FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

EXCLUSIV Probleme la Craiova » Coelho și-a pierdut titularul

Tudor Băluță s-a accidentat și este incert pentru meciul din Cupa României // foto: Getty Images
Tudor Băluță s-a accidentat și este incert pentru meciul din Cupa României // foto: Getty Images

Articol de , - Publicat duminica, 19 aprilie 2026 20:47 / Actualizat duminica, 19 aprilie 2026 20:49

Mijlocașul Tudor Băluță (27 de ani) nu este în lotul lui Filipe Coelho, pentru meciul de duminică, contra celor de la Rapid, din etapa a 5-a a play-off-ului Superligii. Titularul oltenilor s-a accidentat și riscă să rateze inclusiv meciul cu Dinamo, din semifinalele Cupei României, de la mijlocul săptămânii viitoare.

„Optarul” Craiovei a suferit o accidentare musculară, din informațiile GSP.ro, și a fost lăsat în afara lotului la meciul de duminică tocmai pentru a nu risca o agravare a situației.

Tudor Băluță, incert pentru jocul cu Dinamo

Staff-ul medical al oltenilor depune în această perioadă toate eforturile pentru a-l recupera pe Băluță la timp înaintea semifinalei cu Dinamo, de joi, 23 aprilie, de la ora 20:30, de la București.

Mijlocașul Craiovei este incert și, fiind vorba de o problemă musculară, se poate întâmpla orice în perioada următoare. Tocmai de aceea, după ce Băluță a tot resimțit dureri în ultimele zile, s-a luat decizia să rămână în afara echipei, pentru a fi monitorizat.

Probleme la Craiova » Coelho și-a pierdut titularul
Tudor Băluță, înainte de Craiova - FCSB. Foto: Cristi Preda (GSP)

  • Pavlo Isenko, Mihnea Rădulescu, Vasile Mogoș și Silviu Lung jr. sunt ceilalți patru jucători din lotul Craiovei cu probleme medicale

Nu este pentru prima dată în acest sezon când Tudor Băluță lipsește din motive medicale. În sezonul regulat, acesta a absentat două jocuri, la finalul lunii decembrie 2025, după ce a fost operat de urgență de apendicită.

În actuala ediție de campionat, Băluță a adunat 40 de partide, în toate competițiile, în care a reușit să marcheze două goluri și să ofere 3 pase decisive.

1,4 milioane de euroeste cota de piață a lui Tudor Băluță, potrivit Transfermarkt

În play-off, Băluță a ratat primul meci, cu FC Argeș, din cauza cumulului de cartonașe galbene, în timp ce ultimele lui minute datează de la jocul cu CFR Cluj, din Bănie, când a evoluat puțin sub jumătate de oră. În ultima etapă, la U Cluj, a rămas rezervă neutilizată.

Citește și:
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Campionate
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Dorit de Dinamo, Eduard Radaslavescu a decis și a semnat: „N-am stat pe gânduri”
Superliga
Dorit de Dinamo, Eduard Radaslavescu a decis și a semnat: „N-am stat pe gânduri”
Polivalenta de 5.000 de locuri din regiunea Moldovei e aproape de inaugurare! Vrea să organizeze o competiție importantă
Altele
Polivalenta de 5.000 de locuri din regiunea Moldovei e aproape de inaugurare! Vrea să organizeze o competiție importantă
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! HAOS cu 3 ore înainte de marele anunț: s-au publicat articole pe site-ul oficial cu 3 câștigători diferiți
Campionate
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! HAOS cu 3 ore înainte de marele anunț: s-au publicat articole pe site-ul oficial cu 3 câștigători diferiți
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (1)
utilizator șters
utilizator șters  •  19 Aprilie 2026, 20:53

Băluță nu a fost titular de vreo 3 meciuri. Titlul: "Probleme la Craiova » Coelho și-a pierdut titularul". De ce trebuie sa denaturați adevărul?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează