FOTBAL  »  Superliga  »  CSU CRAIOVA

Jovan Markovic, ținta contestatarilor și după gol: „Nu arată a jucător profesionist de fotbal”

Jovan Markovic, neiertat nici după gol: „Nu arată a jucător profesionist de fotbal” // foto: Imago
Jovan Markovic, neiertat nici după gol: „Nu arată a jucător profesionist de fotbal” // foto: Imago

Articol de GSP - Publicat luni, 11 aprilie 2022 18:33 / Actualizat luni, 11 aprilie 2022 19:01

Universitatea Craiova s-a impus dramatic, scor 3-2, în fața campioanei CFR Cluj în etapa #4 din play-off-ul Ligii 1. Jovan Markovic (21 de ani) a renăscut speranțele oltenilor grație golului egalizator reușit în minutul 69, dar și așa, în ciuda faptului că a fost desemnat omul meciului, criticile la adresa sa nu au întârziat să apară.

Robert Niță, fostul fotbalist de la Rapid, l-a pus pe Markovic la zid după succes, considerând că mai are mult de muncă pentru a fi cu adevărat un sportiv profesionist. Acesta a făcut referire inclusiv la kilogramele în plus ale atacantului oltenilor, fiind de părere că Markovic ar trebui să dea dovadă de maturitate și atunci când ajunge în sala de mese.  

Markovic, mesaj către Edi Iordănescu după golul cu CFR: „Pot să fiu atacantul naționalei!”
CSU Craiova - CFR Cluj 3-2
Markovic, mesaj către Edi Iordănescu după golul cu CFR: „Pot să fiu atacantul naționalei!”

Jovan Markovic, pus la zid și după succes

Tânărul atacant al oltenilor a deschis drumul spre revenirea formației lui Reghecampf în partida cu CFR, iar la finalul duelului a avut curajul să afirme că poate reprezenta o soluție și pentru ofensiva naționalei, acolo unde speră să ajungă cât de curând. 

Chiar și așa, în ciuda prestației solide pe care a arătat-o după pauză, atunci când a fost introdus pe teren în locul lui Elvir Koljic, Markovic nu a scăpat de contestatari, care nu au cuvinte de laudă la adresa acestuia nici după victorii.

„Ar trebui transpusă puțin maturitatea asta și în sala de mese sau în sala de forță, cel puțin. Mi se pare că nu arată a jucător profesionist de fotbal. E un jucător de forță, e un jucător de la care se așteaptă să marcheze zeci de goluri...

Am un cunoscut la Clinceni. L-am întrebat de ce nu joacă, pe vremea când se afla acolo. Mi-a spus că avea vreo opt kilograme în plus. Nu îi dădea 25-30 minute pentru că nu ducea", a declarat Robert Niță, la Pro Arena.

Markovic este un bun național, spunem asta de când avea 13 ani. Noi, de la Craiova, apoi presa, toată lumea trebuie să aibă grijă de el. I-am spus că anul viitor trebuie să dea 35 de goluri lejer. 
- Mihai Rotaru, finanțator CSU Craiova

8este nota primită de Jovan Markovic, după meciul cu CFR, din partea Gazetei Sporturilor, fiind desemnat omul meciului

10 goluriare atacantul oltenilor în acest sezon, fiind al doilea cel mai bun marcator din tabăra alb-albastră, după Andrei Ivan

VIDEO „U“ Craiova – CFR 3-2 / Oltenii exultă după ce au răpus „balaurul“

Citește mai multe știri

CSU Craiova acuză arbitrajul lui Radu Petrescu: „Chiar și cu brigada de arbitri, CFR nu a putut să ne învingă”
CSU Craiova - CFR Cluj 3-2
CSU Craiova acuză arbitrajul lui Radu Petrescu: „Chiar și cu brigada de arbitri, CFR nu a putut să ne învingă”
Ilie Dumitrescu, despre momentul decisiv care a schimbat soarta partidei CSU Craiova - CFR Cluj: „Asta se numește inspirație”
CSU Craiova - CFR Cluj 3-2
Ilie Dumitrescu, despre momentul decisiv care a schimbat soarta partidei CSU Craiova - CFR Cluj: „Asta se numește inspirație”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (33)
1297613470747388
Tibor Szoltan  •  14 Aprilie 2022, 22:08

„Sunt bun, dar nu ma vede nimeni” – declara Robert Nita, la 31 de ani, dupa semnarea contractului cu Rocar - in liga a 3-a….. clar…. A venit baut la emisiune…

1297613470747388
Tibor Szoltan  •  14 Aprilie 2022, 22:06
Postat de firaldo pe 11 Aprilie 2022, 19:42

Robert Nita :)))) Asta la vârsta lui Markovic încă nu înscrisese nici un gol și tocmai făcea uriașul pas către Cimentul Fieni.

Cine e cimentul Fieni? E producator de ciment? Cred ca aia are internaționalul nita in cap… golgeterul nationalei… nita… căpitanul Barcelonei… nita…de unde e taranusul asta?

1297613470747388
Tibor Szoltan  •  14 Aprilie 2022, 22:03
Postat de fabius_2014 pe 11 Aprilie 2022, 21:06

Robert Nita, fostul fotbalist de la Rapid, nu a avut niciodata valoarea lui Markovic, nici macar atunci cand Markovic avea 15 Kg peste greutatea normala. Poate Markovic " nu arata a jucator profesionist de fotbal ", dar este. Robert Nita nici nu a aratat a jucator profesionist de fotbal si nici nu a fost.

Deci a jucat in liga a 4-a? Cate meciuri are nita asta la nationala? Cate goluri a dat pentru nationala? Cate Cupe / campionate a câștigat? A promovat macar cu rapid, care de 10-15 ani s a tot zbătut prin ligile inferioare sau a foat desființată?

Vezi toate comentariile (33)
Comentează
Close