Articol de Carmen Dumitru, Răzvan Petrescu (video) - Publicat sambata, 25 aprilie 2026, 17:18 / Actualizat sambata, 25 aprilie 2026 17:18
Marius Niculae (44 de ani), fostul atacant al lui Dinamo, a prefațat derby-ul dintre „câini” și Rapid, programat duminică în etapa 6 din play-off-ul Superligii, pe Arena Națională. „Săgeată” a pus lupa pe situația lui George Pușcaș (30 de ani) și cere răbdare pentru internaționalul român.
Dinamo vine după deziluzia ratării calificării în finala Cupei României Betano, după eliminarea în fața Universității Craiova. Pușcaș a jucat 64 de minute, fiind titularizat în premieră, însă n-a avut vreo contribuție ofensivă.
Înaintea partidei, Dinamo se află pe locul 5, cu 31 de puncte, în timp ce Rapid e pe 4, cu 32.
Marius Niculae a analizat șansele echipei lui Zeljko Kopic și a oferit un verdict clar despre cel mai sonor transfer al iernii din Ștefan cel Mare.
VIDEO | Marius Niculae are mare încredere în George Pușcaș: „Se întâmplă mai rar să avem răbdare în România”

Fostul atacant al echipei naționale, care încearcă să își regăsească ritmul în tricoul alb-roșu, este văzut de Niculae ca un element cheie pentru viitorul apropiat al echipei.
„Să nu uităm de Pușcaș, vine după o pauză de aproape un an de zile, să avem răbdare cu acest jucător. Este un jucător de echipă națională care nu și-a spus ultimul cuvânt și poate ajuta Dinamo. Se întâmplă mai rar să avem răbdare în România, nimeni nu are cu nimeni, el va confirma la Dinamo”, a declarat Marius Niculae.
În contrast cu situația lui Pușcaș, Niculae a taxat lipsa de continuitate a lui Mamadou Karamoko, atacantul măcinat de accidentări: „Se poate întâmpla, niciun jucător nu își dorește să fie accidentat. Din nefericire pentru el, nu are continuitate și ăsta nu e un lucru bun pentru el și pentru echipă.”
Referitor la complexul pe care Dinamo l-a dezvoltat în fața Rapidului în ultimele confruntări, „Săgeată” crede că a venit momentul ca fosta lui echipă să dea lovitura. Diferența majoră față de sezonul trecut, în viziunea sa, este obiectivul european care apasă acum pe umerii jucătorilor.
„Diferența dintre sezonul acesta și trecut este că pot participa în cupele europene. Cu Rapid, din nefericire, în ultimii ani nu au reușit să câștige, dar au fost destul de aproape în anumite meciuri.
Fiecare poate câștiga cu fiecare în acest play-off foarte echilibrat, am văzut asta în meciurile trecute, acum e mai încins pentru că meciurile s-au micșorat și orice punct contează pentru echipele angrenate.
Vom vedea ce se va întâmpla, dar eu cred că va veni și timpul lui Dinamo, de aceea sunt statisticile făcute, să fie stricate”, a adăugat Marius Niculae.
Clasamentul la zi din Superliga
Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”