FOTBAL  »  Superliga  »  INTERVIU

Mihai Popa, portarul-revelație de doar 21 de ani al Voluntariului, explică saltul său fantastic: „M-a ajutat mult faptul că am în față o apărare experimentată”

Mihai Popa
Mihai Popa

Articol de - Publicat vineri, 25 martie 2022 13:19 / Actualizat vineri, 25 martie 2022 13:41

Mihai Popa (21 de ani) este la această oră unul dintre cei mai buni jucători tineri din Liga 1. Prin evoluțiile sale remarcabile din poarta Voluntariului a ajutat echipa să intre în play-off, iar cota lui de piață a explodat în acest sezon

- Mihai, ce înseamnă pentru voi faptul că jucați în play-off? 

- E o performanță mare. La începutul sezonului nu se aștepta nimeni. Când am ajuns eu aici obiectivul era cu totul altul, dar am încercat cu toții să dăm maximum la fiecare meci, iar rezultatele au început să se lege. Este o performanță foarte importantă pentru tot clubul, de la jucători și până la staff. 

- Tu ai venit la echipă în acest sezon. Voluntari pare o destinație atractivă pentru mulți jucători. Pe tine cu ce te-a atras? 

- Eu nu mă gândeam la un transfer, încercam să am evoluții cât mai bune în poarta Astrei. După ce a venit retrogradarea, mi-am dorit să ajung din nou în prima ligă. Am avut mai multe oferte, dar am luat informații și am ales bine. Adevărul este că Voluntari mi-a oferit ce e mai important: faptul că pot să joc multe meciuri. Acesta a fost și factorul decisiv. Pentru un jucător tânăr este foarte important să prindă meciuri. 

- Cât contează pentru un portar tânăr să aibă în fața lui niște fundași experimentați? 

- Este un lucru decisiv. Comunicarea are un rol aparte. Apărarea noastră este formată din jucători foarte buni, iar Igor Armaș și Gabi Tamaș au și o experiență deosebită. Ei vin mereu în timpul meciului cu încurajări, sfaturi, vorbesc cu mine, iar lucrurile astea îmi dau siguranță și mă ajută foarte mult. 

Mihai Popa: „Am ajuns în poartă din întâmplare"”

- Liviu Ciobotariu cum este ca antrenor? 

- Un om extraordinar, din toate punctele de vedere. A dat șansa tuturor jucătorilor să prindă meciuri, știe cum să ne motiveze și să ne facă să dăm tot ce avem mai bun la fiecare meci. Lucrurile astea se văd în jocul echipei și în atitudinea pe care o arătăm pe teren. 

- Ce simți când te gândești că la 21 de ani te numeri printre cei mai buni portari din Liga 1? 

- Este foarte important pentru mine că la această vârstă am printre cele mai bune cifre din campionat. Deși se spune că un portar își începe cariera la 25 de ani, eu mă bucur că am reușit să am rezultate bune atât de devreme. Am parcurs un drum greu, am luat-o treptat, am stat și rezervă, am jucat și în Liga 2... Pentru mine este benefic că am acumulat destulă experiență la o vârstă fragedă. Mai am însă mult de muncă. 

- Cum ai ajuns să fii portar? 

- Din întâmplare. Am fost la un turneu când eram copil, iar portarul nostru de atunci nu a putut să joace. Eu eram fundaș, dar, nu mai știu de ce, am intrat în poartă. Și am rămas acolo. Bunicul meu a fost portar (n.r. - Gheorghe Popa, fost portar important la Farul) și pot să spun că și asta m-a influențat. 

- Care a fost cea mai frumoasă experiență din carieră? 

- Finala Cupei României de anul trecut. E ceva extraordinar când ți se cântă imnul înainte de meci. Și experiența de la Tokyo. E greu să ajungi la Jocurile Olimpice, e greu să prinzi lotul. A fost un drum lung, însă a fost ceva aparte. 

Sunt mulți portari tineri și buni în România. Nu mă gândesc încă la naționala mare, mai am etape de parcurs, încă sunt eligibil pentru echipa U21, unde vreau să joc și să-mi fac cât mai bine treaba

Atuul nostru este forța colectivă. Suntem o echipă valoroasă, cu individualități, însă totodată suntem și un grup foarte puternic și unit. Iar lucrul acesta chiar contează într-o echipă
-Mihai Popa, portar FC Voluntari

81%este procentajul șuturilor apărate de Mihai Popa în acest sezon, clasându-se pe primul loc la acest capitol în Liga 1, într-un top al portarilor care au bifat cel puțin 50% dintre partidele din acest sezon

650.000de euro este cota lui Mihai Popa pe transfermarkt

Citește mai multe știri despre Liga 1

Turcii pregătesc întoarcerea lui Moruțan în Liga 1

Dinamo vinde bilete pentru amicalul din week-end

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
ionescugeorge77
ionescugeorge77  •  25 Martie 2022, 14:49

...un mare portar ...ce gol a luat in ultimul minut ...fantastic...nemaipomenit ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează