FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

EXCLUSIV Marius Croitoru l-a analizat pe Andrei Chindriș și dă verdictul: are loc la FCSB omul care l-a dat pe spate pe Becali?

Andrei Chindriș / Sursă foto: Facebook
Andrei Chindriș / Sursă foto: Facebook

Articol de - Publicat marti, 14 aprilie 2020 12:42

FCSB. Marius Croitoru, antrenorul Botoşaniului, îi face o radiografie tehnico-tactică a fundașului central Andrei Chindriş (21 de ani), însă avertizează şi el că un fotbalist are nevoie de alte lucruri pentru a se impune la clubul lui Gigi Becali.

- Marius, te salut, ne ajuţi să-l descifrăm mai în amănunt pe Chindriş? 

- Cu cea mai mare plăcere! 

- Ştiu, o să zici că e foarte bun, că nu e nimeni ca el.. 

- O să zic de toate, că are şi lipsuri. 

- De unde să plecăm? 

- De la faptul că are o marjă de progres mare, e cel mai important. Se poate lucra cu el, a urcat mult în aceste 7-8 luni şi o mai poate face.

Croitoru: "Joacă şi stoper dreapta, dar şi stânga"

- Defensiv? 

- Aici e el foarte bun. În duelurile unu contra unu stă bine pe picioare, anticipează bine pentru vârsta lui fiindcă mulţi capătă această calitate când trec anii şi învaţă diverse situaţii de joc. Chiar şi viteza e bună, mai ales ţinând cont de înălţimea lui, 1,88 metri. 

- Stoper dreapta sau stânga? 

- L-am folosit în ambele poziţii. Cu Miron, care nu putea decât dreapta, l-am pus pe Chindriş fundaş centra stânga. Apoi, cu Şeroni, care e stângaci, l-am băgat în dreapta. Îmi place că s-a adaptat, mulţi ar fi strâmbat din nas, ştiu că din exterior pare simplu, ce mare lucru e să joci stoper dreapta sau stânga, dar nu e chiar atât de simplu.

Croitoru: "Nu se urcă mingea pe el absolut deloc" 

- Jocul aerian? 

- Aici îl ajută foarte tare statura. L-aţi văzut că a apărut mereu şi la fazele noastre fixe din ofensivă, a şi marcat. E o altă calitate a lui

- Ce şi cât ştie cu mingea la picior? 

- Are momente când mi-a ieşit cu balonul, pe construcţie, pentru a face superioritate. Nu se urcă mingea pe el, staţi liniştiţi. Chiar deloc. 

- Ai zis că ne spui şi lipsuri, văd că doar lauzi! 

- N-are experienţă fiindcă n-a jucat la acest nivel. Pentru un fundaş e foarte necesar să ai jocuri, să te întâlneşti cu situaţii diferite, el nu cred că are 40 de prezenţe în Liga 1, n-a jucat în cupele europene deloc. 

- Cât de labil psihic e? 

- Eu zic că stă bine.

Croitoru: "La FCSB ai nevoie şi de altceva, nu doar de valoare" 

- La FCSB, dacă va ajunge, va avea nevoie... 

- Eheee, la FCSB au ajuns foarte mulţi jucători buni care n-au rezistat. Acolo nu ajunge să fi doar valoros. Şi nu mă refer la ce zice Gigi despre ei, până la urmă, prima dată când te critică o face după un meci în care ai jucat prost, nu te-a certat înainte. E drept că apoi te face în toate felurile, cine e slab mental cedează şi de aici intri într-o spirală din care nu ştiu cine mai poate ieşi. 

- Adică e complicat pentru cei care ajung la FCSB? 

- Eu cred că trebuie să fii un pic altfel ca fotbalist în momentul în care treci acolo. Dacă vrei să rezişti trebuie să ai ceva, să ai capacitatea de a te adapta la nişte situaţii pe care în altă parte nu le traversezi. Nu ajunge să fii bun fiincă din moment ce te-a luat FCSB, sigur ai valoare, dar apoi diferenţa e făcută de personalitate, mentalitate, psihic. Ceva se întâmplă acolo, altfel faţă de toate echipele, de-asta e nevoie de altceva şi în afară de a fi fotbalist. Şi nu mă refer doar la presiunea patronului, sunt şi altele. 

- Şi Chindriş crezi că ar putea avea acest altceva? 

- Pe mine, de exemplu, la ce am văzut la el, m-a convins să-l pun al treilea căpitan, după Miron şi Jonathan Rodriguez, acum e al doilea. Mi-a inspirat personalitate, calitate de lider, îmi place cum vede jocul, chiar şi în discuţiile pe care le am cu ei la studio video, opresc faza şi îi mai întreb şi pe ei. Am apreciat cum punea problema şi ce anume vedea el ca situaţie de joc.

"Cred că FCSB i s-ar potrivi lui Chindriş, fiindcă ar ajunge la o echipă care are acelaşi stil de joc cu al nostru, ofensiv, care stă mereu în jumătatea adversă. Aşa, îi e mai uşor şi lui, să aibă de rezolvat puţine faze şi nu una pe minut, când adversarul e pe tine mereu cu 7-8 jucători în atac" - Marius Croitoru, antrenor FC Botoşani

"Cluburile discută. Trebuie să se înţeleagă între ei, apoi aş intra eu în joc. Cu mine nu s-a discutat încă ceva concret. Nu ştiu dacă m-ar afecta criticile lui Becali, nu am mai trecut printr-o asemenea situaţie" - Andrei Chindriș, fundaș FC Botoșani

36 de meciuria disputat Chindriş în Liga 1, unde a debutat în iulie 2018

5 selecțiiare stoperul botoşaniului în naţionala de tineret, a jucat în toate meciurile din actuala campanie U21

Citește și alte știri despre transferul lui Chindriș la FCSB:

FCSB. Avertisment pentru Andrei Chindriş: Gigi Becali și FCSB devorează tinerii » GSP a analizat parcursul puștilor veniți la echipă în ultimii 5 ani

FCSB. Gigi Becali și Valeriu Iftime, dialog spumos în direct la TV: „Suntem posedați! Facem afaceri în Săptămâna Mare? Mi-ați dat ultimatum... Ce, trecem Prutul?!”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (2)
zica
zica  •  14 Aprilie 2020, 18:36

Domnule Vlaga ,că ne te duci la o echipa că Steaua îți trebuie în afara de valoare si bărbăție ,când se dau sume mari de bani pe tine și răspunsul tău trebuie sa fie pe măsură ,uz avantajele materiale ,să știți ca in Italia 10000 de euro nu sânt laindemana oricui ,chiar și la echipe bine cotate ,vii te pregătești asta e treabă ta ,credeți că afară patronii sânt mai buni că el Becali mă îndoiesc ,dar când bagi banii tai cam ai dreptul și sa critici,nu uitați în plus condițiile oferite casa ,mașină ,alimentație,refacere și sa vedeți că și tu trebuie sa fii permanent pregătit la cel mai înalt nivel și în plus atracția unii transfer afara pe un salariu de vis.

1741476072741545
Iulian Vlaga  •  14 Aprilie 2020, 18:22

Îl rezolvă Gigi și pe ăsta.Tocat mărunt și trimis înapoi la Botoșani.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează