FOTBAL  »  Superliga  »  

Rednic: „Domnul Copos mă ajută foarte mult”

Articol de GSP - Publicat marti, 05 februarie 2008 00:00

Antrenorul Rapidului, Mircea Rednic, a declarat, marţi, agenţiei NewsIn, că se află în negocieri avansate pentru achiziţionarea a trei fotbalişti străini, un fundaş de bandă, un mijlocaş dreapta şi un atacant, care s-ar putea alătura lotului giuleştean în cantonamentul din Cipru.

"Îmi mai doresc la echipă un fundaş, care să poate juca atât pe partea dreaptă, cât şi pe stânga, un mijlocaş dreapta şi un atacant. Pentru mijlocaşul dreapta am făcut deja o ofertă şi cred că va veni cât de curând în Cipru. De asemenea, mai aşteptăm răspunsuri pentru ceilalţi doi. Îi aştept pe toţi trei în Cipru", a declarat Rednic.

Tehnicianul spune că patronul George Copos îl susţine în totalitate în deciziile pe care le ia şi nu crede că se va retrage de la echipă. "Domnul Copos mă ajută foarte mult. Nu cred că se va retrage şi nici nu e momentul să plece tocmai acum. Este şi el deranjat de ce se întâmplă în fotbal, dar nu pleacă. Mă susţine în tot ceea ce fac", a explicat tehnicianul.

NewsIn

Citește și:
Ce a făcut Daniel Pancu, imediat după fluierul final din Rapid - Corvinul
Superliga
Ce a făcut Daniel Pancu, imediat după fluierul final din Rapid - Corvinul
Denis Alibec a devenit tată: „Un nou capitol a fost deblocat”
Superliga
Denis Alibec a devenit tată: „Un nou capitol a fost deblocat”
Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”
Tenis
Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”
Am primit imagini de neprivit de la Militar: „Neicuțescu i-a rupt piciorul și râdea. Câine” » Fotbalistul acuzat se apără: „De-aia am și ieșit la pauză”
Liga 2
Am primit imagini de neprivit de la Militar: „Neicuțescu i-a rupt piciorul și râdea. Câine” » Fotbalistul acuzat se apără: „De-aia am și ieșit la pauză”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”


Comentarii (12)
 •  05 Februarie 2008, 22:59

@MosCraciun. Mosule, noi nu stim nici 5% din ce se intimpla in realitate, nu stim nici ce aveam de gind sa facem noi saptamina viitoare... si vrem sa tragem concluzii si sa judecam ce spune Copos... daca este adevarat... daca nu... ce fel de "pacaleala" s-o ascunde in spusele lui... hai s-o lasam balta. treaba este ca omul miroase IARASI niste facaturi si niste minareli pe la Liga si federatie si presimte ca ciobanul IAR va lua campionatul sau locul doi prin mijloace "oculte" asa cum este steaua obisnuita de la infiintare si este tare sucarit... iar TU sau eu sau orcine in locul lui am fi la fel... asa ca hai sa o lasam pe vrajeala si sa numai judecam noi pe altii. DACA VRETI SA DESCHIDETI OCHII MAI BINE SI SA VA DESTEPTATI PUTIN, CITITI postul userului mircea b. Si ceea ce spune el, nu este nici jumatate din ceea ce se intimpla cu ma/fia de la noi din fotbal. Se joaca murdar... s-a ajuns departe cu magariile si cu mincatoriile... sa vedem ce-o mai urma.

 •  05 Februarie 2008, 21:43

Da mai terminati odata cu Szekeli asta ca ne-ati innebunit! Mai e un ciudat pe la stelisti care o tine una si buna cu unu, Villanueva. I s-o fi ridicat p*** dupa el.

 •  05 Februarie 2008, 20:23

rednic, in gsp spui ca dl copos te ajuta f. mult, in celalt ziar de sport spui ca nu l/ai mai vazut si auzit dupa ANUNTUL FATAL, ca in sfirsit vinde Rapid, cumpara lent si foarte rar.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează