FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Mulţescu anti Mărgăritescu

Articol de - Publicat vineri, 07 martie 2008 00:00

Mărgăritescu e în pericol de a pierde definitiv postul de titular, după gafa din partida de Cupă cu Mioveni
Andrei Mărgăritescu pe banca de rezerve! Este ceea ce i se pregăteşte mijlocaşului de 28 de ani, titular de bază în ultimii 4 ani, după ce îşi va ispăşi suspendarea de două etape cauzată de cartonaşul roşu primit în partida cu Dacia Mioveni (0-1), din "sferturile" Cupei României Timişoreana. Eliminarea din acel meci şi reacţiile oficialilor, care l-au considerat pe "China" principalul vinovat pentru eliminarea lui Dinamo, îi periclitează viitorul lui Mărgăritescu la Dinamo, deşi fotbalistul are contract cu roş-albii pînă în 2009.

Mai mult decît atît, Gheorghe Mulţescu, noul antrenor al "cîinilor", a anunţat explicit că va miza pe tineri, Adrian Ropotan (21 de ani) urmînd să fie cel mai probabil prima opţiune pentru postul de mijlocaş defensiv. Oricum oficialii doreau ca internaţionalul de tineret să fie mai des folosit pentru a-i creşte cota, el fiind deja monitorizat de cîteva cluburi din Occident.

96 de meciuri în Liga I din 115 posibile a jucat Mărgăritescu pentru Dinamo. Din vara lui 2004, de cînd a venit în Ştefan cel Mare, a fost doar de 4 ori rezervă fără să fie folosit

10 luni au trecut de la ultimul meci în care Mărgăritescu a fost rezervă, Oţelul - Dinamo 2-1, pe 12 mai 2007. Atunci el a fost introdus pe teren la pauză

12 este media recuperărilor reuşite pe meci de Ropotan, cel care a ieşit cel mai bun închizător din Liga I în Top Gazeta. Mărgăritescu recuperează doar 10 baloane pe partidă

 

"Am pierdut teren"
Andrei Mărgăritescu este conştient că îi va fi greu să se impună din nou ca titular la Dinamo

- Andrei, crezi că greşeala din Cupă, cu Mioveni, te va costa postul de titular?
- Sînt conştient că am pierdut teren din cauza acelei eliminări, dar voi trage tare să recuperez. Eu mă pregătesc în continuare, deocamdată sînt suspendat, dar de-abia aştept să revin pe teren. Chiar dacă nu făceam acea gafă, lupta pentru postul de mijlocaş defensiv era aprigă. Eu nu sînt titular de drept.

- Domnul Mulţescu a anunţat că doreşte să evolueze în sistemul 4-3-3.
- Eu cu Ropo ne înţelegem foarte bine, nu este o rivalitate între noi, ci doar o concurenţă pentru un loc. Pînă la urmă, numai echipa are de cîştigat.

- Cum vezi viitorul tău în Ştefan cel Mare?
- Eu rămîn la fel de ambiţios şi voi munci în continuare pentru a-mi cîştiga locul în echipă. Cînd îmi va veni rîndul, voi da totul în folosul echipei.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (30)
 •  08 Martie 2008, 13:34

Aceeasi chestie....Sa-i creasca la unu' sau la altu' cota. Sa vanda si iar sa vanda. Chiar speram ca Ropotan, Moti, Liviu Ganea, Pulhac si Radu vor face o echipa mare la Dinamo. Dar trebuie sa incetez sa sper. Niciodata nu vom avea echipa, doar iluzii.

 •  07 Martie 2008, 19:35

pacat! chinezu o sa-si revina! cu sigurantza! avem nevoie de el!

 •  07 Martie 2008, 18:36

Te-ai gandit cum ai putea sa faci rost de bani fara sa investesti nici un leu? Solutia e foarte simpla. Din publicitate. Sunt multe site-uri care platesc sa primeasca vizitatori si acum e timpul sa primesti si tu o parte din banii astia. Respecta pasii de mai jos si o sa ai niste venituri consistente: 1. Mai intai copiaza b*u*x.to/?r=T3rMiT3 (fara stelute) in internet explorer(eu fiind un Premium Member pe site si tu primind invitatia de la mine o sa primesti un bonus substantial la inscriere)

Vezi toate comentariile (30)
Comentează
Close