FOTBAL  »  Superliga  »  FC BOTOȘANI

Ce l-a enervat pe Leo Grozavu la interviul după eșecul de la Sibiu: „Astea sunt întrebări de România”

Leo Grozavu în Universitatea Craiova - FC Botoșani // foto: Andrei Furnigă (GSP.ro)
Leo Grozavu în Universitatea Craiova - FC Botoșani // foto: Andrei Furnigă (GSP.ro)

Articol de - Publicat vineri, 27 februarie 2026 19:28 / Actualizat vineri, 27 februarie 2026 20:01

Leo Grozavu, antrenorul celor de la FC Botoșani, a comentat înfrângerea echipei sale în fața celor de la Hermannstadt, scor 1-3, meci din etapa #29 din Superliga.

Multi timp pe primul loc în clasament și aproape sigură de prezența în play-off, Botoșani, în urma unei crize de rezultate, s-a găsit matematic în play-out. Leo Grozavu a fost dezamăgit de prestația elevilor săi din meciul de la Sibiu, dar este încrezător că echipa sa va avea rezultate bune. Leo Grozavu a tras și un semnal de alarmă: moldovenii trebuie să fie atenți, altfel vor păți asemenea celor de la Sepsi, anul trecut - au intrat primii în play-out și au retrogradat.

Leo Grozavu a reacționat după Hermannstadt - FC Botoșani: „Dacă nu ne revenim, riscăm să ajungem într-o situație în care au ajuns și alții”

„Nu avem motive să ne prezentăm de maniera asta. Se întâmplă la fotbal. Trecem printr-o perioadă proastă. Nu reușim să ne redresăm. Ce pot să vă spun?

Cauze sunt. Astea le discutăm în cadrul clubului, cu conducerea, cu echipa, se fac analize. Să vin la televizor să vă spun cauzele? Sunt pus aici să fac altceva, nu să spun din ce cauză.

Sunt principalul vinovat poate. Nu am știut să gestionez anumite momente din ultima perioadă. De aici lucrurile s-au rostogolit.

Din iarnă rezultatele s-au rupt. Nu pot să spun mereu același lucru că devin penibil. La final, când se va trage linia... Vedem ce se întâmplă. Se va discuta în cadrul clubului. Când se vor găsi responsabilii, aceștia vor plăti. Inclusiv eu! Vom vedea. Nu îmi aduc aminte în ultimii ani ca Botoșani să fi avut 42 de puncte după 29 de etape. Mai este un meci și vedem. Suntem într-o situație dezastruoasă momentan. Dacă ne uităm la clasament, la puncte, sunt echipe mai titrate ca noi, cu alte pretenții, și sunt în zona noastră.

Eu am spus de anul trecut. Sunt primul care a zis că putem ajunge ca Sepsi anul trecut. Trebuie să facem puncte pentru că atunci când se înjumătățesc punctele e greu. În play-out, orice meci este pe viață și pe moarte. Riști să pățești ce a pățit Sepsi anul trecut.

Cu acești jucători am reușit să facem aceste puncte, cu ei trebuie să facem în continuare! Nu avem alții. Când puteam face niște schimbări, nu am făcut. Sunt convins că dacă ne trezim la timp, lucrurile nu stau prost. Arătăm rău ca atitudine, ca joc. Arătăm foarte rău. 42 de puncte nu sunt puține, dar trebuie să ne revenim. Dacă nu ne revenim, riscăm să ajungem într-o situație în care au ajuns și alții care nu au fost atenți. Eu sunt responsabil.

Ce șoc să fac la echipă? Astea sunt întrebări de România. În niciun caz!”, a transmis Leo Grozavu la flash-interviul de la Digi Sport Special.

Clasamentul în Superliga

Citește și:
Craiova - Getafe 1-1 » Fură atât de aproape! 9 minute le-au lipsit oltenilor pentru o victorie mare, la debutul în Conference League
Conference League
Craiova - Getafe 1-1 » Fură atât de aproape! 9 minute le-au lipsit oltenilor pentru o victorie mare, la debutul în Conference League
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Conference League
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Mihai Stoica, accident în București: „Sunt bine. Mașina e daună totală. E o intersecție ciudată acolo”
Superliga
Mihai Stoica, accident în București: „Sunt bine. Mașina e daună totală. E o intersecție ciudată acolo”
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
Stiri extrasport
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (2)
pierpatrat03
pierpatrat03  •  28 Februarie 2026, 07:48

Păi, deh ! Au fost Moșii de toamnă, Moșii de iarnă și potrivit ritualului creștin-ortodox se fac pomeni, care nu se mai întorc. Prietenii știu de ce !

EusiTuTu
EusiTuTu  •  28 Februarie 2026, 00:18

Marș BLATISTULE! Să retrogradezi și să mergi apoi la NOD cu fufele tale și cu HOȚUL HOȚILOR SĂ SĂRBĂTORIȚI! MARȘ!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close