FOTBAL  »  Superliga  »  OŢELUL - CRAIOVA 1-0

Neagoe, demis! Mititelu: "Nici dacă băteam azi nu-l mai ţineam!"

Articol de GSP - Publicat sambata, 12 decembrie 2009 00:00

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a comentat înfrîngerea înregistrată în faţa Oţelului, anunţînd că Eugen Neagoe nu va mai fi antrenorul oltenilor în partea a doua a stagiunii.

"Din păcate, faptul că am dominat nu se pune. Avem ghinion pentru că în ultimele meciuri ne-am dominat adversarul, am ratat foarte multe ocazii de gol. Principala problemă e lipsa unor jucători maturi, cum este de exemplu Michael Baird. Le simţim lipsa lui Dilevski şi Dănănae, dar nu mai avem ce să facem.

Dacă nu te antrenezi bine şi nu faci exerciţiile fizice aşa cum trebuie, eşti predispus la accidentări. Cred că şi aşezarea în teren a fost greşită, ce am jucat a fost numai din talent. Mihai Costea nu treuia pus în lateral pentru că el e un atacant care poate să decidă în faţa porţii.

Neagoe a fost cel mai liber antrenor al Univeristăţii de cînd sînt eu la echipă, i-am zis că Trică trebuie să joace 30 de minute în repriza a doua pentru a fi cît mai proaspăt cu putinţă. Vor pleca 4 sau 5 jucători, iar în privinţa antrenorului pot să vă spun că va fi unul nou în retur! Nici dacă bătea azi nu-l mai ţineam", a spus Mititelu la Fanatik Show.

Conducătorul oltenilor a dezvăluit şi că există posibilitatea ca vedeta Florin Costea să fie vîndut în perioada de mercato din iarnă.

"După ratarea calificării în Europa League, băieţii erau căzuţi psihic. Nu cred că terminam în primele 3 la finalul turului, dar poate eram pe 5 sau 6. Îmi pare rău că m-am luat după alţii în vară şi că nu pierd pe mîna mea. Am avut oferte în vară pentru mai mulţi dintre jucători, dar am crezut în visul meu. Poate Florin Costea va pleca în iarnă".

Citește și:
Viorel Păunescu, înmormântat astăzi la Cimitirul Bellu » Nume importante din fotbalul românesc au venit să-l conducă pe ultimul drum pe fostul președinte al Stelei
Superliga

Mbappe a scandalizat China! Au rupt contractele cu starul lui Real Madrid, după declarațiile făcute
Campionate

Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani

A murit comentatorul de la „Fotbal minut cu minut” » L-a intervievat pe Platini cu Ion Țiriac în rol de traducător: povestea unui dialog memorabil

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (11)
 •  29 Decembrie 2009, 14:16

Pe Mogosanu il suna Mititelu' in timpul antrenamentelor si ii spunea ce sa faca. El ca antrenor nu e asa rau , dar cand iti face patronu' si antrenamentele si echipa ??? Nu avea deloc autoritate in fata jucatorilo , ca vedeau si ei ca nu e dupa el. Era pus doar pe hartie ca antrenor.

 •  12 Decembrie 2009, 23:11

In vara s-au pierdut'cotele' si toate sperantele noastre europene,dar numai din cauza acestui domn Mititelu prin aducerea unui mare antrenor Mogosanu,care acum are cu Primavara 7 puncte in tur in DiviziaC. Tot domnul Mititelu a reusit sa mentina instabilitate permanenta la club prin perindarea antrenorilor,prin alimentarea zvonurilor sosirii lui Piturca(care nu cred ca va veni)...si chiar daca ar veni,cu actualul lot nu ar face minuni.In loc sa cedeze 4-5 jucatori, n-ar fi mai bine sa aduca 4-5?

 •  12 Decembrie 2009, 23:07

Mie mi se pare ca s-a gresit cand l-au demis pe Mogosanu. Echipa juca bine, n-a fost lasat sa-si continue treaba.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează