Articol de Adrian Florea, Liviu Manolache - Publicat sambata, 11 iunie 2022 10:51 / Actualizat miercuri, 15 iunie 2022 12:32
Pe 11 iunie 1967, Rapid remiza în ultima etapă a sezonului la Ploiești, 0-0, și obținea astfel punctul de care mai avea nevoie pentru a cuceri în premieră titlul de campioană. Un titlu atât de mult așteptat încât obținerea lui a declanșat o euforie greu de imaginat astăzi.
- Nu rata alte episoade #RETROGSP de colecție
La 55 de ani de la prima mare performanță a alb-vișiniilor, Gazeta a stat de vorbă pe îndelete cu unul dintre cei mai talentați fotbaliști care au călcat vreodată iarba în Grant, Emil Dumitriu.
Stabilit de zeci de ani în Grecia, „Nichi” a acceptat dialogul telefonic, mărturisind că despre Rapid, mai ales despre generația '67, va vorbi întotdeauna cu o mare plăcere.
Cine i-a furat ceasul de aur lui Nichi Dumitriu
- Bună ziua, domnule Dumitriu! Ce mai faceți?
- Bine, mulțumesc de întrebare. Dar cu ce ocazie mă căutați?
- Pe 11 iunie se împlinesc cinci decenii și jumătate de la...
- De la întâiul titlu, da... Ce vremuri! Atât de mult a trecut?!
- Ce sentimente vă mai stârnesc evenimentele din iunie 1967?
- Sentimente în general plăcute, însă nu numai.
- Puteți detalia?
- Păi, poate știți, într-un interviu mai vechi am declarat că în haosul creat pe stadionul din Ploiești, imediat ce arbitrul a fluierat sfârșitul partidei, cineva mi-a furat un ceas de aur pe care-l aveam în buzunar. Unii suporteri rapidiști s-au supărat pe mine, că de ce am dezvăluit furtul, că i-am făcut hoți și altele de genul ăsta. Dar eu n-am zis nicăieri că un rapidist a fost făptașul. În nebunia de atunci, în vestiarul nostru au intrat zeci, poate sute de spectatori, inclusiv ploieșteni. Doar Dumnezeu mai știe cine l-a subtilizat...
Ceas primit cadou de la Gheorghiu-Dej
- Cum de aveați un ceas de aur în 1967?
- Îl primisem cadou în 1962, după ce câștigasem Europeanul de juniori sub 19 ani organizat chiar în România. Șeful statului de atunci, Gheorghiu-Dej, mi-l dăduse personal. Avea și o valoare foarte mare, costase vreo 5.000 de lei. Ca să vă dați seama ce însemna o asemenea sumă, în anii '60 salariul meu lunar era de circa 800 de lei.
- Amintiri plăcute cu fanii nu aveți?
- Cum să nu? Tot ce s-a întâmplat cu ocazia cuceririi titlului a fost ceva ce efectiv nu se poate povesti în cuvinte. Credeți-mă, o bucurie atât de mare și atât de sinceră eu nu știu dacă am mai văzut. Și am aproape 80 de ani, am văzut și eu destule la viața mea...
- Să ne întoarcem puțin la startul acelui sezon, care n-a fost tocmai reușit. În primele patru runde ați obținut numai trei puncte, din trei remize. Vă gândeați atunci că puteți trage la campionat?
- Nu, de ce să vorbesc prostii? Dacă îmi amintesc bine, egalurile au fost în primele trei etape, apoi am pierdut la Craiova. Lumea începuse să zumzăie...
Alecsandrescu i-a amenințat pe rapidiști că-i desființează!
- După care, din senin, un 8-1 de poveste cu Poli Iași!
- Chiar a fost un meci de poveste! Și cu o poveste aparte.
- Adică?
- După prima repriză, scorul era doar 1-0 pentru noi. Rataserăm, inclusiv eu, o mulțime de ocazii. La pauză, în vestiarul nostru a venit Ion Alecsandrescu, care cred că era secretarul general al Federației. A început să țipe la noi, să ne amenințe că ne va desființa dacă îi dăm meciul Iașiului! De unde o fi tras el concluzia asta nu știu.
- Și?
- Speriați de amenințări, în partea a doua am făcut spectacol. S-a terminat 8-1, însă dacă le dădeam 12-13 goluri moldovenilor nu se mira nimeni.
Noi nu ne-am îmbogățit cât am jucat. Aveam bonusuri de câte 1.000 de lei la fiecare trei victorii obținute. Însă dragostea fără margini a fanilor noștri făcea mai mult decât orice primă!
- Apoi, ați început urcușul către prima poziție.
- Așa este, deși au mai existat pași greșiți. Cred că abia prin primăvara lui '67 am realizat că puteam trage cu adevărat la campionat.
Prima pentru titlu pe atunci o dădea Federația, nu clubul. În mod normal, trebuia să primim câte 5.000 de lei, însă noi am luat doar 4.000. FRF ne-a transmis că nu are bani. Când am întrebat dacă ar fi fost aceeași situație și dacă ar fi devenit Steaua campioană, Gică Popescu I, fost atacant al roș-albaștrilor care lucra în Federație, a țipat la mine: «Nu ți-e rușine?! Să fiți mulțumiți cu atât!»
De ce n-a băut Nichi Dumitriu nici măcar o bere cu Puiu Ionescu
- Care credeți că a fost atuul acelei echipe? Pentru că Rapid a mai avut și înainte generații foarte bune, care nu au putut lua titlul.
- În primul rând, valoarea extraordinară a lotului! Chiar dacă eram o mână de oameni, greul l-am dus în 14-15 jucători, eram toți foarte, foarte, foarte buni pe posturile noastre. În al doilea rând, noi chiar alcătuiam o familie. Expresia asta nu era o vorbă-n vânt. Pe teren eram cu toții frați, „muream” la nevoie unul pentru celălalt.
- Dar „fratele” cel mai bun pentru dumneavoastră care era? Partenerul din atac, Ion Ionescu?
- Pe gazon, da, el era, ne înțelegeam la perfecție. Asta deși în afara terenului nu pot spune că aveam o relație deosebită. De fapt, ca să fiu sincer, nu cred că am băut vreo bere cu el. Nici la restaurant, cu familiile, nu am mers, cum am mers cu alții.
- Sună straniu, puteți explica?
- Puiu a fost mai retras, mai ciudat. O recunoștea și el. Dar asta n-a deranjat pe nimeni. L-am înțeles, iar el ne-a înțeles pe noi.
- Ați rămas dator cu răspunsul la întrebarea „Care a fost cel mai bun prieten?”.
- Viorel Kraus. Apoi, relații excelente am avut și cu Dan Coe, și cu Culae Lupescu, ce mai?, cu toată lumea. Eram prea puțini ca să facem „bisericuțe”.
Nichi, favoritul lui Tinel
- Cu antrenorul Valentin Stănescu cum v-ați înțeles?
- Vai de mine și de mine, ce om! Credeți-mă, nu puteai să-l urăști! Poate că era rău de gură, însă avea o inimă de aur. Acum te bălăcărea, acum te și pupa!
- Dar ca antrenor?
- Excelent! Bun și pe teorie, bun și să te motiveze. Știa și când să arunce o glumă, și când să forțeze nota ca să ne strunească. A fost omul potrivit la locul potrivit.
- Legenda spune că erați fotbalistul lui preferat.
- Dacă așa spune legenda, așa o fi fost (se amuză copios). Avea mare încredere în mine, mă lua inclusiv la câte un șpriț la care participa el alături de mari suporteri ai noștri, cum ar fi regretatul Gheorghe Dinică.
- Concluzionând, putem spune că generația 1967 a fost cea mai bună din istoria de aproape 100 de ani a Rapidului?
- Despre generația interbelică nu pot vorbi, pentru că nu am văzut-o pe viu și aș putea greși. Însă din ultimii 70 de ani să zicem, categoric noi am fost zeii Giuleștiului! Fără falsă modestie, spuneți-mi dacă a mai apărut în Grant vreun Nichi Dumitriu! Sau un Puiu Ionescu! Sau un Dinu „Buric”, un formidabil mijlocaș care n-a avut parte de o recunoaștere pe măsură!
În noaptea de 11 spre 12 iunie 1967, am petrecut alături de suporteri la Nord Hotel până dimineață. A fost cea mai de pomină petrecere din câte au existat vreodată!
„Nu mă puneți rău chiar cu toți!”
- Rapid a mai luat titlul în 1999 și în 2003, iar în 2006 a fost în „sferturile” Cupei UEFA. Din acele loturi nu v-a plăcut nimeni?
- Mi-au plăcut destui, însă puțini, foarte puțini ar fi putut juca în echipa din '67. Mă gândesc la un Sabău, la un Lupu, ambii fotbaliști geniali! În rest...
- Nici măcar Pancu?
- Pancu?! Nu vreau să deschid polemici, dar Pancu a avut două viteze, mică și foarte mică!
- Daniel Niculae? „Pele” Buga?
- Vreți să mă puneți rău cu toată lumea acum... Nu, v-am zis, numai Sabău și Lupu ar fi fost în lotul primei campioane. Știu, mă puteți acuza de subiectivism, iar eu nu vă pot demonstra pentru că a trecut atât timp. Totuși, credeți-mă pe cuvânt: calitate tehnică și umană ca la generația 1967 rar va mai avea Rapidul!
- Despre actualul Rapid ce ne puteți spune? Poate lua din nou titlul anul viitor, când se va sărbători centenarul clubului?
- Sincer? Nu prea văd cum. Lotul e destul de „subțire”. Diferențele față de CFR, FCSB și Craiova sunt mari.
E fan Rareș Ilie
- În ce compartiment au nevoie cel mai mult de achiziții?
- În special la mijloc, acolo a fost problema și anul trecut. Și în apărare trebuie adus ceva. Săpunaru și Grigore au experiență, au valoare, însă au și 36, 37, 38 de ani... E greu să iei campionatul când cei mai buni fundași au 38 de ani!
- Despre decarul actual al echipei ce părere aveți?
- Cine, Rareș Ilie? Îmi place, n-are cum să nu-ți placă. E fâșneț, inteligent. Totuși, chiar și în cazul lui, vreau să văd cum se comportă în partide importante, cum ar fi cele din play-off. În play-out, cu tot respectul, nu poți să-ți faci o impresie corectă. Mai ales că anul ăsta au fost și cazurile Gaz Metan și Clinceni, care au denaturat competiția.
- Pe scurt, Rapid poate spera în stagiunea viitoare doar la un loc în primele șase.
- La ce văd până acum, eu așa zic. Sigur, dacă se vor face achiziții tari, cu suportul fanilor, cine știe?!
Mesaj către rapidiști
- E Mutu antrenorul capabil să facă saltul mult sperat către podium?
- Nu-l cunosc foarte bine pe Mutu, dar eu consider că mai important e lotul, nu antrenorul. Ați văzut mare antrenor fără mari jucători?! Invers se mai poate.
- Vă mulțumim pentru dialog, iar la final, dacă mai aveți ceva de adăugat...
- Eu vă mulțumesc că m-ați căutat! Un singur lucu aș vrea să le mai spun rapidiștilor mei dragi, din toate generațiile, mai vechi ori mai noi: sper că niciodată nu-i veți uita pe oamenii care au adus glorie acestui club! Cine a spus că Rapid e o poveste fără sfârșit mare dreptate a avut. Iar cei care au scris povestea merită măcar o pioasă amintire. Hai Rapid!
11 iunie 1967, etapa a 26-a, Divizia A Petrolul - Rapid 0-0
- Petrolul: Sfetcu - Pall, Pahonțu, Gh. Florea, M. Mocanu - Juhasz, P. Dragomir - C. Oprișan, Șt. Roman, Al. Badea, C. Moldoveanu.
Antrenor: Constantin Cernăianu - Rapid: N. Răducanu - N. Lupescu, I. Motroc, Coe, Greavu - C. Dinu, Jamaischi - Năsturescu, E. Dumitriu, I. Ionescu, Codreanu.
Antrenor: Valentin Stănescu
- Arbitru: Atanas Stavrev (Bulgaria)
Cum a arătat partea superioară a clasamentului final în '66-'67
Lotul folosit de Rapid în '66-'67
- Portari: Răducan Necula (24/0), Marin Andrei (3/0) Fundași: Nicolae Lupescu (26/1), Dan Coe (26/0), Ion Motroc (25/0), Ilie Greavu (25/0), Vasile Ştefan (3/0), Savu Costea (1/0)
- Mijlocași: Constantin Dinu (23/1), Constantin Jamaischi (21/2), Nicolae Georgescu (6/0)
- Atacanți: Emil Dumitriu II (26/12), Constantin Năsturescu (25/3), Teofil Codreanu (23/2), Ion Ionescu (22/15), Viorel Kraus (12/2), Alexandru Neagu (8/1), Paul Mitroi (3/0)
- Antrenori: Valentin Stănescu şi Victor Stănculescu
