FOTBAL  »  Superliga  »  RAPIDISTI.RO

Newcastle Jets îl vrea pe Ryan Griffiths

Articol de GSP - Publicat marti, 23 septembrie 2008 00:00

Echipa Newcastle Jets e foarte aproape de a obţine semnătura pentru un contract pe 4 ani a starului Joel Griffiths, dar a pus ochii şi pe fratele mai mic al acestuia, Ryan Griffiths.

Preşedintele executiv al celor de la Jets, John Tsatsimas, şi patronul Con Constantine, urmau să se întîlnească în cursul zilei de astăzi cu impresarul lui Joel la Sydney. Clubul este de asemenea în discuţii cu fratele geamăn al lui Joel, Adam, şi sînt şanse mari ca acesta să se alăture echipei înainte de încheierea sezonului.
Aflat sub contract cu Rapid, Ryan se află la al doilea sezon la echipa din liga I chineză, Liaoning, sub formă de împrumut. Super Liga chineză se încheie pe 6 decembrie, iar Ryan este dorit în Australia, unde s-ar alătura fraţilor săi, la Newcastle.
"Nu ştiu sigur cum vor evolua lucrurile, dar mi-ar plăcea foarte mult să se realizeze transferul lui Ryan. Ar fi o adevărată afacere. Are acel ceva care îi place oricărui antrenor, un ritm bun şi, de asemenea, are un picior stîng foarte bun. Faptul că a petrecut 2 ani în China ar putea să ne ajute în vederea Ligii Campionilor Asiei. Anul trecut, cînd s-a antrenat alături de echipă, ne-a demonstrat de ce este în stare. Ryan vrea să se întoarcă în Australia. Prima lui opţiune este să joace alături de fraţii săi, la Newcastle, şi trebuie să ne asigurăm că îl transferăm noi şi nu ajunge la vreuna din rivale", a declarat antrenorul lui Jets, Gary van Egmond.

John Tsatsimas, preşedintele lui Newcastle Jets, a declarat: "Sîntem foarte interesaţi să-l aducem pe Ryan, foarte foarte interesaţi. Am avut o scurtă discuţie cu cei din Federaţie despre cum am putea să-l aducem".

Citește și:
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga

Daniel Pancu lămurește „cazul Andrei Șucu”: „Nu înțelege! Se simte ca Mihai Viteazul și Superman la un loc”

Nu e Game of Thrones, e casa unuia dintre cei mai în vogă sportivi din lume » Fermă printre nori, la 2300 de metri: „Oi, cai, cerbi și motociclete!”
Altele

GSP a fotografiat protocolul tematic de la Rapid - Csikszereda: păianjeni, cranii și schelete pe mese

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează