FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

O echipă din play-off admite interesul pentru portarul Răzvan Sava

Răzvan Sava n-a făcut parte din lotul lui Udinese pentru meciul cu Verona // FOTO: Imago Images
Răzvan Sava n-a făcut parte din lotul lui Udinese pentru meciul cu Verona // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 13 martie 2026 18:45 / Actualizat vineri, 13 martie 2026 19:15

Radu Constantea, președintele celor de la U Cluj, a declarat că Răzvan Sava, portarul român al celor de la Udinese, este în vederile „șepcilor roșii” pentru perioada de transferuri din vară.

Formația condusă de pe bancă de Cristiano Bergodi a renăscut și are o a doua jumătate de sezon foarte bună. În contextul în care Edvinas Gertmonas, portarul titular al clujenilor, nu a semnat momentan prelungirea, Răzvan Sava este o variantă viabilă. Ajuns rezervă la Udinese, și-a arătat disponibilitatea de a reveni în campionatul intern.

Radu Constantea a vorbit despre transferul lui Răzvan Sava la U Cluj: „Vedem ce se întâmplă”

„I-am făcut o ofertă foarte bună lui Gertmonas, credem noi, dar pot să îl înţeleg şi pe el, că vrea ceva mai mult din alte zone. În Europa ne putem lupta cu oferta, dar dacă primeşte ceva din alte părţi, salariul de cinci sau şase ori mai mare, trebuie înţeles ca atare.

Nu spunem nici că da, nici nu. Răzvan Sava are un contract foarte mare acolo, să vedem ce se întâmplă, ce vrea Udinese. Dar Gertmonas e la noi acum, nu a plecat şi aşteptăm să vedem ce îşi doreşte”, a transmis Radu Constantea, conform primasport.ro.

  • Declarațiile oficialului de la U Cluj vin la o zi distanță după ce goalkeeper-ul a transmis că ar vrea la vară să plece, nemulțumit de statutul de rezervă, iar o revenire în Superliga i-ar fi pe plac.

Dacă aș avea o ofertă și clubul ar fi de acord, aș pleca. Dar, deocamdată, încerc să mă concentrez pe antrenamente, să fiu cât mai pregătit posibil. Apoi, în vară, când se deschide perioada de transferuri, vom vedea ce își doresc ei. Dacă vor să rămân aici și să joc sau dacă ar prefera să plec. Dar, evident, este mai bine să joci

- Răzvan Sava

2,5 milioane de euroeste cota sa de piață, conform site-urilor de specialitate

  • Răzvan Sava a evoluat în perioada junioratului la mai multe echipe din Italia: Sesto Giovanili, Juventus, Pescara, Lecce și Torino. Prima experiență la seniori a fost la Torino, iar în 2022 a ajuns pentru prima dată în fotbalul românesc, la rivala celor de la U, CFR. După doi ani în Gruia a plecat la Udinese.

  • În acest sezon, a jucat doar 10 meciuri în care a luat 17 goluri. În doar 2 meciuri a ținut poarta intactă.

Citește și:
Celebra prezentatoare TV dă o nouă lovitură! Și-a petrecut ziua de naștere cu un fotbalist din Serie A
Diverse
Celebra prezentatoare TV dă o nouă lovitură! Și-a petrecut ziua de naștere cu un fotbalist din Serie A
Neașteptat: echipa din Superligă s-a despărțit astăzi de antrenor
Superliga
Neașteptat: echipa din Superligă s-a despărțit astăzi de antrenor
MM Stoica a lămurit definitiv situația lui Reghecampf: „El mi-a spus clar!”
Superliga
MM Stoica a lămurit definitiv situația lui Reghecampf: „El mi-a spus clar!”
Thierry Henry își vinde penthouse-ul din New York pentru o sumă uriașă!
Campionate
Thierry Henry își vinde penthouse-ul din New York pentru o sumă uriașă!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”


Comentarii (1)
radoo93
radoo93  •  13 Martie 2026, 18:50

Doamne fereste. Mai bine se intoarce acasa, cu tot respectul pt Popa.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează