FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL

Paul Papp ripostează: „Ia să vă spun ceva, te uiți la Haaland cu Saliba... Era prăpăd dacă nu câștigau!”

Paul Papp / FOTO: Captură TV @Digi Sport 1 +13   FOTO
Paul Papp / FOTO: Captură TV @Digi Sport 1

Articol de - Publicat sambata, 25 iulie 2026, 00:03 / Actualizat sambata, 25 iulie 2026 00:14

Paul Papp, fundașul celor de la Petrolul, a oferit primele declarații după ce echipa sa a pierdut în fața celor de la FC Argeș, scor 0-1, într-un meci din etapa a doua din Superliga.

FC Argeș a rămas în inferioritate numerică după ce Ricardo Matos l-a lovit cu cotul în piept pe Paul Papp, fără ca mingea să fie în zonă.

Matos a transmis la flash-interviu că a greșit, dar că fundașul Petrolului l-a provocat. Papp i-a răspuns câteva minute mai târziu.

Paul Papp: „Dacă nu câștigau, făceau prăpăd la interviuri”

„Am luat gol ușor, pe prima bară, dar apoi am controlat total partida, dar fără să ne construim ocazii. Am dominat steril. Suntem o echipă nouă, cu mulți jucători noi. Am văzut că au intrat niște puști care, dacă sunt serioși, vor avea un viitor în fotbal. Suntem o echipă nouă și trebuie să ne închegăm. Asta nu e o scuză.

Astăzi nu trebuia să pierdem niciodată. Am jucat mult 10 contra 11 și trebuia să marcăm. Asta e, mergem mai departe. E un campionat lung, greu, pe care îl vom juca așa cum trebuie.

A fost o greșeală de sincronizare din partea noastră la golul lor. Trebuia să acoperim mai bine colțul scurt pentru că a dat de pe picioare. Uite că detaliile fac diferența într-un astfel de joc. Încercăm să remediem.

Ia să vă spun ceva! Toată lumea spune că provoc, că trag de ei, că mă bag în ei. Fotbalul e sport de contact. Eu, dacă nu fac lucrurile astea, nu îmi simt adversarul. Eu îmi controlez adversarul. Nu pot să las atacantul să mă controleze pe mine. Da? Nu pot să-l las, eu sunt fundaș, ultimul din linia mea. La fiecare fază e pericol dacă scapă. Astea nu sunt trucuri, le vezi în toate campionatele.

Te uiți la Haaland cu Saliba sau Gabriel și sunt aceleași dueluri. Nu provoc, astea-s duelurile. Dacă un jucător e mai slab de înger și ripostează, eu cu ce sunt de vină? Un cartonaș roșu meritat, a dat fără mine. Horațiu și-a făcut treaba, roșu clar. Cred că dacă se termina egal sau câștigam, era mare prăpăd la interviuri din partea lor. Clar, 100%. Acum, că a pierdut, a recunoscut. Dacă nu câștigau, clar ziceau că i-au furat arbitrii.

+8 FOTO

Am spus-o și săptămâna trecută. Nu poți să faci miracole în câteva săptămâni de antrenamente. Suntem băieți inteligenți și încercăm să-i primim bine pe jucătorii noi, dar au nevoie de adaptare, la tot ce se întâmplă, la mâncare, la fotbalul românesc.

Fotbalul românesc nu e chiar așa slab, e competitiv, se bagă materiale și e greu să câștigi cu oricine. Nivelul nu este foarte slab, este ok”, a spus Paul Papp la flash-interviul de la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.

Știam că o să facă orice ca să câștige. Mai ales că joacă la ei pe teren. Ei au luat roșu, iar noi am împins să egalăm, dar nu am reușit. Plecăm fără niciun punct, din păcate. Da, a fost cam ușor luat golul, dar o să vedem la analiza meciului.

Întotdeauna putem face mai mult. Trebuie să fie toată lumea conștientă că astăzi nu am fost la capacitate maximă și trebuie să ne revenim până la următorul meci cu Craiova în deplasare. Nu mi-e frică de nicio echipă din campionat. Mergem încrezători. Tratăm la fel fiecare meci, toată lumea e egală.

Cred că mai suntem 2-3 jucători de anul trecut și este greu pentru că relațiile de joc se creează în timp. Există probleme de genul acesta și cred că o să o scoatem la capăt împreună și o să reușim să câștigăm următorul meci. Trebuie să ne sudăm mai mult.

- Andres Dumitrescu,
fundașul celor de la Petrolul

Citește și:
Discurs rar întâlnit în Superligă: „Poate că nu merit colegi atât de buni”
Superliga
Discurs rar întâlnit în Superligă: „Poate că nu merit colegi atât de buni”
FCSB renunță de urgență la Ghencea! Unde se mută de la următorul meci
Superliga
FCSB renunță de urgență la Ghencea! Unde se mută de la următorul meci
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Stranieri
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Cum arată astăzi satul care l-a dat României pe Ivan Patzaichin: IMAGINI din altă lume! Singurul mod prin care poți ajunge
Special
Cum arată astăzi satul care l-a dat României pe Ivan Patzaichin: IMAGINI din altă lume! Singurul mod prin care poți ajunge
FOTO Gară istorică din București este demolată
Profit.ro
FOTO Gară istorică din București este demolată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează