Articol de Marius Mărgărit, Aurelian Rotea - Publicat joi, 14 octombrie 2021 19:55 / Actualizat joi, 14 octombrie 2021 21:49
GSP a inaugurat în acest an un nou proiect editorial: Dosarele Gazetei • O abordare tip documentar a marilor dezbateri din istoria sportului românesc, cu detalii neștiute scoase acum la iveală, documentare riguroasă, imagini de arhivă, discuții cu personajele vremii • Episodul de astăzi din Dosarele Gazetei e construit pe 3 părți și pune sub lupă istoria zbuciumată a Rapidului, din perioada Regelui Carol al II-lea până în vremurile lui Ceaușescu.
- Rapid, simpatizată de Gheorghe Gheorgiu-Dej
- Titus Ozon, „reeducat” la Rapid după un episod cu Gheorghiu-Dej
- Rapid a primit jucători de la Viitorul, „sperietoarea” din anii '60
- Cum a apărut scandarea „Galerie lui Rapid nu e membră de Partid”
- Rapid, mutată în Ghencea
- Jucătorii Rapidului, supuși la presiuni incredibile
Episodul 2: Rapidiștii, favoriții lui Dej și Apostol, apoi dușmanii Partidului!
- „Feroviarii” au o istorie zbuciumată, marcată de evenimente discutabile. Regele Carol al II-lea a participat la inaugurarea Giuleștiului, mai mulți capi ai conducerii bolșevice de după 1945 au fost fani ai alb-vișiniilor, care după venirea la puterea a lui Ceaușescu au sfârșit ca victime ale formațiilor departamentale.
După instaurarea comunismului în România, giuleștenii aveau printre suporteri pe șeful statului și pe cel al sindicatelor. După venirea la putere a lui Ceaușescu, în 1965, alb-vișiniii au fost puși la index.
În 1942, Rapidul câștiga Cupa Basarabiei, un campionat sfârtecat de război, dar la care participaseră multe echipe, 8 doar în seria de București, printre care Venus, Unirea Tricolor, Carmen, Juventus. În finală a învins-o pe CFR Tr. Severin cu 2-1.
A fost un trofeu pe care autoritățile fotbalistice nu l-au recunoscut niciodată, deși giuleștenii au solicitat în numeroase rânduri ca acest titlu să le fie trecut în palmares. Din acel moment au mai trecut doar trei ani până la apariția sistemului comunist în România, imediat după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Simpatizați de șeful Sindicatelor
O perioadă de vreo 15-20 de ani, după venirea bolșevicilor în România, trupa din Giulești s-a bucurat de ceva simpatie din partea noului regim. Omul care a sprijinit cel mai mult Rapidul a fost șeful Sindicatelor, Gheorghe Apostol, prietenul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. "Apostol era mort după Rapid, mai ales că era echipă muncitorească", spune Gheorghe Scurtu.
În iarna lui 1946, Rapid a și făcut o mișcare inteligentă. A acceptat să dispute un amical cu echipa sovietică Dinamo Tbilisi, venită într-un turneu în România, Atunci, Costică Bauer le-a cerut "tovarășilor" de la Est un porc, pentru echipă. Oaspeții au râs, dar l-au cumpărat. Iar de Sf. Ștefan, Carmen, echipa magnatului Ion Mociorniță, a refuzat să joace fiindcă, spun zvonurile vremii, ordinul comuniștilor era să piardă.
Un "amănunt" care a contribuit din plin la desființarea clubului, în 1947, în locul căreia a apărut, direct în prima divizie, ASA București, formația Armatei. Au fost ani tulburi, inclusiv în fotbal, unde, în 1948, a apărut și Dinamo, echipa Ministerului de Interne, care a "înghițit" Ciocanul și Unirea Tricolor pentru a i se face loc tot direct pe prima scenă.
Pe atunci, Rapid se zbătea în sărăcie. Jucătorii și antrenorii stăteau într-o casă pe bulevardul Ana Ipătescu, dormeau 4-5 în cameră, fără lemne de foc și își amăgeau foamea cu mămăligă, cartofi și prune uscate. "Luptam cu toți din răsputeri pentru culorile clubului, ajunseserăm să jucăm amicale cu echipe care ne asigurau mâncarea", avea să povestească mai târziu antrenorul Cibi Braun.
Apostol "reeduca" jucători de valoare la Rapid
După desființarea Carmenului, doi dintre jucătorii de națională, Valentin Stănescu și Bazil Marian, au încercat să fugă din țară. Au fost prinși pe un vapor, la Constanța. Urmau să fie închiși. Gheorghe Apostol a intervenit și a propus, ca măsură de reeducare, să-și continue cariera, dar la o echipă muncitorească. Adică la Rapid.
La fel s-a întâmplat și la finalul anilor '50, când, după un meci în Grecia, Titus Ozon s-a întors în țară cu o valiză plină cu nasturi de sidef, la mare căutare pe atunci. Voia să-i vândă. A fost prins și urma să primească o pedeapsă cu închisoarea. Scurtu povestește un episod: "Disperat, Ozon a ieșit în fața mașinii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, să-și caute dreptatea. Președintele l-a chemat pe Apostol să-l întrebe ce să facă cu Titus. Iar șeful Sindicatelor l-a luat de la Progresul și l-a adus la Rapid, tot pentru reeducare".
"Da, de-a lungul timpului, Rapid a avut simpatia câte unui reprezentant al sistemului, însă au fost perioade scurte și sporadice. Nu se poate spune că a fost vreodată echipa sistemului, ba, dimpotrivă! Cea mai bună dovadă e că în acei ani, când se spune că era sprijinită de Apostol, echipa a retrogradat de două ori, în '52 și în '55", a comentat jurnalistul Cristian Costache, un apropiat al grupării din Grant.
În '52, la prima retrogradare, "Apostol a propus mărirea numărului de echipe din primul eșalon, pentru a-i salva pe giuleșteni. S-a opus însă Emil Bodnăraș, pe atunci ministrul Armatei", dezvăluie Scurtu.
Jamaischi și Nichi la Rapid, de la "defuncta" Viitorul
Din naționala de juniori care cucerise turneul UEFA de la București, s-a înființat Viitorul București, pe care autoritățile au înscris-o direct în "A", în 1962. Cum noua formație a început să devină periculoasă pentru cluburile care trăgeau la titlu, cu o serie de victorii importante, printre care și un 3-1 cu Rapid, în retur a fost desființată.
Jucătorii au fost împrăștiați, iar câțiva au ajuns la Rapid, printre care Jamaischi și Nichi Dumitriu. Ultimul avea să-l mai prindă în Giulești pe Titus Ozon. Iar ulterior avea să facă împreună cu Puiu Ionescu unul dintre cele mai tari cupluri de atacanți din istoria fotbalului autohton.
Totul a început însă să se schimbe din 1965, după moartea lui Dej, când la cârma Partidului Comunist a venit Nicolae Ceaușescu. Apostol devenise indezirabil, "un dușman al poporului", iar influența Sindicatelor tot mai redusă.
"Galeria lu' Rapid nu e membră de Partid"
Cea mai grea perioadă a fost în anii '70-'80, după ce Rapid a retrogradat în 1977 și n-a mai reușit să revină pe prima scenă până în '83. Pe lângă Steaua și Dinamo, cu "sateliții" lor, apăruse și FC Scornicești, de care s-au lovit în liga secundă. Pentru că n-o mai voia nimeni, echipa devenise a sectorului 8 din București.
Tot atunci, după un meci încheiat cu incidente între galerie și Miliție, stadionul Giulești a fost suspendat 5 etape. Ulterior, pentru că arena se degradase și nimeni nu s-a mai ocupat de ea, Rapid a jucat partidele de acasă pe "Republicii" sau pe "23 August". Tot în acea perioadă, în peluza vișinie au apărut celebrele sloganuri "Galeria lu' Rapid nu e membră de Partid!" și "Ceaușescu - PCR a băgat Rapidu'-n B!".
