Articol de GSP - Publicat marti, 18 decembrie 2007 00:00
"Daca va fi nevoie, intru si in poarta", marturisea Chivu inaintea partidei de la Cagliari. Oriunde e pus de Mancini, capitanul "nationalei" da satisfactie. In Sardinia, Cristi a inceput mijlocas stinga, a continuat apoi in centru si a inchis triunghiul ca fundas stinga. Randament remarcabil pe toate posturile. I-a lipsit doar golul. A avut iar ghinion, ratind doua bune ocazii. Atacantii milanezi si-au facut insa datoria: Julio Cruz si Suazo au semnat un succes clar (2-0).
Presa italiana l-a laudat din nou. "Il Giornale" l-a vazut omul meciului (nota 7): "A ordonat jocul cu forta unui lider, chiar ca fundas. Din piciorul sau magic a plecat o minge extraordinara, dar bara transversala s-a opus golului. "Roteste posturile ca o morisca. Productie? O bara, un sut periculos si multe centrari deloc banale. E un jucator ce s-a facut simtit", a scris "Gazzetta". Iar agentia goal.com: "S-a descurcat foarte bine oriunde. si asta datorita tehnicii sale fine, care ii permite sa fie permanent surprinzator. Alaturi de Zanetti, romanul este adevaratul jolly-joker".
FLASH / Am terminat pe locul 13
Echipa Romaniei a incheiat anul 2007 pe a 13-a pozitie in clasamentul FIFA. "Tricolorii", care si-au pastrat locul din noiembrie, au adunat 1.088 de puncte. Prima in lume a terminat Argentina, cu 1.523 de puncte, urmata de Brazilia (1.502p) si Italia (1.498p). Rivale ale Romaniei la CE 2008, alaturi de Italia, Franta s-a situat pe 7 (1.243p), iar Olanda pe 9 (1.170p).
"Regizorul Codrea"
Paul Codrea a primit laude pentru prestatia din meciul Sienei cu Napoli, 1-1. "Mijlocasul roman nu a avut o partida usoara, dar in momentele cind Napoli a accelerat, el a fost regizorul Sienei", l-a caracterizat agentia "datasport", care i-a dat nota 6.
"Plictisiti"
Real a invins pe Osasuna, 2-0, fara a convinge. "N-am stralucit deloc", a admis antrenorul Bernd Schuster, sustinut de Van Nistelrooy: "N-am jucat deloc bine. Publicul s-a plictisit, la fel si noi, cei de pe teren. Bine ca am invins". Victoria le-a asigurat madrilenilor locul 1 la sfirsitul acestui an, avind 4 puncte peste Barca inaintea socului de pe "Camp Nou" de duminica viitoare.
Sta o luna
Fara gol marcat de 6 meciuri, Valencia l-a pierdut pe Morientes. Atacantul spaniol a suferit o ruptura fibrilara inainte de pauza meciului cu FC Barcelona (0-3) si a devenit inapt pentru minimum patru saptamini.
Isi revine
Internat la terapie intensiva cu multiple fracturi suferite intr-un grav accident rutier, Guillermo Amor e mai bine. "Situatia lui a devenit stabila", au indicat medicii, precizind ca "rana de la abdomen a inceput sa se inchida. Totusi, ramine sub asistenta respiratorie".
8 invincibile
CFR Cluj a cedat la Timisoara, 0-1, si a iesit din grupul echipelor neinvinse in actuala stagiune, in campionatul intern. Acum, numarul acestora e de 8: Beitar Ierusalim, TSKA Sofia, Inter Milano, Standard Liege, Wisla Cracovia, FC Porto, Partizan si Steaua Rosie. In afara de Standard si Steaua Rosie, aflate pe locul 2, toate celelalte sint lideri.
Preotul Moggi!
Marturie socanta facuta de Luciano Moggi. Fostul director general juventin a incercat sa se faca preot, dar a renuntat la Seminarul Teologic. "N-aveam vocatie, desi am fost crescut in spirit religios. De aceea cred in justitie si voi dovedi ca nu-s vinovat. Ma rog mereu ca Juve sa nu primeasca penaltyuri gratuit", a declarat Moggi, suspendat 5 ani dupa scandalul meciurilor trucate "Calciopoli".
Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!