FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Ori în Cecenia, ori la Rapid II

Articol de GSP - Publicat joi, 23 iulie 2009 00:00

Conducerea i-a transmis lui Marius Constantin că-l va trimite la "satelit" dacă nu semnează cu Terek sau cu o altă echipă

Marius Constantin nu mai face parte din planurile lui Viorel Hizo! Antrenorul l-a anunţat deja pe fotbalist că nu va fi titular în noul sezon şi că varianta ideală pentru el ar fi să-şi găsească o formaţie, care să-l cumpere. În caz contrar, ar putea ajunge la Rapid II, în Liga a III-a.

Giuleştenii vor să scape de fundaşul central pentru că acesta a intrat deja în ultimul an de contract, iar la iarnă ar putea semna cu orice echipă. Suma cerută de giuleşteni pentru Marius este un milion de euro!

În urmă cu o săptămînă, fotbalistul de 24 de ani a fost plecat în Cecenia, unde a susţinut probe de joc la Terek Groznîi. Ruşii au fost de acord cu preţul stabilit de alb-vişinii, dar au refuzat să achite TVA-ul, aşa cum solicită românii. Totuşi, cecenii spun că tranzacţia s-ar putea realiza pînă la urmă.

Schimb cu Rui Duarte?
O altă variantă pentru jucător e FC Braşov, formaţie ce deţine deja 50 la sută din drepturile federative asupra sa. Şefii din Grant sînt dispuşi să renunţe la coproprietate în schimbul fundaşului dreapta portughez Rui Duarte (28 de ani).

19 meciuri a jucat Constantin sezonul trecut pentru Rapid în Liga I, avînd o medie a notelor GSP de 5,11, cea mai mică dintre toţi fundaşii giuleşteni

FLASH

Afară din Giuleşti?
Rapidiştii riscă să nu dispute partida din prima etapă a sezonului pe Stadionul "Valentin Stănescu" deoarece clubul nu a mai plătit chiria şi utilităţile de mai bine de un an. "Trebuie să achite datoria de 3 miliarde de lei pînă joi dimineaţă, la ora 10, sau nu vor mai juca în Giuleşti! Dacă nu aveau de unde plăti şi erau săraci, nu mă supăram, dar au drepturi TV, bilete, reclame. Voi vorbi cu ministrul Berceanu şi vom lua echipa de fotbal, pe care o vom integra în clubul sportiv" , a spus Mihai Zaharia, preşedintele CS Rapid, la GSP TV.

Bornescu mai aşteaptă
George Copos nu a reuşit să îl înduplece pe Adrian Mititelu să-i dea drumul lui Mircea Bornescu. Rapidiştii au sperat să-l transfere pe portarul de 29 de ani înainte de decizia Comisiei pentru Statutul Jucătorului, însă nu s-au înţeles la bani cu patronul craiovean. Aşadar, Bornescu trebuie să aştepte pînă pe 4 august ca să vadă dacă devine liber de contract pentru a putea semna cu Rapid.

Azi, cu Manisaspor
 Elevii lui Viorel Hizo vor da piept azi cu turcii de la Manisaspor, formaţie proaspăt promovată în prima ligă turcă. Partida va începe la ora 20:00 şi se va disputa în cantonamentul de la Goch, din Germania. Rezultatul final al partidei şi informaţii despre meci veţi putea găsi pe rapidisti.ro.

Ultimele noutăţi

» Vladimir Cohn
, fost acţionar la Dinamo: "Copos nu se pricepe în a alege antrenorii, iar comportamentul lui cu aceştia e deplorabil. Acum, chiar vrea să vîndă clubul. Cineva din anturajul lui caută investitor. Preţul e de 10 milioane de euro".

» Juliano Spadacio
e de neoprit. Mijlocaşul brazilian a marcat 4 goluri în partidele amicale din această vară. "Va fi din nou golgeterul nostru, e în mare formă. Sînt fericit că nu a mai plecat", a spus Viorel Hizo.

» Joao Paulo Andrade a reluat negocierile cu Standard Liege. Fundaşul împrumutat de Rapid sezonul trecut e dorit cu insistenţă de Ladislau Boloni. Portughezul mai e dorit şi de francezii de la Le Mans.

» Elinton Andrade
a debutat ieri în tricoul lui Olympique Marseille, în "amicalul" cu Bordeaux (1-2). Brazilianul a intrat în repriza secundă şi a fost învins de Gourcouff din penalty, cu o "scăriţă".

Citește și:
Geniul Magnus Carlsen, față-n față cu Joe Rogan, într-un dialog senzațional: avalanșa AI, echipa favorită de fotbal și cum „nu aș putea fi prins niciodată că trișez”
Special

Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis

„Dimineața concuram, seara aveam 5 clienți!
Jocurile Olimpice
„Dimineața concuram, seara aveam 5 clienți!" » A participat la 3 ediții de Jocuri Olimpice, dar a dus o viață dublă, vânzându-și corpul dintr-un motiv tulburător
Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”
Campionate

ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu

Comentarii (5)
 •  23 Iulie 2009, 18:49

vati batut joc de toti jucatorii buni pe care iam avut

 •  23 Iulie 2009, 11:47

hai ca ne facem si echipa secunda:))) merge acolo marius constantin, cine stie, cine mai e in ultimul an de contract :-? :))) oricum dak intalnim steaua in cupa ii eliminam:))) k de obicei:P

dcasanovax
dcasanovax  •  23 Iulie 2009, 10:17

daca se duce la Rapid II iar nu promoveaza in B :))

Vezi toate comentariile (5)
Comentează