FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Noi detalii din afacerea „Nuevo Dinamo”! Cine este Toma Săpașu și ce legătură are cu Dorin Șerdean

Dorin Şerdean (persoana din stânga imaginii)
Dorin Şerdean (persoana din stânga imaginii)

Articol de GSP - Publicat luni, 16 noiembrie 2020 12:57 / Actualizat luni, 16 noiembrie 2020 14:04

După ce ieri, GSP a publicat mai multe detalii legate de implicarea lui Toma Săpașu la Dinamo, prin intermediul lui Dorin Șerdean, astăzi au apărut noi detalii despre cum a fost preluat clubul și afacerile acestora din Spania.

Conform Fanatik, cei doi au intermediat cumpărarea lui Dinamo, începută pe 13 august, când Pablo Cortacero era prezentat drept noul patron al echipei. Dorin Şerdean şi Toma Săpașu au o afacere în Spania, deschisă în Almeria, orașul în care evoluează formaţia pe care Pablo Cortacero a vrut s-o cumpere în 2018. Gazeta Sporturilor a scris despre faptul că Săpașu a apărut într-una dintre zilele trecute în hotelul lui Ionuț Negoiță. Venise să ceară cei 600.000 de euro înapoi. Surse care au asistat la scenă povestesc că oaspeții neinvitați nu l-au găsit pe Dorin Șerdean, pe care-l căutau.

Firma pe care cei doi o dețin se numește „Sueno del Sur PYS 2020 SL”, dar informațiile despre aceasta sunt aproape inexistente. Afacerea activează în zona HoReCa, a fost înființată în martie 2020 și a are un capital social de 3.000 de euro, conform empresia.es: „Compania este constituită pe 16 iunie 2020 prin act public. Firma a fost creată cu un capital social inițial de 3.000,00 euro și și-a început activitatea pe 11 martie 2020. Sediul social la momentul constituirii sale este stabilit la calle (n.r. strada) Chillida 4 – Centrul de afaceri Carri (Roquetas de mar)”. Pe fiecare portal dedicat companiilor din Spania, firma nu are niciun angajat.

Noi detalii din afacerea „Nuevo Dinamo”! Cine este Toma Săpașu și ce legătură are cu Dorin Șerdean
Noi detalii din afacerea „Nuevo Dinamo”! Cine este Toma Săpașu și ce legătură are cu Dorin Șerdean
Noi detalii din afacerea „Nuevo Dinamo”! Cine este Toma Săpașu și ce legătură are cu Dorin Șerdean

Comunicatul emis de DDB: „OP de 400.000 de euro arătat de spanioli”

„Ieri, înainte de meciul cu Astra, a avut loc o întâlnire cu directorul general al clubului, Alex Couto. Întâlnirea a avut loc în urma insistențelor noastre de a vedea o dovadă a plății anunțate săptămâna trecută, când s-a vorbit și de o majorare de capital.

Această majorare de capital trebuia să fie inițial de 15.000.000€, apoi s-a coborât la 10.000.000€, iar săptămâna trecută s-a spus că va fi de 5.000.000€. Couto a prezentat un ordin de plată din Spania cu suma de 400.000€. A fost rugat să ne pună la dispoziție acest OP (să-l timită printr-un mesaj), dar a spus că nu poate să-l arate decât pe telefonul lui.

Banii ar urma să intre la începutul săptămânii. Nu putem decât să așteptăm și să sperăm că de data aceasta plata este reală și coordonatele bancare corecte. Din păcate, alte persoane față de care există datorii financiare, s-au plâns că în repetate rânduri, când au întrebat de plata salariilor, li s-au arătat OP-uri pe telefon, iar banii nu au venit. Couto a fost întrebat de ce s-au oferit salarii așa de mari, dacă nu au bani ca să le acopere. Nu a oferit un răspuns la această întrebare.

Legat de eventuala schimbare a antrenorului, considerăm că aceasta este o problemă a clubului, nu a noastră. Credem că antrenorii și jucătorii trebuie să fie plătiți. Înainte de o eventuală plecare, credem că dl Cosmin Contra este dator să spună tot adevărul despre persoanele care conduc clubul. Numele său a fost folosit ca o garanție pentru acest grup de persoane încă din primăvară. Tot atunci a afirmat că îl cunoaște pe cel care a inițiat acest proiect spaniol și că are încredere că se vor face lucruri extraordinare la Dinamo. Ne considerăm îndreptățiți să cunoaștem adevărul din spatele acestei afaceri și îi cerem cu insistență lui Cosmin Contra să ne spună tot ce știe.

Totodată, îi cerem lui Dorin Șerdean, președintele clubului Dinamo, să ne spună cine este Toma Săpașu și care sunt legăturile pe care le-a avut în trecut cu acesta.

Să nu uităm că acest club a reprezentat cândva gloria fotbalului din România!”, se arată în comunicatul fanilor dinamoviști.

Alexandru Curtean e membru DDB: „Spaniolii de la Dinamo nu au nicio credibilitate în momentul de față”

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Un fost antrenor e gata să revină la Dinamo: „Sunt foarte atașat de club” + ce problemă vede la un jucător

Până să plece, Contra a dat lovitura! Câți bani a încasat „Guriță” de când a venit la Dinamo

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (6)
anonim91
anonim91  •  17 Noiembrie 2020, 01:20

Intrebarea este cine e Geani Pitic si ce legatura are cu spaniolii. Asta va intreb eu pe voi. Mai investigati! O intreaga armata de interpusi si de mediatori cu istorie dubioasa, ce sa mai.

deusdat
deusdat  •  16 Noiembrie 2020, 17:39

Săpașu are un startup cu trei fete pe marginea șoselei.

alb.albastru
alb.albastru  •  16 Noiembrie 2020, 16:00

In sfarsit trebuia sa va dau eu mura'n gura sa aflati ceva ce in spania e public hahaha! Drept recompensa ca m'a facut lumea *** la articolo de mai devreme unde am zis asta face'ti in articol despre abuzul csu ca sa joace cu spartac in cupa pe Oblemenco! In regulamentele frf parca scrie ca daca gazda nu are satdion cu nocturna se disputa la jumatatea distantei dintre cele doua echipe! Incredibil ce se intampla in craiova si voi continuati cu dinamu care oricum se va dizolva si va incepe din liga 4 cu nicolae badea patron!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează