FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Rapid se apropie de obiectivul stabilit de Șucu, 2,5 milioane de euro din sponsorizări: „Oameni de afaceri la fiecare meci din Giulești”

Dan Șucu și Victor Angelescu, acționarii principali de la Rapid
Dan Șucu și Victor Angelescu, acționarii principali de la Rapid

Articol de - Publicat miercuri, 27 iulie 2022 14:59 / Actualizat miercuri, 27 iulie 2022 15:02

Venirea lui Dan Șucu în acționariatul lui Rapid a început să dea roade și din rândul companiilor importante, care sunt atrase să sprijine clubul giuleștean.

Când a fost prezentat la Rapid, în calitate de coacționar, alături de Victor Angelescu, Dan Șucu spunea că „ne dorim ca Rapid să se susţină independent şi să nu stea niciodată cu mâna întinsă după bani publici. Mai mult, noi ne plătim taxele către stat şi comunitate şi nu ne interesează să fim protejaţii niciunui politician”.

 Patronul Mobexpert își propunea ca obiectiv și atragerea de noi sponsori, astfel încât să se ajungă la un nivel de 2,5 milioane de euro pe an.

Fostul jucător al lui Dinamo: „Da, Borcea s-a dat la iubita mea și cred că i-a reușit. Pot spune că este curvar”
DINAMO
Fostul jucător al lui Dinamo: „Da, Borcea s-a dat la iubita mea și cred că i-a reușit. Pot spune că este curvar”

Rapid, aproape de obiectivul impus de Dan Șucu

Surse din cadrul clubului susțin că de la venirea lui Șucu lucrurile au început să se miște. Prezența în tribune a numeroși și importanți oameni de afaceri la meciul Rapid - FCSB 2-0 nu este o întâmplare, ci va deveni un obicei. 

Iar sponsorizările către Rapid au ajuns deja, deși e doar început de sezon, la aproape două milioane de euro.

„Domnul Șucu va invita oameni de afaceri la fiecare meci de acasă al Rapidului, să vadă stadionul, atmosfera, să afle despre club. Pentru că-și dorește să atragă alături de echipă cât mai multe companii mari. 

Oamenii de afaceri au încă rețineri să investească în fotbal, dar se poate, Rapidul e deja un club atractiv. Sunt destul de aproape să atingă targetul de 2,5 milioane de euro pe sezon și chiar îl pot depăși”, spun aceleași surse.

VIDEO » Atmosferă încinsă la Rapid - FCSB

Mai multe știri din Liga 1

Mesajul de luptă din vestiarul Rapidului » Discursul pe care jucătorii lui Mutu îl văd înaintea fiecărui meci: „Cine nu iubește echipa n-are încotro, va trebui să o iubească la fel ca pe mă-sa și ca pe ta-su!”

Prima reacție a șefilor Craiovei, după ce Becali a anunțat interesul pentru Nistor: „Suntem aici”

Citește și:
A repetat gestul lui Nouma din 2002 » Mircea Lucescu, surprins de față cu zeci de jurnaliști turci și români
Nationala
A repetat gestul lui Nouma din 2002 » Mircea Lucescu, surprins de față cu zeci de jurnaliști turci și români
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Nationala
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
„Ce întrebare e asta?” » Drăgușin a ocolit curiozitatea reporterului GSP, apoi Mircea Lucescu s-a răstit: „Care e problema? Și Hagi a făcut-o”
Nationala
„Ce întrebare e asta?” » Drăgușin a ocolit curiozitatea reporterului GSP, apoi Mircea Lucescu s-a răstit: „Care e problema? Și Hagi a făcut-o”
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
Noutati auto
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
FOTO Primul aeroport privat din România atrage un investitor elvețian
Profit.ro
FOTO Primul aeroport privat din România atrage un investitor elvețian
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (21)
ucluj2011
ucluj2011  •  28 Iulie 2022, 06:34
Postat de Pasiune pe 27 Iulie 2022, 18:58

Tu vorbești, sa nu adormi. Exemplul perfect de fcsbist fara alta ocupatie.

lasă-l în pace , este doar trolul Milică cel cu 100 de conturi false care vo mită aceleași aberații sub alt nick. Mai are puțin și face icter. Mulți spun că random aka milică alte 100 de nume perverse și false ar fi de fapt MM Stoica. Chiar nu m-ar mira asta. FCSB-iștii fără identitate , siglă , culori , sau stadion își simt sfârșitul aproape și sunt disperați. Nu peste mult timp becali se va retrage și odată cu el va muri și această aberație numită FCSB inventată IERI și decedată MÂINE.

mafa
mafa  •  27 Iulie 2022, 22:43
Postat de observer pe 27 Iulie 2022, 18:59

Ești pe alta planeta, defapt in alta epoca, te vezi cu ceausecu zilnic, nu?

*** aşa sti sa vorbeşti de frumos ca si ciobanul vostru.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

mafa
mafa  •  27 Iulie 2022, 22:40

Aveti sufletul negru de ura pentru ca lucrurile merg din ce in ce mai bine la acest club oropsit si izgonit in época socialista... sunteti penibili iar bucurii frumosilor suporteri ai Real Rapid-ului este prea mare pentru a ne pune mintea cu ipocritii.

Vezi toate comentariile (21)
Comentează