FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

VIDEO Mirel Rădoi a anunțat marea schimbare lucrată în pauza competițională la FCSB

Mirel Rădoi // foto: Andrei Furnigă (GSP.ro)
Mirel Rădoi // foto: Andrei Furnigă (GSP.ro)

Articol de , - Publicat joi, 02 aprilie 2026, 13:59 / Actualizat joi, 02 aprilie 2026 13:59

Mirel Rădoi (45 de ani), antrenorul celor de la FCSB, a susținut conferința de presă premergătoare partidei cu FC Botoșani, din etapa a 3-a a play-out-ului. Tehnicianul a vorbit despre perioada pe care a avut-o la dispoziție în această pauză competițională și despre detaliile pe care le-a lucrat cu elevii lui.

  • FC Botoșani - FCSB se joacă vineri seara, 3 aprilie, de la ora 20:30. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1

A recunoscut că și-ar fi dorit să aibă mai mulți jucători la dispoziție în această pauză, dar este optimist înainte de reluarea campionatului. Cu 4 puncte din 6 posibile după primele două etape, Rădoi a tras și un semnal de alarmă, explicând cât de important este fiecare punct în play-out.

Mirel Rădoi: „Am încercat să punem la punct presiunea defensivă”

„Întâlnim un adversar mult mai deschis, care joacă mai organizat pe faza defensivă, de la venirea lui Marius. Erau mai compacți înainte, cu mai multe tranziții, dar acum sunt alte principii, o echipă cu o dinamică foarte bună.

În ultimul meci a fost un scor deplasat, trebuia mai echilibrat. Ne-am pregătit foarte bine cu jucătorii pe care i-am avut, avem câteva probleme cu unii jucători și vedem ce va rezolva departamentul medical.

Am încercat să consolidăm și să perfecționăm unele lucruri, la nivel de intensitate a partidei și cu minge și fără minge, în special să punem mai multă presiune defensivă pe adversar, când au adversarii balonul. În continuare le dăm spațiu și timp de gândire prea mult, să se uite, să privească, pe asta am pus accentul cel mai mult în momentul de față, pe organizarea defensivă, purtătorul de balon să aibă presiune.

Apoi toate celelalte, atac pozițional, o dinamică mult mai bună. Am încercat și să lucrăm să ieșim mai repede cu mingea din zona apărării. Sper că i-am făcut realiști pentru ce urmează, punctele sunt mai importante decât în play-off aici, că nu se joacă tur-retur, și dacă pierzi trei meciuri ajungi de pe locul 7 pe locul 10 imediat.

FCSB a avut cei mai mulți jucători convocați la loturi, gradul de oboseală a crescut, nu am putut juca cu ei unele lucruri, sunt și alte elemente care trebuie urmărite.

Am încercat să discutăm cât mai repede cu jucătorii care au fost la loturile naționale, au fost în contact cu staff-ul auxiliar, să ajungă cât mai repede, să le ia biletele de avion. Au fost zile când am vrut să facem două antrenamente, sunt probleme pe care le discutăm de la antrenament la antrenament.

Nu ne gândim la lucrurile din vară. Punctual nu mă hazardez să fac evaluări acum, ar putea fi greșite. Cu cât trece timpul, pentru noi, staff-ul, este un avantaj, că vedem mai mulți jucători, și pentru ei că se obișnuiesc cu noi. Cu cât va trece mai mult timp, va fi mai ușor să facem o evaluare și un raport”, a spus Mirel Rădoi, la conferința dinaintea meciului cu FC Botoșani.

Drăguș e un jucător interesant, îș știu, am avut o relație bună cu el, foarte interesant jucător. Dar i-am găsit o chestie la națională, în 2019, unde s-a și accidentat, i-am zis că îmi place că are egoism, că este atacant, dar doza lui de egoism e mai mare decât ar fi doi atacanți la un loc. Are un singur defect, e prea egoist, în rest nu poate nimeni să îi conteste calitățile. Când i se va acorda continuitate poate face diferența. E un jucător care mie îmi place, poate merge în orice sistem în partea stângă sau atacant central.

- Mirel Rădoi, despre Denis Drăguș

După primele două etape din play-out, FCSB este pe primul loc, cu 27 de puncte. În primele etape, campioana, care a ratat pentru prima dată în istorie participarea în play-off, a reușit o remiză, cu Metaloglobus, scor 0-0, și o victorie cu UTA, 1-0, ambele pe teren propriu.

Clasamentul din play-out

Citește și:
Ministrul Apărării a anunțat singurele două SOLUȚII găsite ca CSA Steaua să promoveze în Superliga
Liga 2
Ministrul Apărării a anunțat singurele două SOLUȚII găsite ca CSA Steaua să promoveze în Superliga
Ceferin amenință Italia că va pierde organizarea EURO 2032!
Campionate
Ceferin amenință Italia că va pierde organizarea EURO 2032!
„Plătește-mi silicoanele!” » Cum a fost șantajat un fotbalist celebru de la Arsenal și Juventus
Campionate
„Plătește-mi silicoanele!” » Cum a fost șantajat un fotbalist celebru de la Arsenal și Juventus
Dacia lansează un nou model în vară, la doar 6.000 de euro » De 20 de ani nu a mai existat așa ceva
Noutati auto
Dacia lansează un nou model în vară, la doar 6.000 de euro » De 20 de ani nu a mai existat așa ceva
România se transformă în cimitir de mașini. Numărul autoturismelor cu peste 20 de ani vechime a crescut alarmant. Toți anii de Program Rabla au fost inutili
Profit.ro
România se transformă în cimitir de mașini. Numărul autoturismelor cu peste 20 de ani vechime a crescut alarmant. Toți anii de Program Rabla au fost inutili
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează