FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

EXCLUSIV // VIDEO Alexandru Albu, de la Rapid, a stat de vorbă cu GSP: „Dacă nu ieșea cu fotbalul, m-aș fi făcut bucătar” + În ce mod se aseamănă cu Benzema

1,3 milioane de euro e cota lui Alexandru Albu pe transfermarkt/ foto Imgo Images
1,3 milioane de euro e cota lui Alexandru Albu pe transfermarkt/ foto Imgo Images

Articol de - Publicat joi, 27 octombrie 2022 08:52 / Actualizat joi, 27 octombrie 2022 10:45

Alexandru Albu, 29 de ani, mijlocașul Rapidului, vorbește despre sezonul actual al giuleștenilor, problema de sănătate care-l chinuie și cariera la care a renunțat pentru a fi fotbalist: „Trebuia să fac ceva ca să câștig bani și să-mi întrețin familia”.

- Alex, locul 2 pentru Rapid la sfârșitul turului. Ești mulțumit?
- Suntem pe un loc bun, un loc meritat. Am demonstrat că merităm să stăm pe acest loc. Chiar dacă am pierdut câteva puncte importante, cu echipe clasate mai jos, per total zic că toată lumea este mulțumită pentru acest tur.

- Vine o serie de meciuri de foc. Ați jucat deja cu Farul, urmează CFR, Universitatea Craiova, FCSB, Farul, din nou, în Cupă.
- Într-adevăr, dar așa am avut programul și la începutul campionatului și am trecut cu bine peste. Așa trebuie să procedăm și acum, să luăm meci cu meci, iar prima partidă este cea cu CFR.

Alexandru Albu: „Am avut oferte să plec de la Rapid”

- Ești în mare formă în acest moment. Ai intrat în echipa etapei după meciul cu Farul și ai reușit două goluri cu Dumbrăvița în Cupă. Ai avut însă o perioadă la început de sezon în care jocul nu ți s-a legat. Ai fost mai mult rezervă, un meci jucai, altul nu. Ce s-a întâmplat atunci?
- Orice jucător are o perioadă mai puțin bună. Poate a fost și suprasolicitarea, pentru că fac antrenamente suplimentare, o fi contribuit și asta. Dar eu mă antrenez în continuare și important este ca atunci când intru să dau totul pe teren. Acum mi-a ieșit jocul, sper să-mi iasă în continuare și să cresc de la meci la meci.

Edi Iordănescu, acuzat că a antrenat în Liga 1 cu un contract negociat ocult și înregistrat ilegal la FRF: „O rudă prin alianță cu antrenorul a propus contractul”
CONTRACT
Edi Iordănescu, acuzat că a antrenat în Liga 1 cu un contract negociat ocult și înregistrat ilegal la FRF: „O rudă prin alianță cu antrenorul a propus contractul”

- Ai avut probleme cu Adi Mutu?
- Nu, nicio problemă. Am văzut că au tot apărut discuții despre asta, dar nu. Mă înțeleg foarte bine cu Mister, sper că și dânsul cu mine. Nu avem nicio problemă.

- În acea perioadă au apărut zvonuri că ai putea pleca de la Rapid.
- Da, au fost niște discuții pentru că am avut câteva oferte, dar doar atât. Eu sunt la Rapid și trebuie să-mi fac treaba cât mai bine aici.

- De la ce echipe au fost ofertele?
- Nu pot să spun. Dacă se concretiza și plecam ați fi aflat, dar așa nu pot să spun. Au fost discuții, nimic mai mult.

Alexandru Albu: „Joc cu un deget rupt de doi ani, la fel ca Benzema”

- Semeni cu Benzema printr-un lucru inedit, amândoi jucați cu un deget rupt.
- Da, într-adevăr. El îl are rupt pe cel mic, eu îl am pe cel inelar. Nu mă operez din aceeași cauză, pentru că trebuie să lipsesc de pe teren o perioadă mai lungă și nu vreau.

- Când ai suferit accidentarea?
- Păi, joc așa de doi ani. De doi ani este rupt degetul și l-am lăsat așa în continuare.

- Nu te incomodează?
- Nu. M-am obișnuit. Nu mă interesează aspectul fizic, dureri nu am, așa că nu am niciun motiv să mă deranjeze.

- Înainte să ajungi la Rapid, s-a discutat despre transferul tău la FCSB. Atunci Gigi Becali nu s-a înțeles cu Concordia Chiajna. Ai regretat în vreun moment?
- Nu am regretat niciodată în viață nimic. Eu cred că ceea ce nu ți se întâmplă, înseamnă că nu era de bun augur. Dacă nu s-a întâmplat înseamnă că nu era pentru mine să fiu acolo și de aceea probabil am și ajuns la Rapid, pentru că acesta era drumul meu. Mă bucur că am făcut acest pas.

- Între timp ai ajuns un idol al fanilor din Giulești. Bănuiesc că nu se mai gândesc niciodată că ai putea juca pentru o rivală.
- Da, într-adevăr. Vă dați seama că nici eu nu mă gândesc că voi mai putea juca pentru FCSB și cred că acest subiect trebuie încheiat.

Alexandru Albu: „Am luat diploma de bucătar pentru că trebuia să fac ceva ca să-mi întrețin familia”

- Ai declarat în trecut că dacă nu ajungeai fotbalist te făceai bucătar.
- Da, așa este. Trebuia să fac ceva ca să câștig bani și să-mi întrețin familia. Și pentru că tot am o diplomă de bucătar, automat îmi vedeam de meserie mai departe.

- Care a fost momentul în care ai spus stop gătitului și te-ai axat pe fotbal?
- Pe fotbal m-am axat întotdeauna. Școala nu a fost prioritară, prioritar a fost fotbalul. Am intrat la Școala Profesională pentru a mă menține în continuare la fotbal, fiindcă la școala normală e mai greu să le îmbini pe amândouă. Așa am putut să mă țin de fotbal. Dar dacă am putut să iau și diploma aceea, am luat-o, e bine-venită, chiar dacă scopul meu a fost fotbalul și am și reușit.

- Băieților le mai gătești ceva în cantonamente?
- Nu, nu gătesc. Nu vreau să-i omor (n.r. - râde)

- Și acasă cine gătește? Tu sau soția?
- Acasă mai mult soția, dar mai fac și eu ce pot și ce știu.

- Ai văzut că s-a schimbat numele stadionului Giulești. Nu mai este „Valentin Stănescu”, ci „Superbet Arena Giulești”. Cum vezi acest lucru?
- E de bun augur. În primul rând, e bine pentru club, vor intra niște sume importante, care pot ajuta la susținerea clubului. Așa se întâmplă și la cluburile mari de afară, cu sponsori, așa și noi, pentru că suntem o echipă mare și trebuie să ne comportăm ca o echipă mare.

Citește și:

Iată de ce n-a venit Boloni la națională! GSP a mers la competiția fantomă girată de Burleanu: „Unii copii vin flămânzi. Știți ce mi-a zis un băiețel? Îți vine să plângi!”

Dan Petrescu, reacție suburbană la adresa reporterului GSP prezent în Turcia » L-a înjurat în timpul conferinței!

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (1)
mirstelistu
mirstelistu  •  27 Octombrie 2022, 19:39

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează