FOTBAL  »  Superliga  »  SUPERLATIVE 2025

EXCLUSIV Campionul României s-a îndrăgostit de București, dar există un aspect pe care îl urăște: „E greu”

Juri Cisotti la vizita medicală
Juri Cisotti la vizita medicală

Articol de , , - Publicat miercuri, 24 decembrie 2025 11:20 / Actualizat miercuri, 24 decembrie 2025 11:22

Juri Cisotti (32 de ani), jucătorul celor de la FCSB, a fost desemnat Fotbalistul Străin al Anului 2025 în Superlativele GSP. Acesta a oferit un amplu interviu, în care a abordat mai multe subiecte, vorbind inclusiv despre cum s-a acomodat în România, în momentul în care a venit la Galați, despre ce impresie i-a lăsat țara noastră, ce anume îl deranjează cel mai tare aici și despre dorul pentru locurile natale.

De 4 ani în România, Cisotti a avut numai cuvinte de laudă la adresa României. Impresionat de capitala București, unde s-a mutat de când evoluează la FCSB, există totuși un lucru pe care nu-l place deloc: traficul sufocant și circulația complicată.

Venit din Italia, dintr-un oraș cu doar 10.000 de locuitori, Cisotti ia în calcul să își încheie cariera la FCSB și nu se gândește momentan să revină în țara natală.

Juri Cisotti, impresionat de România: „Sunt de 4 ani aici și am doar cuvinte de laudă”

„Sunt dintr-un oraș mic, de 10.000 de locuitori, Tolmezzo. E aproape de Udine. Am avut o copilărie frumoasă, cu prieteni și familie. Nu am avut probleme. Apoi, pe la 9 ani, am început fotbalul și mergeam la Udine să mă antrenez. Acolo era un club bun. Mergeam de 3-4 ori pe săptămână. Am sacrificat multe din viața de adolescent, cu petreceri și ieșiri pe afară. Dar eram concentrat pe fotbal. Și nu regret”, a povestit Cisotti, pentru GSP.ro

„Foarte frumos Bucureștiul. E un oraș mare. M-am adaptat foarte bine. E aglomerat, dar îmi place foarte mult. Sunt de 4 ani aici și am doar cuvinte de laudă. Oamenii m-au ajutat să mă adaptez foarte bine. Am doar cuvinte frumoase. Aglomerația din trafic nu-mi place. Și cum se conduce. E greu”, a spus Cisotti, „Străinul Anului” în Ancheta GSP.

Întrebat de ce anume îi este dor din Italia, Cisotti a răspuns: „De tot și de nimic, ca să spun așa. Italia e țara mea, m-am născut acolo, dar la un moment dat a venit timpul să încerc o experiență în afară. Acum sunt foarte fericit aici”.

Campionul României s-a îndrăgostit de București, dar există un aspect pe care îl urăște: „E greu”
Juri Cisotti, desemnat Străinul Anului în Ancheta GSP // FOTO: Andrei Crăițoiu (GSP)

Când am pierdut finala Cupei a fost cel mai greu moment. Altceva nu pot spune că a fost greu. Am găsit multe persoane care m-au ajutat. Lumea m-a ajutat, a văzut că sunt străin și mi-a dat o mână de ajutor. A fost bine și că am învățat foarte repede limba română. Seamănă cu italiana, da. Iar în Liga 3 nu erau mulți străini la Galați. Era doar Yabre. Și a trebuit să învăț româna.

- Juri Cisotti, despre perioada de acomodare în România

Acum nu mă gândesc la retragere. Știu că am mai mulți ani în spate decât în față, dar sper ca retragerea să vină cât mai târziu. Ce urmează după nu știu. Probabil tot în fotbal voi rămâne. Dar nu știu în ce poziție.

Nu cred că acum m-aș întoarce în Italia. Sunt foarte fericit aici. Dacă pot să-mi termin cariera aici, aș fi foarte fericit. E un club mare. Dar nu știu ce va fi pe viitor.

- Juri Cisotti, despre viitor

VIDEO. Interviul complet cu Juri Cisotti, „Străinul Anului” 2025 în Ancheta GSP

Citește și:
România, drum infernal spre EURO 2028 » Urnele pentru preliminarii în timp real + variantă de grupă grea și ușoară
Nationala
România, drum infernal spre EURO 2028 » Urnele pentru preliminarii în timp real + variantă de grupă grea și ușoară
Gheorghe Hagi a luat decizia: anunțul FRF
Nationala
Gheorghe Hagi a luat decizia: anunțul FRF
Fostul „decar” al naționalei dezvăluie: „Băiatul meu e la CFR. Fraților, ne batem joc de copiii noștri! Vă zic ce se întâmplă, e inadmisibil”
Superliga
Fostul „decar” al naționalei dezvăluie: „Băiatul meu e la CFR. Fraților, ne batem joc de copiii noștri! Vă zic ce se întâmplă, e inadmisibil”
Bosniacii au văzut conferința lui Hagi și au rămas marcați: „Vom ține minte aceste cuvinte pentru mult timp”
Nationala
Bosniacii au văzut conferința lui Hagi și au rămas marcați: „Vom ține minte aceste cuvinte pentru mult timp”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fostul mare fotbalist spune de ce refuză căsătoria cu iubita mai tânără cu 38 de ani: „Ajung cinci!”

Începe demolarea! » Prim pas bifat pentru viitoarea arenă de 54 de milioane de euro


Comentarii (2)
SuporterOr
SuporterOr  •  24 Decembrie 2025, 17:21

Respect Juri!

temujin
temujin  •  24 Decembrie 2025, 14:07

Atunci când nu știi ce îți va oferi viitorul. Și pentru el este România. Chapeau bas!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează