FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Reportaj pe stadionul unde Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni » Poveste de pe Sánchez-Pizjuán

Articol de - Publicat duminica, 08 mai 2016 00:00

"Sevilla are o culoare specială". E titlul unei melodii reprezentative pentru "Feria de Abril", renumita fiestă a oraşului, ce s-a sărbătorit la jumătatea lunii trecute. Acum putem prelua refrenul ca motto.

Azi e linişte pe Sánchez-Pizjuán. În urmă cu două zile tribunele erau pline, purtând echipa lui Emery către cea de-a cincea finală de Europa League din istorie!

La fel au fost şi în urmă cu 30 de ani, când stadionul a găzduit cel de-al doilea eveniment internaţional de avengură din istoria arenei, după semifinala Germania-URSS a Mondialului din 1982.

Evenimentul a avut loc, evident, pe 7 mai 1986. Povestea o ştim cu toţii.

"Stadionul era plin până la refuz, nu se puteau deosebi prea bine fanii celor două echipe, aveau aceleaşi culori, dar îţi dădeai seama după limba în care cântau", îşi aminteşte Jose Bernet Blanco, unul dintre cei mai vechi angajaţi ai FC Sevilla, care a participat la organizarea finalei Cupei Campionilor Europeni.

"Pe atunci nu erau aşa mulţi angajaţi la club, făceai de toate. Am muncit mult pentru că a fost un eveniment unic, pe atunci FC Sevilla nu era obişnuită cu marile competiţii. A fost pentru prima dată când am atins un trofeu pe care îl văzusem numai la televizor".

Jose îşi aminteşte şi de echipa Stelei din acea finală: "Românii aveau o formaţie excelentă, cu mijlocaşi care m-au impresionat, dar şi Barcelona era pe val. A fost o partidă foarte strânsă, n-a fost chiar o aşa mare surpriză faptul că ai voştri au câştigat, însă fără dubii o lovitură extrem de dură pentru catalani, care nu se aşteptau să piardă trofeul pe pământ spaniol".

Cu trecerea anilor, Jose Bernet Blanco a ajuns în departamentul care se ocupă de deplasările clubului şi a mai dat peste Steaua în patru ocazii. "Am fost la Bucureşti pentru meciul de Ligă şi Europa League din 2007, fusesem însă şi înainte de finala din '86. Mereu am fost trataţi foarte bine, am amintiri frumoase, mai ales că am avut şi doi români la echipă, Ilie Dumitrescu şi Raul Rusescu, ambii care îmbrăcaseră tricoul Stelei".

Şi-a redus capacitatea

Construcţia stadionului "Ramon Sánchez-Pizjuán" a început în 1956, iar în 1958 s-a jucat primul meci. Arhitectul proiectului s-a ocupat şi de Santiago Bernabeu şi Mestalla.

Lucrările s-au finalizat în 1975, arena avea puţin peste 70.000 de locuri, dintre care 50.000 în picioare! Normele legislative au obligat reducerea numărului de locuri începând cu anul 1982, ajungându-se la o capacitate de 43.500 de spectatori în prezent.

La finala din '86, arena dispunea însă de 66.000 de locuri. Numele stadionului nu e al vreunui jucător de legendă, ci al preşedintelul care a demarat proiectul, dar a murit cu o lună înainte de a se începe construcţia. Pentru că nu şi-a putut vedea visul devenit realitate, succesorii lui au decis să-i ofere acest omagiu.

"În '86, lângă stadion nu erau clădiri, era un câmp plin de suporteri. Au fost două zile nebune, o atmosferă de neuitat pe străzi"
Jose Bernet Blanco

"FC Sevilla şi Steaua au rămas în relaţii foarte bune. Uneori vorbesc cu oamenii pe care i-am cunoscut la Bucureşti"
Jose Bernet Blanco

"Steaua era şi este o echipă cu potenţial, continuă să reprezinte an de an fotbalul românesc în Europa"
Jose Bernet Blanco

Citește și:
Dinamo, negocieri avansate pentru transferul dorit de Kopic » Craiova și CFR Cluj au intrat pe fir: oferte concrete înaintate
Superliga
Dinamo, negocieri avansate pentru transferul dorit de Kopic » Craiova și CFR Cluj au intrat pe fir: oferte concrete înaintate
Poliția pe teren la meciul din „Liga Florilor” » Gheorghe Tadici s-a aflat în prim-plan
Handbal
Poliția pe teren la meciul din „Liga Florilor” » Gheorghe Tadici s-a aflat în prim-plan
Singurul stadion din Superliga cu „trei tribune 1”, inaugurat oficial astăzi » Cum arată după modernizare
Superliga
Singurul stadion din Superliga cu „trei tribune 1”, inaugurat oficial astăzi » Cum arată după modernizare
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Altele
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Schimbări la apartamente în România: atât de mici încât producătorii de mobilă au probleme
Profit.ro
Schimbări la apartamente în România: atât de mici încât producătorii de mobilă au probleme
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează