FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

FOTO Primele imagini cu noul transfer în tricoul Oțelului

Joao Paulino, primele imagini în tricoul Oțelului Galați  // foto: Facebook SC Oțelul Galați +5   FOTO
Joao Paulino, primele imagini în tricoul Oțelului Galați // foto: Facebook SC Oțelul Galați

Articol de - Publicat miercuri, 17 iunie 2026 13:37 / Actualizat miercuri, 17 iunie 2026 13:50

La o săptămână de când a fost anunțat oficial la Oțelul Galați, Joao Paulino (28 de ani), fratele geamăn al lui Joao Paulo, a apărut în premieră în tricoul noii sale echipe.

Joao Paulino, care joacă în principal pe postul de atacant lateral stânga, a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu Oțelul Galați.

FOTO. Joao Paulino, primele imagini în tricoul Oțelului Galați

În timp ce fratele său face senzație la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic, acolo unde a evoluat pentru Capul Verde în remiza contra Spaniei, scor 0-0, Joao Paulino a realizat ședința foto oficială realizată în urma transferului la Oțelul Galați.

Gălățenii au postat pe rețelele de socializare mai multe imagini cu noul jucător care poartă tricoul echipe, dar și mesajul „Joao Paulino is here, in red, white and blue”.

Joao Paulino, primele imagini în tricoul Oțelului Galați // foto: Facebook SC Oțelul Galați
Joao Paulino, primele imagini în tricoul Oțelului Galați // foto: Facebook SC Oțelul Galați
Joao Paulino, primele imagini în tricoul Oțelului Galați // foto: Facebook SC Oțelul Galați
Joao Paulino, primele imagini în tricoul Oțelului Galați // foto: Facebook SC Oțelul Galați
Joao Paulino, primele imagini în tricoul Oțelului Galați // foto: Facebook SC Oțelul Galați

Sunt foarte fericit să ajung la Oțelul Galați. Am auzit foarte multe lucruri frumoase despre acest club de la fratele meu, Joao Paulo, care mi-a vorbit despre istoria Oțelului, despre pasiunea suporterilor și despre atmosfera extraordinară de la meciuri. Din primul moment am simțit că este locul potrivit pentru mine. Abia aștept să îmbrac tricoul Oțelului, să intru pe teren în fața fanilor și să ajut echipa să își îndeplinească obiectivele. Sunt pregătit pentru această provocare și nerăbdător să încep treaba la Galați.

- Joao Paulino, primele declarații pentru Oțelul Galați

Joao Paulino, fratele geamăn al lui Joao Paulo, a venit la Oțelul din Kazahstan

Primele imagini cu noul transfer în tricoul Oțelului
Joao Paulo în tricoul naționalei Capului Verde / foto: instagram @jpfernandes_18

Cotat la 200.000 de euro, acesta ajunge liber de contract la Galați după experiența avută la Ordabasy, în Kazahstan, unde a disputat 17 meciuri și a marcat două goluri.

Joao Paulino s-a format la Sporting Praia, în țara sa natală, și a fost internațional de juniori. Ulterior, s-a transferat în Portugalia, unde a evoluat în meciuri oficiale doar în Cupă, pentru Maria da Fonte și Leça. După o perioadă la Salgueiros, tot în Portugalia, în care nu a bifat nicio apariție oficială, mijlocașul a ajuns la Zimbru Chișinău în vara anului 2023. De acolo a fost transferat la Poli Iași, apoi a ajuns la Ordabasy.

Pe lângă transferul lui Joao Paulino, conducerea gălățenilor anunță alte noi trei transferuri. Acest anunț vine în contextul în care Iustin Popescu (portar), Silviu Rus (fundaș dreapta), Cristian Chira (mijlocaș), Daniel Sandu (atacant), Gabriel Debeljuh (atacant) și Ștefan Bană au părăsit clubul.

„SC Oțelul Galați informează suporterii că a ajuns la acorduri contractuale și cu alți trei jucători în vederea sezonului competițional 2026-2027. Întrucât aceștia se află încă sub contract cu actualele lor cluburi până la data de 30 iunie, identitatea lor va fi făcută publică după finalizarea tuturor formalităților necesare”, se arată într-un comunicat oficial emis de conducerea clubului.

Citește și:
Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului
Superliga
Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului
Fostul atacant al Oțelului, răpus la 38 de ani » Primise în martie un diagnostic crunt
Superliga
Fostul atacant al Oțelului, răpus la 38 de ani » Primise în martie un diagnostic crunt
Înfruntare „explozivă” în studio! » Au ajuns față în față, după ce l-a numit sexist „Nicoleta”: „Nu cred că știi când ești Prunea și când ești Hanțu”
Superliga
Înfruntare „explozivă” în studio! » Au ajuns față în față, după ce l-a numit sexist „Nicoleta”: „Nu cred că știi când ești Prunea și când ești Hanțu”
Fiul fostului fotbalist care a scris istorie la FCSB este curtat de Barcelona și de Arsenal!
Campionate
Fiul fostului fotbalist care a scris istorie la FCSB este curtat de Barcelona și de Arsenal!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează