Articol de Alexandru Barbu, Răzvan Stamatiu - Publicat miercuri, 12 august 2026 22:43 / Actualizat miercuri, 12 august 2026 22:44
Marius Bilașco, 45 de ani, directorul sportiv al Rapidului, a fost întrebat astăzi, la GSP Live, despre o serie de jucători ai alb-vișiniilor. Cine urmează să plece din Giulești și fotbaliștii care încă nu l-au convins pe deplin pe antrenorul Daniel Pancu (48)?
Bilașco a confirmat ceea ce Gazeta scria încă de duminică: stoperul Cristian Ignat (23) - zero minute în acest sezon - nu mai intră în planurile Rapidului. A avut mai multe oferte în această vară, dar le-a refuzat pe toate.
Marius Bilașco, director sportiv Rapid: „Încercăm să găsim o soluție pentru Ignat, să joace mai mult”
„Ignat este unul dintre jucătorii pentru care încercăm să găsim o soluție, să joace mai mult. Și el se află oarecum în poziția în care, dacă rămâne la Rapid, va evolua foarte puțin”, a declarat Bilașco, prezent în studioul Gazetei Sporturilor.

Lars Kramer, Alexandru Pașcanu, Denis Ciobotariu, Daniel Graovac și Alin Kumer Celik sunt ceilalți fundași centrali din lotul Rapidului.
„Ungureanu rămâne. Burmaz și Jambor, nu știu. La Rareș Pop și El Sawy, depinde de ei”
Apoi, oficialul Rapidului a comentat, punctual, situația mai multor fotbaliști. Dacă în cazul portarului Ungureanu e sigur că va rămâne, Bilașco nu e la fel de convins despre atacanții Burmaz și Jambor.
Marius Bilașco, director sportiv Rapid, despre...
...Bogdan Ungureanu (19 ani, portar): „Va rămâne la Rapid, este un jucător foarte important pentru noi, la fel ca Aioani. Eu nu fac o diferență între ei, numărul unu și numărul doi, îi văd ca doi portari de mare valoare. În funcție de decizia antrenorului, cu siguranță și Bogdan va primi minute să joace. E adevărat că suntem interesați să aducem și un al 3-lea portar”
...Ştefan Senciuc (19, fundaș dreapta): „E un jucător din lot, a fost deja pe bancă, drept o soluție. O să-l mai vedem în lot. Vom afla în perioada următoare [dacă rămâne]. Din ce știu eu, nu cred că va pleca, însă nu mă pot pronunța 100% acum”
...Rareș Pop (21) și El Sawy (22), mijlocași ofensivi: „Sunt în lot. În momentul de față, sunt aici și fac parte din cadrul echipei. De-acum încolo depinde de ei, de antrenor, de decizii”
...Andrei Șucu (17, mijlocaș ofensiv): „Ține de antrenor, e un jucător cu potențial, care s-a pregătit în această perioadă cu echipa mare, a participat și în amicale. Depinde și de el. Dar nu comentez eu deciziile tehnice”
...Borisav Burmaz (25, atacant): „[E posibil să plece?] Nu știu să răspund, e o perioadă de evaluare. Avem 4 atacanți în acest moment, nu știu ce se va întâmpla. Vor rămâne toți 4? Va pleca unul? E vorba și despre ceea ce se întâmplă în perioada următoare”
...Timotej Jambor (23, atacant): „Vom vedea și în cazul lui, e o perioadă deschisă de transferuri și suntem în evaluări la unii dintre jucători”
Bursa transferurilor la Rapid:
- Antrenor: Daniel Pancu (nou)
- Veniri: Mohammed Kamara (CFR Cluj), Vladan Bubanja (Orenburg), Jason Kodor (Lecce), Daniel Graovac (FCSB), Ștefan Senciuc (CFR Cluj), Alin Kumer Celik (Genoa), Filip Stojilkovic (Pisa), Eric Ange Tape (Olympic Sport D'Abobo)
- Reveniri: Rareș Pop (Petrolul), Timotej Jambor (Slask Wroclaw), Antoine Baroan (Avs FS), Cristian Ignat (Petrolul), Luka Gojkovic (UTA), Omar El Sawy (U Cluj), Bogdan Ungureanu (Sepsi)
- Plecări: Tobias Christensen (Wieczysta Cracovia), Elvir Koljic (liber), Diogo Mendes (liber), Daniel Paraschiv (Real Oviedo), Leo Bolgado (CFR Cluj), Kader Keita (liber), Andrei Borza (Corum FK), Jakub Hromada (Iraklis Salonic), Drilon Hazrollaj (FK Tirana), Robert Bădescu (UTA), Gabriel Gheorghe (FC Argeș), Dejan Iliev (liber)
VIDEO INTEGRAL | Emisiunea GSP Live cu Marius Bilașco, directorul sportiv al Rapidului:
- GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, contul de TikTok, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Lovitura verii în televiziune! Cătălin Măruță ia locul vedetei de la Antena 1