ce este acum. De ce CFR e campioană și FCSB, nu? Clubul a ajuns să aibă pedigree, are alură de campion, succesul vine din inerție. Spun că acest club e creația noastră, a mea și a lui Arpi, fiindcă și stadionul, și infrastructura au fost puse la punct de noi. Chiar dacă în acte nu ne mai aparține, ne va aparține mereu sufletește!", a explicat fostul conducător al clujenilor. 

"N-am vrut să tulbur"

Mureșan a plecat din Gruia la începutul lui octombrie 2018, are partea sa de contribuție și la acest trofeu, dar spune că n-a mai călcat pe la club din momentul divorțului: "Patronul m-a sunat de două ori duminică, am vorbit cu Neluțu Varga, l-am felicitat, m-a felicitat, comunicăm frecvent. M-a invitat la meci, la petrecere, doar că aveam treabă cu echipa mea de la Sibiu. N-am putut să vin și nici n-am vrut. N-am dorit să tulbur apele. Am evitat de atunci să trec pe la stadion, pe la club, nu mi-ar pica bine nici mie, nici lor, celor care sunt acum".

"M-am uitat cu multă emoție la meciul de titlu, cu toate că eram sigur că vor câștiga clujenii campionatul. Tot timpul, CFR este în sufletul meu. Bucuria mea e foarte mare. N-am jignit niciodată clubul, doar ce-am pișcat pe ici, pe colo"

"CFR e favorită și la anul, depinde de ce buget se va asigura. Cum îl știu eu pe cel ce dă banul acolo, sigur va oferi un buget confortabil pentru performanță. Sper să ajungă în grupe, să mai recupereze din investiții, s-au băgat foarte mulți bani"

"Acum, la Hermannstadt, vreau să rămânem în Liga 1, chiar fără a mai juca barajul, iar în timp putem construi la Sibiu ca la CFR Cluj. Vorbim de un oraș puternic, cu firme germane și internaționale, ce pot sprijini. Experiența mea și spiritul organizatoric le pun în slujba Hermannstadtului"

Iuliu Mureșan, președinte Hermannstadt

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (7)
10209749913134969
Coco Trusca  •  17 Mai 2019, 02:44

Uite de asemenea conducatori ar avea nevoie si "U" Cluj.

andrei.f
andrei.f  •  16 Mai 2019, 13:20

Bingo, raspuns gresit. Raspuns correct, Cfr e campioana si Steaua nu din motive de arbitri?

ucv1948
ucv1948  •  16 Mai 2019, 12:36

Cat i-ar trebui si Craiovei un Muresan si un Paszkany .... Din pacate il avem pe Marcel Popescu si un patron care este stelist pana in maduva oaselor ... Bravo CFR Cluj , succes in Europa

Vezi toate comentariile (7)
Comentează