FOTBAL  »  Superliga  »  OŢELUL

Oţelul a fost înscrisă în Cupa UEFA-Intertoto

Articol de GSP - Publicat joi, 13 martie 2008 00:00

Directorul general adjunct al clubului Oţelul, Cătălin Tofan, a declarat că echipa gălăţeană a fost înscrisă şi în acest an în Cupa UEFA-Intertoto, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Aşa cum anul trecut am reuşit să ajungem în Cupa UEFA din Intertoto, sperăm să reedităm şi în acest an această performanţă. Ştim că şi FC Vaslui şi-a anunţat aceeaşi intenţie, dar asta nu înseamnă că meciul de sâmbătă va fi decisiv. Noi sperăm ca la finalul campionatului să terminăm în clasament în faţa Vasluiului", a spus Tofan.

Tehnicianul Petre Grigoraş crede că este prea devreme ca să vorbească de participarea în Cupa UEFA-Intertoto. "Să nu ne grăbim. Cel mai important e primul meci, cel de sâmbătă cu FC Vaslui. Să nu uităm însă că diferenţa dintre locul 9 şi locul 7 e destul de mare la momentul acesta. Însă, aşa cum şi anul trecut aveam şanse mici de a prinde locul 5 şi am făcut-o, şi în acest sezon putem spera la o participare în Intertoto", a afirmat Grigoraş.

Oţelul Galaţi va întâlni, sâmbătă, la ora 15.00, echipa FC Vaslui, într-un meci din etapa a XXIII-a a Ligii I.

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Superliga
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Superliga
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Superliga
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (10)
 •  14 Martie 2008, 23:43

Intra si tu pe site-ul singurei reviste a suporterilor galateni - W W W punct DUNAREABATRANA punct COM

 •  14 Martie 2008, 09:39

pai pt ala cu coeficientul ,din cate imi aduc eu aminte nu a facut decat steaua coeficient de peste 2,5 si asta nu pentru ca e strans puncte ci pt ca primit bonus de calificare in champions league . Stii pt ce e buna capitala?? sa se stranga toti aurolaci si boschetari din toata provincia, si pun pariu ca tu faci parte din ei

 •  14 Martie 2008, 09:30

Stati linistiti peste ceva ani Farul va fi lider in Liga 2

Vezi toate comentariile (10)
Comentează