GSP SPECIAL  »  SPECIAL  »  AUTO

FOTO Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein +20   FOTO
Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein

Articol de , , - Publicat joi, 24 septembrie 2026 18:07 / Actualizat joi, 24 septembrie 2026 19:39

Sala de Gimnastică „Nadia Comăneci” din Otopeni a găzduit joi, 24 septembrie, o acțiune de selecție a copiilor pentru cursurile gratuite de inițiere în gimnastică. La eveniment au fost prezenți, printre alții, Nadia Comăneci, Ilie Năstase și Ion Țiriac.

Sala a fost inaugurată în luna iunie, construcția fiind finanțată de fundația lui Ion Țiriac. Lucrările au început în octombrie 2025 și au fost finalizate în acest an, iar inaugurarea a coincis cu aniversarea a 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria Jocurilor Olimpice, obținută de Nadia Comăneci la Montreal, în 1976.

Ion Țiriac și-a făcut apariția la eveniment pe bancheta unei adevărate bijuterii pe patru roți. Miliardarul a venit cu un Mercedes-Benz 600 Pullman, automobil de colecție. A rămas pentru scurt timp la sală, apoi a plecat tot cu spectaculoasa mașină, condusă de șoferul personal al fostului tenismen.

FOTO. Cum arată mașina de colecție cu care a venit Ion Țiriac la sala „Nadia Comăneci”

+15 FOTO

Exemplarul lui Țiriac este echipat cu un motor V8 de 6,3 litri, care dezvoltă 250 de cai putere, și cu o transmisie automată cu patru trepte. Limuzina cântărește nu mai puțin de 3,34 tone și are puțin peste 57.000 de kilometri la bord.

Mercedes-Benz 600 Pullman este unul dintre cele mai rare modele ale constructorului german. Doar 487 de exemplare în versiunile Pullman au fost construite, iar automobilul era o demonstrație de lux și tehnologie pentru epoca sa: dispunea de un sistem hidraulic complex care acționa geamurile, scaunele, ușile, trapa și capacul portbagajului, precum și de suspensie pneumatică.

Țiriac are două astfel de modele în colecție, unul albastru, altul crem, cel cu care a și venit astăzi la sala „Nadia Comăneci”.

În afară de Înaltul Pontif și de oficialități guvernamentale, alți proprietari renumiți ai modelului 600 au fost Coco Chanel, Hugh Hefner, Elizabeth Taylor, John Lennon și mulți alții. Dictatori precum Nicolae Ceaușescu, Josip Broz Tito, Fidel Castro, Kim Il-Sung, Kim Jong-Il și revoluționarii africani Idi Amin și Jomo Kenyatta au folosit modelul 600. Și Saddam Hussein a deținut o variantă Landaulet a modelului 600.

Elementele de lux includeau un sistem hidraulic complex care controla toate sistemele mașinii: de la geamuri și scaune până la ușile cu închidere automată, trapa sau capacul portbagajului. Suspensia pneumatică autoadaptivă asigura ținuta de drum confortabilă a mașinii.

Modelul 600 a fost oferit în două versiuni: cu ampatament scurt și cu ampatament lung. Varianta cu ampatament scurt putea fi achiziționată ca limuzină cu patru uși clasică sau cu geam separator acționat electric, care izola scaunele din spate de partea din față a mașinii. Varianta cu ampatament lung a constituit baza pentru limuzina Pullman cu patru uși și pentru limuzina cu șase uși. Au existat și limuzine speciale construite în stilul Landaulet.

De asemenea, au fost construite două exemplare coupe, unul dintre acestea fiind cadoul Mercedes-Benz pentru Dr. Rudolf Uhlenhaut, proiectantul mașinii, atunci când acesta a părăsit compania.

Versiunile cu ampatament lung au fost denumite „Pullman” și includeau o versiune cu patru uși, una cu șase uși și o variantă Landaulet. Cele mai multe exemplare Mercedes-Benz 600 (mai exact 2.190 dintre acestea) au fost construite pe platforma cu ampatament scurt. Versiunile Pullman sunt mai rare, fiind construite doar 487 de exemplare. Gama Mercedes-Benz 600 a rămas oficial în producție până în 1981, deși după 1972 au mai fost construite foarte puține unități.

Mașina expusă are 57.395 de kilometri la bord.

- descrierea mașinii de pe tiriaccollection.ro

Citește și:
Vlad Chiricheș face dezvăluiri șocante din vestiarul echipei: „Nu știu dacă a mai spus cineva asta până acum”
Nationala
Vlad Chiricheș face dezvăluiri șocante din vestiarul echipei: „Nu știu dacă a mai spus cineva asta până acum”
A intrat în direct și a anunțat plecarea „Bestiei” de la Craiova, imediat după remiza cu Getafe
Conference League
A intrat în direct și a anunțat plecarea „Bestiei” de la Craiova, imediat după remiza cu Getafe
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Conference League
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Mihai Stoica, accident în București: „Sunt bine. Mașina e daună totală. E o intersecție ciudată acolo”
Superliga
Mihai Stoica, accident în București: „Sunt bine. Mașina e daună totală. E o intersecție ciudată acolo”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (15)
fault999
fault999  •  25 Septembrie 2026, 18:44
Postat de pixelplus pe 25 Septembrie 2026, 12:37

Se prea poate sa ma fi inselat. Dar titlul articolului este foarte clar: “ Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein.” Din acest titlu reiese ca cei mentionati au avut aceasta limuzina. Sunt de acord cu tine ca modelul acesta sa fi apartinut acelor persoane, dar limba romana are capcane pe care domnii ziaristi ceva mai tineri nu le sesizeaza. Cum ar fi de exemplu: “vezi ce spui” si “spui ce vezi”. Multumesc pentru observatie. Ramanem prieteni.

Ai dreptate si tu!Apreciez!

pixelplus
pixelplus  •  25 Septembrie 2026, 12:37
Postat de fault999 pe 25 Septembrie 2026, 08:44

Ai inteles gresit...nu este vorba de aceasta masina ci de marca si modelul asta.

Se prea poate sa ma fi inselat. Dar titlul articolului este foarte clar: “ Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein.” Din acest titlu reiese ca cei mentionati au avut aceasta limuzina. Sunt de acord cu tine ca modelul acesta sa fi apartinut acelor persoane, dar limba romana are capcane pe care domnii ziaristi ceva mai tineri nu le sesizeaza. Cum ar fi de exemplu: “vezi ce spui” si “spui ce vezi”. Multumesc pentru observatie. Ramanem prieteni.

fault999
fault999  •  25 Septembrie 2026, 08:44

Si vrei sa vina cu in izmene si sutană?Greu cu civilizatia

Vezi toate comentariile (15)
Comentează
Close