FOTBAL  »  Superliga  »  INTER - UNIREA URZICENI 1-2

Petrescu: "Au fost greşeli mari de arbitraj împotriva noastră, dar victoria e importantă"

Dan Petrescu, Petrescu, Unirea Urziceni
Dan Petrescu, Petrescu, Unirea Urziceni

Articol de GSP - Publicat sambata, 21 noiembrie 2009 00:00

Antrenorul Dan Petrescu a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că victoria Unirii Urziceni din meciul cu Internaţional Curtea de Argeş, scor 2-1, dă mare încredere echipei sale înaintea întâlnirii cu FC Sevilla, din Liga Campionilor.

"Victoria este foarte importantă pentru că dă mare încredere echipei pentru meciul cu Sevilla, din Liga Campionilor. Avem un program extraordinar de uşor în campionat şi sperăm să urcăm spre primele locuri.

În prima repriză am stat foate bine în teren şi puteam marca 3-4 goluri, dar, este adevărat, puteam să şi primim. În repriza a doua, mi s-a spus că au fost două mari greşeli de arbitraj împotriva noastră: eliminarea lui Bordeanu şi o fază a lui Semedo, care a fost oprit dintr-o acţiune pe motiv de ofsaid", a spus Petrescu.

Campioana României, Unirea Urziceni, a câştigat, sâmbătă, cu scorul de 2-1 (2-0), în faţa echipei Internaţional Curtea de Argeş, într-un meci disputat, în deplasare, în etapa a XIV-a a Ligii I, ultima înaintea confruntării cu FC Sevilla, din grupa G a Ligii Campionilor.

Sursă: Mediafax

Citește și:
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
Campionate
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Superliga
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Campionate
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (5)
 •  21 Noiembrie 2009, 22:52

nu te gindesti ca si tu ca, prin modul in care te agiti pe margine, ii iriti si pui o presiune aiurea pe arbitri? sa zici mersi ca nu te elimina astia la fiecare meci, cum de fapt ai merita...

fanymanea
fanymanea  •  21 Noiembrie 2009, 22:28

Mai Dane, o fi moralu' ridicat da' sa iei gol cu Argesul si sa speri ca faci ceva cu Sevilla... Da Doamne! :D

 •  21 Noiembrie 2009, 19:26

Dane....Chiar si o victorie cu International - apropos, ati jucat cu Curtea de Arges, nu Milano! - va da "mare incredere" pt Champions League! C'mon, Dane - hai sa o dam pe bune!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează