FOTBAL  »  Superliga  »  ETAPA A II-A

Oţelul - CS Otopeni, liveTEXT pe gsp.ro şi live pe GSPTV2, de la ora 18:00

Articol de GSP - Publicat sambata, 02 august 2008 00:00

Nou-promovata CS Otopeni joacă astăzi primul meci în deplasare din istorie în Liga I. Ilfovenii, care în prima etapă s-au înclinat în faţa campioanei CFR Cuj (0-4), vor întîlni astăzi la Oţelul Galaţi, trupă care a remizat norocos pe terenul altei nou-promovate, Gaz Metan (2-2).

"Faţă de meciul cu CFR Cluj, cînd ne-au lipsit cinci jucători, cu Oţelul ne va fi mai uşor, pentru că avem de unde alege, dar tot nu o să fim la sută la sută din potenţial. S-a văzut şi la meciul cu CFR că Otopeni joacă fotbal", a declarat antrenorul sîrb al Otopeniului, Miodrag Jesici, în timp ce Petre Grigoraş rămîne circumspect:

"Am văzut Otopeniul în meciul cu CFR Cluj şi le-am transmis jucătorilor să nu facă o comparaţie după numai un joc. Mai ales că adversarul a avut o partidă cu echipa campioană! Cred că cei de la Otopeni au primit două goluri foarte uşor în prima parte, şi este mai greu să revii, mai ales teren neutru şi contra CFR-ului. Ca joc, au arătat ca o echipa bună, nu una de duzină, şi pot pune mari probleme. Am încredere în forţa echipei noastre, în capacitatea de concentrare, chiar dacă se va juca fără spectatori".

Min 12// Oţelul - Otopeni 1-0// Paraschiv a patruns in careu, a intors un fundas ilfovean, dupa care a sutat fara sperante pentru Pirgov la coltul scurt.

Min 18// Oţelul - Otopeni 2-0// Viglianti a avut o incursiune pe partea dreapta, a centrat in mijlocul careului, de unde Paraschiv, nemarcat, a facut dubla.

Min 19// Penalty ratat// Penalty pentru Otopeni dupa un fault usor acordat in urma unei intrari asupra lui Yontcha. Vali Negru a executat mult peste poarta.

Min 61// În minutul 61 al întîlnirii, oaspeţii beneficiază de un penaly, pe care Chiacu reuşeşte să-l transforme printr-un şut plasat, pe centru porţii apărate de Kolev.

Minutul 72// 3-1 În minutul 72, Silviu Ilie obţine o lovitură de la 11 metri pentru Oţelul, cea de-a treia fluierată de arbitru în acest meci. Viglianti a reuşit transformarea printr-o execuţie în forţă, trimiţînd balonul sub bara transversală.

Meciul a fost liveTEXT pe GSP.Ro

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga

Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut

Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt

Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (47)
 •  03 August 2008, 08:40

Otelu", sa fii tare cum a fost shtefan al MARE,FELICITARI!!!!!!!!!!

 •  02 August 2008, 23:21

Bravo taranilor. Doua meciuri, zero puncte. Credeati ca la tara se invata fotbal, daca aveti si bani luati cu japca de la firmele de langa aeroport. Ei, nu merge. Va asteptam la anul inapoi in B, sa va invatam ce inseamna traditie, onoare si istorie. Poate pica si labararii vostri de la putere, ca sa nu mai poata primarul ala sa bage ilegal bani publici in activitati private. Nu inteleg de ce la intrarea in comuna scrie pe indicator "orasul otopeni". Evident ca este un sat de tarani

 •  02 August 2008, 20:29

Otelulgalati.ucoz.com

Vezi toate comentariile (47)
Comentează