Articol de Romeo Ene - Publicat miercuri, 26 august 2026, 21:22 / Actualizat miercuri, 26 august 2026 21:32
Daniel Bîrligea (26 de ani) este foarte aproape de transferul la Frosinone, însă mutarea nu este încă finalizată. MM Stoica a dezvăluit că există o condiție esențială înainte ca FCSB să semneze actele cu formația din Serie A.
Atacantul se află deja în Italia, însă înainte ca transferul să fie oficializat trebuie să-și prelungească înțelegerea cu FCSB pentru încă un sezon.
MM Stoica: „Bîrligea trebuie să semneze un an prelungire, altfel, nu se face”
Oficialul roș-albaștrilor a explicat mecanismul mutării și motivul pentru care prelungirea contractului este obligatorie.
„Nu s-au semnat actele. El e în Italia, el trebuie, înainte ca noi să semnăm cu Frosinone, să semneze un an prelungire, altfel, nu se face. Trebuie să semneze un an prelungire. 5 milioane de euro dacă rămân în Serie A sau dacă vor să-l cumpere, clauza se activează automat dacă rămân în Serie A.
E un «deal» (n.r. - afacere) bun, făcut de echipele mari. Da, chiar dacă ne iau un om important. Sunt bani foarte mulți. A costat 2 milioane și ceva. Pe un an de zile e împrumutul, un milion și jumătate de euro, aproape ne scoatem banii și, dacă nu-l vor cumpăra, se întoarce la noi”, a spus MM Stoica la emisiunea „Fotbal Show” de la Prima Sport.
„Este cel mai mare împrumut din istoria fotbalului românesc”
MM Stoica a insistat asupra valorii transferului și a precizat că oferta de la Frosinone a fost singura concretă primită pentru atacant.
„Te gândești mereu la bani mulți, dar trebuie să vină și oferta, iar discuțiile nu sunt oferte, foarte puțini înțeleg. Oferta este în momentul în care ai primit măcar un mail de la un club, nu că întreabă un agent.
A fost singura ofertă. Este cel mai mare împrumut din istoria fotbalului românesc, am încheiat orice altă discuție. Pentru el e extraordinar, are șansa să joace unde a visat să joace. El a jucat 3 ani în Serie C. Serie A nu e regres, în niciun caz. Serie A e Serie A.”
Și Dinamo vede mutarea cu ochi buni
Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, consideră că plecarea lui Bîrligea reprezintă un avantaj și pentru rivalele FCSB-ului, dar a apreciat și el structura financiară a transferului.
„Din perspectiva noastră e bine că pleacă. E un «deal» bun, un împrumut, 1,5 milioane de euro. Pe de altă parte, pleacă în Serie A, era un pas normal, un pas bun, n-a plecat în altă parte, într-o zonă...”
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, la 4 ani de la războiul declanșat de Rusia