Articol de Cezar Titor, Alexandru Tomuțiu - Publicat sambata, 17 octombrie 2026 23:52 / Actualizat duminica, 18 octombrie 2026 00:00
Rapid - Corvinul 2-0, în runda 12 din Superliga. Florin Maxim, antrenorul oaspeților, a tras concluziile la finalul partidei.
Florin Maxim consideră că echipa lui ar fi putut deschide scorul și crede că meciul ar fi decurs complet altfel. A spus că Flavius Iacob (25 de ani), fundașul dreapta al echipei sale, ar putea juca în echipa națională a României. Totuși, l-a criticat pe acesta pentru prestația din Giulești.
Florin Maxim, laude pentru Rapid în conferința de presă
S-a creat un grup, îmi place ce văd la antrenamente, țin să-i felicit. Astă-seară atât a ieșit din acest meci, mergem mai departe. Ne vom mai întâlni cu Rapid și la noi acasă și 100% vom arăta mai bine.
Rapid are tot ce îi trebuie, este o candidată la titlu. Are susținere, un stadion nou, are tot. Are o conducere foarte bună, un antrenor extraordinar, care a făcut lucruri bune și la CFR. Să nu uităm sezonul trecut. E cu Rapid în primele două-trei echipe ale campionatului, ceea ce nu e ușor. Pare simplu, dar nu e chiar atât de ușor precum se vede din tribune.
Chiar avem un campionat bun. Mă uitam și la Moruțan, la acea pasă de gol. Are calitate, în orice moment, dacă l-ai scăpat... Au soluții și pe linia de fund. Uitați-vă la Onea, din nimic, un penalty, a dat și un assist. Au jucători de calitate și lucrurile astea se văd.
Dacă mă întrebați, de pe bancă a fost o echipă regulamentară, dar fără să-ți pună presiune. Au creat câteva situații și niște centrări, dar nu a fost o mare presiune pe noi
- Florin Maxim
Florin Maxim: „E greu să câștigi într-o astfel de atmosferă cu Rapid”
„E greu să câștigi într-o astfel de atmosferă cu Rapid. Nu mi-a plăcut lipsa noastră de reacție după cele două goluri. Am fost nevoit să schimb fundașul central, iar Manolache s-a simțit și el obosit. Interii au făcut un efort foarte mare și trebuiau și ei schimbați. Am fost constrâns să fac niște schimbări.
În prima repriză, cred că puteam să înscriem dacă eram mai încrezători. Stăteau cu linia foarte sus. Dacă eram mai atenți, am avut trei mingi în care puteam juca în spatele lor. Aveam trei jucători de viteză, asta pregătisem. Nu e niciun secret.
A fost o greșeală a lui Neacșa la penalty. Poate că, dacă treceam peste acea fază... Dar lipsa de reacție... Eu zic că am făcut un meci bun, băieții merită toate laudele. Poate că, dacă înscriam, pentru că am avut două-trei situații la 2-0, lucrurile ar fi stat altfel, dar nu a fost să fie. A fost și acea bară, acele două șuturi ale lui Fabry și lovitura liberă. Dacă era cadrată, poate era bine. Asta e, mergem mai departe.
Nu cred că s-a simțit miza meciului. În prima repriză au intrat bine, poate că, dacă eram mai atenți la pasele despre care vorbeam, am fi reușit mai mult. Eu nu prea am plan B, mă axez pe ceea ce avem de făcut. Nu aveam plan B. Am arătat bine în multe momente, dar, dacă eram mai lucizi la acele pase...

Eu cred că am un fundaș dreapta care poate să joace la echipa națională, pe Iacob. Dacă se prezintă cu această teamă, nu cred că are loc nici în echipa noastră. Dar este un băiat în care cred, are un potențial fantastic. Poate își revine”, a spus Florin Maxim, la Prima Sport.
Am făcut un joc solid, am avut șansele noastre, dar când faci o greșeală individuală, ce să mai zic decât să le cer scuze colegilor? Am sărit la minge, am respins-o în sus și nu l-am văzut pe Onea. Greșeala mea. Puteam să înscriem, am avut mai multe ocazii și pe finalul primei reprize. Fotbalul se joacă pe goluri. Rapid nu ne-a surprins atât de mult pe cât credeau unii. Rapid are 2-0.
- Alexandru Neacșa, mijlocaș la Corvinul
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.