FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Rapid în pericol să nu primească licenţa! Nu au depus toate actele la FRF

Articol de GSP - Publicat marti, 31 martie 2009 00:00

A plătit sau nu George Copos datoriile Rapidului pînă la 31 decembrie 2008. Aceasta este întrebarea care îi interesează în acest moment pe fanii Rapidului. Ieri, oficialii clubului din Giuleşti au anunţat că au plătit către stat şi către terţi suma de 4,5 milioane de euro.

Astăzi, pînă la ora 19:00, oficialii alb-vişinii nu s-au prezentat la sediul FRF pentru a depune actele prin care să dovedească achitarea datoriilor. Comisia de Licenţiere a FRF va anunţa deciziile privind cluburile din prima Ligă pe 31 mai. În cazul în care oficialii Rapidului nu se vor prezenta pînă în această seară la ora 23:59 la sediul FRF cu actele necesare, Rapid riscă retrogradarea şi automat excluderea din cupele europene, indiferent de locul pe care îl vor ocupa la finalul sezonului competiţional.

Amănunte privind procesul de licenţiere şi despre probleme pe care le au în acest moment cei din Giuleşti a explicat Viorel Duru, directorul comisiei de licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal.

"Clubul Rapid trebuie să dovedească că s-au achitat toate datoriile acumulate pînă la 31 decembrie 2008, din transferurile jucătorilor faţă de alte cluburi şi datorii faţă de angajaţi inclusiv taxele sociale şi impozitele aferente salariilor.

Aştept hîrtia pînă la expirarea termenului, adică pînă la 31 martie 2009. Încă n-a trecut ziua de astăzi, sînt la Federaţie, mai sînt colegi de la alte cluburi care trebuie să depună documentaţia, nu înseamnă că aştept clubul Rapid în mod special.

Am primit un telefon şi au spus că vor veni! Îi aştept pînă la ora 24:00 şi cu siguranţă domnul Copos ştie că astăzi este ultima zi. Am discutat cu reprezentanţii clubului Rapid care mi-au spus că au toate hîrtiile şi se îndreaptă spre Federaţie", a spus Viorel Duru, directorul comisiei de licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal.

Citește și:
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
Superliga
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase
Superliga
O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP


Comentarii (2)
 •  31 Martie 2009, 20:21

stiri reale nu aveti???...scrieti si voi despre ceva care se poate intampla nu despre retrogradarea rapidului...si daca nu se depun hartiile nici peste o saptamana rapid tot nu e trimis in B..

 •  31 Martie 2009, 19:06

baaa ziaristilor in interviu scrie k se indreapta spre frf

Vezi toate comentariile (2)
Comentează