Articol de Alexandru Barbu - Publicat marti, 04 august 2026, 13:04 / Actualizat marti, 04 august 2026 14:14
În cadrul rubricii „Ioanițoaia la zi” din emisiunea GSP Live, directorul Gazetei a analizat ultimele meciuri jucate în etapa a 3-a a Superligii: U Cluj - FC Botoșani 2-1 și FCSB - Farul 2-2.
Ioanițoaia a observat că „echipele noastre parcă nu sunt capabile să joace două reprize, niciuna nu evoluează bine decât câte o repriză”.
„Ioanițoaia la zi” | „Mărturisesc că n-am văzut hențul la Miron”
Despre U Cluj - FC Botoșani, directorul Gazetei a precizat astfel: „E o victorie meritată. Sigur, ea a fost decisă de penalty-ul ăla pe care eu personal mărturisesc că nu l-am văzut. Marcel Bîrsan a fluierat penalty la Miron, un henț care nu s-a văzut, dar pe care probabil că Bîrsan l-a gestionat mai bine.

Am văzut și în cazul lui Marius Croitoru ce înseamnă să nu stai pe margine, să iei cartonașul roșu și să fii eliminat.
Până la urmă, U Cluj e o echipă care și ea se chinuie, dar care are puncte. Acolo e vorba despre un antrenor foarte serios și cu școală, Bergodi. Din păcate, și U Cluj e o echipă de circulație internă. A ieșit din primul foc din Europa League, a ieșit din primul foc și din Conference League. Atât pot echipele noastre!”.
„Trist e că o echipă ca FCSB conduce clasamentul”
FCSB a evitat la limită un nou eșec, la doar câteva zile după eliminarea umilitoare din Conference. Echipa pregătită de Marius Baciu a fost condusă cu 0-2 la pauză de Farul.
„A fost un 2-2 totuși chinuit. FCSB pornea ca favorită, pentru că Farul e o echipă care încă se caută, cu mulți tineri, jucători noi. Și să nu uităm că la 2-1, în minutul 79, dacă eu nu greșesc, Farul a ratat o dublă ocazie imensă, prin Luca Banu și prin Răzvan Tănasă. Până la urmă, FCSB a reușit să scoată un punct pe teren propriu, ceea ce este puțin.
Trist e că o echipă care joacă așa cum joacă FCSB-ul, adică absolut neconvingător, ca să fiu amabil, conduce în clasament după 3 etape. Ea și Rapid au câte 7 puncte”, a punctat Ioanițoaia.
Tăios cu brambureala din „11”-le roș-albaștrilor: „Ieri, FCSB a început într-o formulă bizară, fără Târnovanu, care n-a fost nici măcar rezervă, fără Crețu, Joao Paulo, Andre Duarte, Florin Tănase. Cu 3 jucători U21 însă: cu Matei Popa în poartă, cu Pădurariu și cu Toma. Pe Toma l-au schimbat foarte repede, iar la pauză s-au făcut 3 schimbări. Se pare că a intervenit patronul și au ieșit Labonne, Boutoutaou și Bîrligea ca să intre Crețu, Paulo și Stoian.
În formație oarecum completă, după ce Florin Tănase a ratat un penalty - de fapt, l-a aparat Rafael Munteanu, spre lauda lui -, și după ocazia aia imensă irosită de Farul, Joao Paulo a reușit să egaleze în minutul 86. Un rezultat, firește, care n-are cum să-l mulțumească pe patron.
Repet, o echipă care s-a făcut de râs cu Auda din Letonia și care n-a putut să o bată acasă pe Farul conduce în clasament. Asta, după părerea mea, nu e o notă foarte bună pentru campionatul României, care e cel care e”.
„Tănase a vorbit foarte bine”
Ioanițoaia a apreciat discursul lui Florin Tănase de la finalul partidei: „A ratat un penalty, i se poate întâmpla oricui, dar a vorbit foarte bine după meci. L-am auzit spunând că FCSB traversează o perioadă nefastă, numind rușinos eșecul cu Auda, că nici n-are cum să-i spună altfel, dar subliniind că lucrurile nu sunt în regulă și că toată lumea e vinovată, de-acum citez, «începând cu antrenorul și terminând cu jucătorii»”.
E un moment surprinzător de slab pentru FCSB, pe care valoarea jucătorilor, luată așa individual, ar trebui să o plaseze pe lista favoritelor la podium. Dar așa s-a întâmplat și în sezonul trecut, să ne aducem aminte, și FCSB a rămas în afara play-off-ului
- Ovidiu Ioanițoaia, la GSP Live
„Marius Baciu nu are experiență pentru nivelul acesta”
Se clatină scaunul lui Marius Baciu? „Nu vreau să fiu rău, am o simpatie pentru Marius Baciu, dar nu știu în ce măsură numirea lui a fost ideea cea mai fericită. Venind de undeva din Liga a 3-a, n-are suficientă experiență pentru nivelul ăsta. Dar nici nu știu, mărturisesc, cât hotărăște el și cât decide patronul”, e de părere Ioanițoaia.
„FCSB n-a făcut cine știe ce achiziții”
Care apoi comentează veștile despre ce mercato desfășoară FCSB.
„Nici FCSB n-a făcut cine știe ce achiziții. Aseară a debutat congolezul Batubinsika, cel care a fost la Mondiale, dar n-a jucat. Nu mi-a lăsat o impresie deosebită, parcă lipsit de personalitate, dar e adevărat că e abia la început. Pe lângă el, Dawa a fost mult mai implicat în joc, dar Dawa are experiență la FCSB, are un trecut.
Bîrligea trece printr-o pasă proastă, e adevărat, ratează nepermis în ultima vreme, dar nici FCSB n-are un vârf de careu care să-i creeze concurență.
Acum se vorbește că-l ia pe Lukic. Greu de crezut. Se pare că U Cluj cere 3 milioane. OK, Becali are atâția bani încât să plătească 3 milioane, dar nu știu ce face cu salariul lui Lukic, care ar avea ofertă din țările arabe de 900.000 € pe an. Asta ar însemna ca Becali să-i plătească 75.000 - 80.000 de euro pe lună, ceea ce n-are cum, logic, pentru că strică balanța în vestiar.

Iar Drăguș e o poveste veche. Cred că preferă să stea pe tușă la Trabzonspor și să încaseze mai mult decât ar primi de la FCSB. Fotbaliștii știu și ei foarte bine matematica. Trabzonspor l-a luat pe Salah, sau urmează să-l ia, cu atât mai mult nu mai are loc Drăguș.
Dar nicio echipă românească, nici măcar FCSB, nu poate să-i asigure jumătate din salariul pe care Drăguș îl primește la Trabzonspor, salariu pe care clubul turc trebuie să i-l plătească pentru că are contract. Așa încât e o poveste cu cocoșul roșu asta cu Drăguș”, a conchis Ioanițoaia.
- GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, contul de TikTok, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.