FOTBAL  »  Superliga  »  OŢELUL - DINAMO 0-1

Mister a suferit un puseu de tensiune, cînd a aflat că a fost demis: "Anghelache se ocupa de spionaj!"

Articol de - Publicat joi, 30 mai 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 29 mai 2013 22:15

În numai 12 ore, Negoiţă i-a demis pe Ţălnar, Dinu şi Petre. Procuroru' şi "Piticul" au pus tunurile pe preşedintele Anghelache


Dinamo se reorganizează, dar fără trei dintre oamenii care au scris istorie în Ştefan cel Mare. Cornel Ţălnar şi Cornel Dinu au fost demişi în direct la Fanatik Show, marţi noapte, imediat după meciul cîştigat la Galaţi, 1-0, iar Florentin Petre ieri. Ultimului i-a expirat angajamentul, iar şefii nu au de gînd să i-l prelungească.

"Cine-i Anghelache?!"
În afară de Ţălnar, care nu doreşte să facă declaraţii pentru a nu fi tăiat la bani, ceilalţi doi au atacat conducerea. "Contractul meu a expirat, dar nu m-a sunat nimeni, semn că nu mai e nevoie de mine. E bătaie de joc la adresa unor oameni care au făcut performanţă într-un moment foarte greu. Eu, sincer, nu-l cunosc pe acest domn Anghelache şi probabil nici el pe mine şi nu ştie ce am făcut eu la Dinamo din moment ce nu mi-a dat nici un telefon să-mi spună dacă mai continuăm colaborarea sau nu! Dînsul nu era în măsură să facă anumite declaraţii la un moment dat şi să vină cu anumite idei despre tactica de joc! O fi vrut să facă bine, dar a făcut mult rău", a spus Petre la sportro.

Dinu s-a enervat cînd a auzit că Negoiţă vrea să-l dea afară şi a suferit un puseu de tensiune. "Scandalul a ieşit cînd au spus că aduc 30 de jucători. Nu ai voie să faci aşa ceva, mai ales la noi, un popor emoţional. Acolo s-a ales praful. Am fost ostracizat din momentul în care s-a schimbat conducerea şi probabil că mai sînt şi istorii mai vechi. Eu îl ştiu bine pe Anghelache din '82, se ocupa de spionaj industrial. În '86 l-au dat afară şi l-au pus şeful tuturor societăţilor de comerţ exterior ale SIE!", a declarat Mister.


"Nu ştiu ce va fi cu mine, sper să fiu sănătos, deşi m-am plictisit de mizeria asta din România. Noii miliardari dictează totul şi ştiu totul, ei sînt pricepuţi la toate"
Cornel Dinu

"Nimeni nu vrea să vorbească despre problemele de la club pentru că le este frică. Negoiţă ar trebui să fie atent la ce oameni aduce în jurul lui pentru că altfel va regreta"
Florentin Petre

"Dacă Dinu era mare ştiutor de fotbal, se implica, Dinamo nu termina de atîţia ani doar pe locurile 5-6-7! Îi aduc în loc pe Dudu Georgescu, o legendă de caracter, plus alte nume mari din istoria clubului"
Ionuţ Negoiţă

5.000 de euro este suma pe care o are de primit Florentin Petre, reprezentînd salarii restante şi bonusuri

Citește și:
Ianis Zicu l-a făcut praf pe dublul campion din Superliga: „Așa-zis fotbalist. Și numele și parcursul tău ca jucător au fost… mici”
Superliga
Ianis Zicu l-a făcut praf pe dublul campion din Superliga: „Așa-zis fotbalist. Și numele și parcursul tău ca jucător au fost… mici”
Reacția serii, după imaginea cu staff-ul naționalei la șpriț cu Nicu Gheară: „Sunt români din Diaspora care te cheamă. Ți-e drag să stai cu ei, dar trebuie să-ți alegi momentul”
Nationala
Reacția serii, după imaginea cu staff-ul naționalei la șpriț cu Nicu Gheară: „Sunt români din Diaspora care te cheamă. Ți-e drag să stai cu ei, dar trebuie să-ți alegi momentul”
Marius Șumudică, resemnat: „Ați văzut pe cine vor ei să aducă la echipă? Despre ce vorbim?”
Superliga
Marius Șumudică, resemnat: „Ați văzut pe cine vor ei să aducă la echipă? Despre ce vorbim?”
Cea mai frumoasă femeie a țării în 2022 i-a lăsat mască pe toți, la 33 de ani: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Box
Cea mai frumoasă femeie a țării în 2022 i-a lăsat mască pe toți, la 33 de ani: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (27)
thumbzilla..
thumbzilla..  •  01 Iunie 2013, 19:04
Postat de michele89 pe 30 Mai 2013, 01:29

dar cand se implica bisnitarii(impresari) si va ordoneaza sa faceti MIZERIE este bine ? Dinu tu nu ai stricat atmosfera la echipa cand i-ai criticat zile intregi pe la TV?

daca nici dinu nu mai are voie sa-si dea cu parerea despre jucatorii de la dinamo,atunci cine mai are? :)))

reddogsv
reddogsv  •  31 Mai 2013, 08:54
Postat de adimutu14 pe 30 Mai 2013, 12:42

Anghelache asta a reusit sa ma enerveze la culme! NU inteleg ce cauta acest personaj la Dinamo!!!

Altul nu s-a obosit sa vina! Ne-am lamurit cu altii care au facut numai filosofie si s-au pregatit de CL ani la rand!

zwqx
zwqx  •  30 Mai 2013, 16:20

Legenda Dudu Georgescu a transformat legenda si "Gheata de aur". Oricum, nu e putin, si e o experienta care-i va prinde bine. Deocamdata Negoita e la capitolul demolare, asta e partea usoara. Sa-l vedem la reconstructie.

Vezi toate comentariile (27)
Comentează