Fost jucător și, mai târziu, căpitan al Rapidului în acei ani, Bratu Pârvu rememorează: "De ce credeți că am stat atâția ani în «B»?! Nici de acolo nu eram lăsați în pace, să promovăm. Erau Scornicești, Petrolul, Târgoviște, alții care trebuia să ajungă în «A». Erau echipe care jucau tare numai cu noi. Arbitrajele ne defavorizau. Noi nu aveam pe nimeni să ne protejeze. Nornal că oamenii simțeau asta și au început să cânte acele sloganuri. Era o refulare pentru tot ce ni se întâmpla".
Pârvu a continuat: "În '75, am ieșit campioni la juniori. Eu deja făceam antrenamente cu echipa mare. M-au chemat la recrutare, spuneau că dacă nu semnez cu Steaua mă trimit să fac armata la Botoșani. Noroc că m-a ajutat ministrul transporturilor de atunci, Dudaș, și m-a transferat la o unitate care aparținea de CFR și am putut să continui ca fotbalist.
Tot în acel an, înainte de o partidă cu Dinamo, Liviu Bartales, atacantul Rapidului, a fost acuzat, din senin, de viol. L-au luat la secție, l-au ținut acolo. Momeală, că nu făcuse nimic! Și tot i-am bătut cu 2-0, Livache, Dumnezeu să-l ierte, i-a driblat pe toți și le-a dat și un gol superb. A fost răzbunarea lui".
"Eram incomozi, de aia ne-au mutat din Giulești"
Florin Mincea (55 de ani), zis "Butelie", fiul fostului lider al galeriei Rapidului, Constantin Mincea, a preluat dragostea pentru alb-vișinii de la tatăl său.
"M-a dus pe stadion de la 8 ani și de atunci m-am îndrăgosit de Rapid. Tata a fost cel mai longeviv lider de galerie, vreo 30 de ani. Noi am trăit multe nedreptăți. Au închis Giuleștiul atunci fiindcă Miliția zicea că e mai ușor să ne controleze pe stadioane mai mari, unde sunt mai multe căi de acces.
Da, de la oameni a pornit atunci sloganul «Galeria lu' Rapid nu e membră de Partid!", fiindcă suporterii vedeau ce se întâmplă. Și ei erau, ca și acum, vocea Rapidului. În anii '80, cei de la Securitate au venit la tata să-l convingă să vină cu galeria Rapidului la meciurile Victoriei, că nu aveau suporteri. A zis tata că mai bine își taie limba decât să facem asta. N-au avut ce să-i facă".
Metode de convingere
În cartea sa "Fenomenul Rapid. Legenda continuă", Cristi Costache a alocat un capitol special sezonului '85-'86. Atunci, înaintea meciului direct din Giulești, unde Rapid revenise, după ce prin '84 a evoluat câteva partide chiar în Ghencea, Steaua a recurs la o strategie.
Mai mulți dintre tinerii "feroviarilor", Toader, Bacoș, Goanță, Țâră și Cârstea, au fost amenințați că vor fi luați în armată și duși la Sighetu Marmației. Condiția ca jucătorii să rămână la echipă era ca giuleștenii să cedeze punctele. Nu au avut de ales. La pauză a fost 1-0 pentru Rapid, gol Damaschin, dar în partea secundă s-a trecut la executarea regiei. Tudorel Stoica a egalat după un slalom prin toată echipa adversă, iar pe final Belodedici a marcat golul victoriei.
În același sezon, înainte de confruntarea cu Dinamo, Miliția a arestat 6 jucători de la Rapid, care stăteau la un cămin de nefamiliști din zona Gara de Nord, pentru un presupus viol asupra unei fete de 18 ani. Au fost săltați Liță Dumitru, Țâră, Bacoș, Toader, Damaschin și Goanță. Jucătorilor li s-au făcut poze cu plăcuțe, au fost interogați separat.
