Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat luni, 16 martie 2026 19:27 / Actualizat luni, 16 martie 2026 19:30
FC Botoșani a învins-o pe Unirea Slobozia cu scorul de 3-2, în prima rundă a play-out-ului din Superliga. Echipa lui Croitoru, aflat la debut în noul mandat, a întors scorul într-un meci în care a jucat mai bine de o repriză în inferioritate numerică.
Prima repriză a fost plină de evenimente. Mai întâi, oaspeții au deschis scorul prin Yanakov. După eroarea lui Papa, mingea a ajuns la jucătorul Sloboziei, care a deschis scorul cu un șut superb, mingea s-a dus direct în vinclu.
Gazdele au reacționat imediat, au restabilit egalitatea prin Miron (31). Fundașul central a înscris cu un șut trimis din interiorul careului. Au urmat minute de coșmar pentru Kovtalyuk, atacantul gazdelor.
Prima dată și-a băgat mingea în propria poartă, după o lovitură liberă a oaspeților, apoi a fost eliminat în minutul 38, după un fault dur.
În repriza secundă, ambele echipe au ratat mai multe ocazii imense, iar Botoșani a reușit să egaleze prin golul marcat de Dumiter în minutul 89, în urma erorii comise de Denis Rusu. În minutul 90+1, Aldair a bătut perfect un corner, Diaw a pus capul și a făcut 3-2, spre bucuria lui Marius Croitoru, aflat la debut. Antrenorul moldovenilor s-a bucurat fără rețineri.
Clasamentul din play-out
FINAL. FC Botoșani - Unirea Slobozia 3-2
- AICI live + Statistici
- Au marcat: Miron (31), Dumiter (89), Diaw (90+1) / Yakanov (12), Kovtaliuk (34)
- Eliminare: Kovtaliuk (38)
FC Botoșani - Unirea Slobozia, echipe de start:
FC Botoșani: Anestis - Ilaș, Miron, Diaw, Țigănașu - E. Papa, Petro - Mailat, Ongenda, Mitrov - Kovtaliuk
Rezerve: Kukic, Creț, Suta, Adams, Bordeianu, Aldair, Bota, Bodișteanu, Dumiter, E. Lopez
Antrenor: Marius Croitoru
Unirea Slobozia: Rusu - Orozco, Antoche, Safronov - Dorobanțu, Lungu, A. Albu, Dragu - Ponde, Espinosa, Yakanov
Rezerve: R. Popa, Ibrian, Șerbănică, A. Toma, Coadă, Lemnaru, V. Pop, Vlăsceanu, Bărbuț, Dulcea, Dahan, Said
Antrenor: Claudiu Niculescu
Arbitru: Marcel Bîrsan // Asistenți: Radu Ghinguleac, Doru Lucaciu
Arbitru VAR: Sebastian Colțescu // Asistent VAR: Sebastian Gheorghe
Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”