FOTBAL  »  Superliga  »  UTA

Mircea Rednic a povestit cum se simte după infarct și operație » Laudă un fotbalist: „Îmi pare rău că n-am pus o clauză cu Rapid”

Mircea Rednic / Sursă foto: Facebook@ UTA Arad
Mircea Rednic / Sursă foto: Facebook@ UTA Arad

Articol de - Publicat joi, 14 septembrie 2023 17:01 / Actualizat vineri, 15 septembrie 2023 10:20

Mircea Rednic, 61 de ani, a trecut peste problemele medicale ce l-au speriat la finele lunii august, este pregătit pentru etapa de vineri seară contra unui vechi amic, Ioan Ovidiu Sabău (U Cluj), și a spus care e situația în cadrul echipei „textiliștilor”. 

Mircea Rednic, 61 de ani, revine în circuit după infarctul și operația suferită după meciul cu FCSB (2-1). Antrenorul arădenilor a participat și la antrenamente în pauza competițională, după ce nu a făcut deplasarea la ultima rundă, la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi (0-1).

Doctorii i-au recomandat să stea trei săptămâni departe de fotbal, dar „Puriul” a rezistat doar patru zile până la prima interacțiune cu echipa! A mers să le vorbească elevilor săi înaintea deplasării de la Sfântu Gheorghe, apoi după alte câteva zile s-a implicat la ședințele de pregătire. 

Mâine, vineri, de la ora 18:30, UTA se duelează cu U Cluj, o confruntare cu Ioan Ovidiu Sabău, între doi foști colegi la Dinamo, Rapid și echipa națională, campioni în Ștefan cel Mare și în Giulești.

Primul interviu al lui Mircea Rednic după infarct: „Dacă mai întârziam un pic, nu mai aveai cu cine vorbi” + Gluma zilei: „Doctorul mi-a zis să urc, mai bine, două etaje”
INTERVIU
Primul interviu al lui Mircea Rednic după infarct: „Dacă mai întârziam un pic, nu mai aveai cu cine vorbi” + Gluma zilei: „Doctorul mi-a zis să urc, mai bine, două etaje”

Mircea Rednic despre starea sa de sănătate: „Urmez un tratament cam agresiv și dimineața sunt un pic amețit"

"Sunt mult mai bine, urmez un tratament cam agresiv și dimineața sunt așa, un pic amețit. Dar în rest e OK, am mai fost și pe "blat" la antrenamente, am participat doar la exercițiile tactice, la restul am stat ca simplu spion sau supervizor. Doamne-Doamne m-a ajutat și am supraviețuit.

Să văd dacă voi sta pe bancă sau aproape de bancă. Sunt în regulă. Mă odihnesc bine, am slăbit vreo 3 kilograme și ceva, analizele sunt foarte bune. Niciodată nu le-am avut așa bune, mai ales că e o luptă cu colesterolul ăsta...”, a reacționat Mircea Rednic în conferința dinaintea confruntării cu U Cluj.

Ne-a încurcat programarea de vineri, n-am găsit amicale în zonă, așa că ne-am antrenat. U Cluj s-a întârit, dar există un avantaj/dezavantaj, pentru că Neluțu Sabău n-a apucat să-i vadă pe noii veniți. De la venirea lui Neluțu, cei de la U vor fi mult mai disciplinați și vor sta mai bine tactic

- Mircea Rednic, antrenor UTA

Antrenorul s-a amuzat pe seama unuia dintre elevii săi: "Tot neamul lui numără banii"

Cu Aly Abeid căpitan, naționala Mauritaniei s-a calificat la turneul final al Cupei Africii, după ce a învins cu 2-1 Gabon într-un meci disputat pe 9 septembrie.

„Aly a venit cu un zâmbet cum rar mai vezi. E fericit și de calificare, fericit și de primă... Și acum numără tot neamul lui banii, nu le vine să creadă. Ne mândrim și noi. E o calificare importantă pentru el, chiar dacă, sincer să fiu, nu prea îmi convine că nu o să-l avem o perioadă de câteva săptămâni bune atunci când va fi turneul final. 

Depinde și de ce vor face în grupe. Dar e bine că e jucătorul nostru și pentru imaginea noastră și pentru club e bine.

Aplauze pentru Micovschi: "Nu știu cum de Rapid l-a lăsat să plece"

Claudiu Micovschi (24 de ani) a fost ultimul sosit în echipa „textiliștilor", deja l-a impresionat pe Rednic, fotbalistul este împrumutat un sezon din Giulești.

„Eu nu știu cum de Rapid l-a lăsat să plece. La noi s-a integrat foarte bine, a venit cu entuziasm. E prezent, a venit cu ambiții, chiar îmi place. E clar că va juca titular, și-a câștigat dreptul și are atitudine și la antrenamente.

Tot timpul zâmbește, e prezent, e foarte atent, e inteligent joc și am văzut că e și polivalent, poate să joace și al doilea și în stânga și în dreapta. Deci eu chiar cred că e un transfer bun, îmi pare rău că nu am pus și noi o clauză…

Acum să-l mai așteptăm, a fost primul meci, dar să știți că îmi place la antrenamente și și-a câștigat postul de titular pentru meciul de vineri. (râde) Sau nu, o să fie la început pe bancă, că nu aș vrea să-i dau lui Neluțu Sabău "calde"", a mai transmis „Puriul".

VIDEO Adrian Iencsi, poveste din cantonament: "Când îi băteam la miuțe pe Rednic sau Sabău, săream gardurile!"

Citește și alte știri:

EXCLUSIV UEFA a deschis ancheta împotriva noastră în cazul Kosovo: 6 capete de acuzare, inclusiv RASISM

Refuzată la Târgoviște și Ploiești, Dinamo a găsit stadion pentru etapa cu Farul

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
mattteo
mattteo  •  14 Septembrie 2023, 21:09

"și am văzut că îi și polivalent "- el o fi zis asa,.dar tu ca jurnalist nu ai voie sa scrii ii

mattteo
mattteo  •  14 Septembrie 2023, 21:06

"și am văzut că îi și polivalent "- el o fi zis asa,.dar tu ca jurnalist nu ai voie sa scrii ii

Vezi toate comentariile (2)
Comentează