Dumitru, care avea atunci 36 de ani, a cerut să dea un telefon. L-a sunat direct pe Valentin Ceaușescu, care "mi-a spus să stau liniștit că e o înscenare". Celor 6 li s-a dat drumul a doua zi. Iar la meci, Goanță, unul dintre "acuzați", a marcat golul victoriei Rapidului. La câteva zile, pe adresa clubului a venit o adresă de la Ministerul de Interne prin care se cereau scuze pentru neplăcerile create și se recunoștea că a fost o confuzie în legătură cu adresa căminului.
"Eram orfani"
Nichi Dumitriu (79 de ani), unul dintre cei mai importanți jucători din istoria Rapidului, pentru care a jucat în '62-'68 și '72-'73, povestește cum era în acei ani: "Dacă Rapid se numea Steaua sau Dinamo, ar fi fost altfel, am fi fost ajutați și noi de Guvern. Dar nu, noi am fost mereu lăsați la periferie, ca niște orfani. Singurul ajutor pe care l-am mai primit a fost de la Dănălache, ministrul transporturilor, și de la Gheorghe Apostol, fostul șef al Sindicatelor, pe vremea lui Dej. Despre care se zicea că ar fi fost rapidist.
Totuși, nu era chiar așa, el era om politic, nu venea pe la noi sau la stadion. Dănălache făcuse un sistem de premiere: la trei victorii la rând în campionat ne dădea câte 1.000 de lei, de la minister. Odată am avut 8 succese consecutive, dar ne-a bătut Galațiul, cu japca. Am câștigat numai 2.000. Am avut atunci, în anii '60, trei campionate pe care le-am pierdut. Două le-a luat Dinamo, așa cum le-a luat, știu ei".
"Și-au bătut joc de Dan Coe"
Nichi dezvăluie un alt episod: "În '65, înaintea unui duel cu Dinamo, l-au chemat pe Dan Coe la Ministerul de Interne. Așa, din senin. L-au băgat într-o cameră unde erau doar un scaun și o masă. Dan stătea în picioare, dar a intrat unul care i-a spus că poate să se așeze pe scaun. Apoi a venit altul, care, când l-a văzut, l-a luat la înjurături, că cine i-a dat lui voie să stea jos?! Uite așa l-au ținut acolo, 8 ore, în teroare!
După aia i-au dat drumul, că nu făcuse nimic. Au crezut că ne afectează pe noi. Și la meci, pe «23 August», i-am bătut cu 2-0, de nici n-au văzut mingea. Numai așa făceau, apelau la metode de intimidare. Steaua ne lua jucători. Ei ofereau funcții, grade, noi ce să le dăm?! Cam asta se întâmpla pe atunci, fiindcă Rapid nu avea pe nimeni mare în spate, doar oamenii care ne iubeau".
"În cadrul «măsurilor sportive» de viitor, cluburile sindicaliste urmau să poarte pe tricouri un soare BPD-ist. Unii dintre acești iresponsabili s-au grăbit să execute ordinul. Bineînțeles că echipa CFR-ului a fost prima care s-a conformat acestor «dispoziții sportive»"
- Ziarul Liberalul, din 6 noiembrie 1946
"În '79, în «B», am avut meci la Scornicești. FC Olt abia promovase, dar trebuia să ajungă repede în «A». Ne-au făcut varză. Ne-au dat la gioale din prima. În plus, măriseră careul mare cu 5 metri. A căzut Șoarece aiurea și le-a dat penalty. Ce să mai faci?! Ne-au bătut cu 3-1. Dacă noi eram ai nimănui... Era Ministerul Transporturilor, ne mai ajuta cu o casă, cu ceva, în rest nu avea putere"
- Niculae Andrei Paraschiv, ex-fundaș Rapid
