FOTBAL  »  Superliga  »  BOTOȘANI

Leo Grozavu și-a lăudat eroul după remiza spectaculoasă obținută cu CFR Cluj: „A fost îngerul păzitor”

Articol de - Publicat duminica, 17 august 2025 21:03 / Actualizat duminica, 17 august 2025 21:03

Leo Grozavu (57 de ani), antrenorul lui FC Botoșani, l-a lăudat pe portarul Giannis Anestis (34 de ani) pentru intervențiile excepționale din remiza cu CFR Cluj, scor 3-3.

Formația lui Grozavu a reușit să revină de 3 ori pe tabelă, în timp ce Anestis a reușit 12 intervenții, aducând un punct în deplasarea din Gruia.

Leo Grozavu, după CFR Cluj - Botoșani 3-3: „Anestis a fost îngerul păzitor”

„Când iei un punct la CFR, nu poți să fii nemulțumit. Am avut multe inexactități în toate compartimentele, dar până la urmă am luat un punct. Va trebui să-i dăm valoare cu rezultatele următoare.

Nu am fost supărat la pauză, voiam ceva mai multă reacție. În prima repriză am fost destul de apatici. Cu mingea am jucat foarte puțin, nu am avut curaj. În a doua repriză am fost mai consistenți. Nu pot să spun că am făcut minuni.

Clar, CFR e o echipă superioară nouă, dar trebuie să continuăm cu rezultate pozitive. Îngerul păzitor a fost Anestis. E clar că am avut în Anestis un portar în zi de grație. A scos foarte multe mingi pe care scria gol. De asta e portarul nostru. Are un antrenor care se ocupă foarte mult de el ca să-i dea cât mai multă valoare.

Am marcat de trei ori pe terenul CFR-ului, nu e ușor, dar totuși am luat un punct cu emoții. Nu am obținut mare lucru, va trebui să rămânem pe linia seriozității. Au fost multe momente în care nu am avut reacție, în a doua repriză foarte multe faze jucate neglijent. Puteam mai mult în acest start de sezon. E bine să dăm continuitate rezultatelor”, a declarat Leo Grozavu, la Prima Sport.

Ne-au dominat clar, dar am arătat că suntem o echipă puternică și care știe să sufere. Mă repet, am avut un înger păzitor în poartă. Știm să suferim, dar și să ne bucurăm. Arătăm că suntem o echipă care poate să întoarcă oricând rezultatul.

Nu prea ne creăm foarte multe ocazii, dar de câte ori avem, trebuie să și marcăm. O arătăm la fiecare meci: acasă câștigăm, în deplasare nu pierdem, cu excepția meciului cu Rapid.

- Sebastian Mailat, fotbalist FC Botoșani

Citește și:
Note GSP la FCSB - Oțelul Galați » „Răbdarea cu el nu va fi interminabilă”! Trei fotbaliști ai lui Reghecampf au luat 5! Cât a primit antrenorul la debut
Superliga
Note GSP la FCSB - Oțelul Galați » „Răbdarea cu el nu va fi interminabilă”! Trei fotbaliști ai lui Reghecampf au luat 5! Cât a primit antrenorul la debut
Haos după FCSB - Oțelul » „Nu vă mai înghesuiți, nu e mare vedetă!”
Superliga
Haos după FCSB - Oțelul » „Nu vă mai înghesuiți, nu e mare vedetă!”
Gigi Becali a luat decizia, după debutul lui Reghecampf » 3 jucători lăudați: „Mi-au plăcut!” + Pe cine a luat în colimator: „Lasă-mă cu el!”
Superliga
Gigi Becali a luat decizia, după debutul lui Reghecampf » 3 jucători lăudați: „Mi-au plăcut!” + Pe cine a luat în colimator: „Lasă-mă cu el!”
A gafat în direct și și-a enervat la culme soția: „Sunt în Dubai, sunt niște fete incredibile pe aici”
Campionate
A gafat în direct și și-a enervat la culme soția: „Sunt în Dubai, sunt niște fete incredibile pe aici”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (1)
utilizator șters
utilizator șters  •  18 August 2025, 10:39

Mailat a fost omul ce a facut diferenta. Fără el, nu se deschidea jocul in repriza a doua. Ar merita ca Leo sa il puna mai mult in teren.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează