LIGA 1    •   INTERVIU EVENIMENT

Robert Trif, unicul patron străin al unui club de fotbal din Emirate, comentează din Dubai situația dramatică a "naționalei" și a fotbalului nostru: ”L-aș fi exclus din fotbal pe Șumudică! Ar putea ajunge departe, dar a greșit pariind”

Articol de — Sambata, 02 Iulie 2016

La doar 36 de ani, Robert Cristian Trif e un nume cunoscut pe continentul asiatic.

Ajuns în Dubai în 2001, a devenit manager sportiv și a fondat în 2010 compania Euro World Sports Agency, prin care a intermediat, de-a lungul timpului, mai multe transferuri importante, inclusiv cele ale lui Rădoi (Al Hilal, Al Ain, Al Ahli), Raul (Al Sadd) și Anelka (Shanghai Shenhua). Reprezintă fotbaliști, dar și jucători de golf, cricket, baschet și volei. Pe 23 iulie, el își va lansa propria echipă, Athletic Dubai Sports Club, fiind singurul patron străin al unei grupări din Emiratele Arabe Unite.

Din Dubai, Trif vorbește despre momentul critic al fotbalului nostru, după marea dezamăgire a "naționalei" la Euro.

"Șchiopătăm de ani de zile"

- Robert, cum se vede fotbalul nostru de la peste 3.000 de kilometri distanță?
- Chiar dacă trăiesc aici, urmăresc cu atenție tot ce se întâmplă în țară. Sunt dezamăgit de involuția continuă a fotbalului nostru. Toți avansează, noi dăm înapoi. Șchiopătăm de ani de zile, nu observ nicio schimbare. De ce? Cei care conduc acest fenomen, mai ales la nivel de cluburi, sunt mai preocupați să-și umple conturile decât de performanță.

"Ce ne încălzește pe noi că vine la conducerea fotbalului o persoană influențată politic? Noi avem nevoie de schimbări concrete, de soluții, de acțiune, nu de politică în fotbal"

-⁠ Ce te deranjează mai mult?
-⁠ Sunt multe...

-⁠ Ia-⁠le pe rând.
- Sunt absolut consternat de greșelile elementare care se fac. Uite, nici acum nu am înțeles de ce Universitatea Craiova a fost exclusă. Mă așteptam ca Burleanu să vină în fața tuturor și să explice concret. Dacă a fost o eroare a vechii conduceri a federației, să o repare. Orice caz e trimis în instanță, prea ușor, imediat. Se vede clar lipsa de experiență managerială la FRF. Astfel de conflicte dintre cluburi ar fi trebuit rezolvate de FRF. Cum să dispară atât de brusc un club ca Universitatea? Nu îți place de proprietar, OK, am înțeles, dar nu îți bate joc de fotbalul de acolo!

"Dacă nu găsiți soluții, plecați din fotbal!"

- Ca impresar, cum reacționezi când vezi atâția jucători neplătiți cu lunile?
- Mă cuprinde furia. Însă mă deranjează și că nu se ia nicio măsură. Nimeni nu se ridică, nimeni nu spune nimic. Oare voi, care îi aduceți pe jucători la echipele respective, ați rezista luni de zile fără salarii? Oare voi, patronii și președinții cluburilor, ați sta neplătiți dacă ați fi în locul lor? Sunt sigur că nu. Jucătorii trebuie să vorbească, dar nu numai ei. E obligatoriu ca șefii fotbalului să se adune și să găsească soluții. Altfel, plecați din fotbal! Lăsați pe alții care pot face ceva!

"Nu înțeleg de ce sunt transferați în campionatul nostru atât de mulți jucători străini, care, pe lângă faptul că sunt slabi, au și salarii foarte mari"

-⁠ Situația cluburilor e dezastruoasă...
- Fiecare club are nevoie de o restructurare completă, de la președinte până la femeia de serviciu. Ești competent, rămâi! Nu, pleci! Vine altul, care poate ridica acest club! Am observat că mulți l-au criticat pe Negoiță pentru restructurările de la Dinamo. Erau absolut necesare după dezastrul lăsat de cei care au fost înainte. Exact la fel ar trebui să facă toți. Sunt sigur că Dinamo va domina campionatul în viitorul apropiat.

-⁠ Dar jucători mai avem?
- Nu sunt de acord cu cei care afirmă că nu mai sunt jucători de calitate. În fiecare an vedem tineri transferați în Italia, Anglia sau Spania. Există fotbaliști de valoare, dar la noi nu sunt văzuți, promovați, susținuți! Am observat că totul e ca pe vremuri, pe bază de relații, de cunoștințe, avem aceeași abordare greșită. Nu este comunicat mesajul potrivit. Și, când vorbesc de mesaj, mă refer și la aceste probleme ale sistemului, ale cluburilor, ale fotbaliștilor.

-⁠ Cum ai pedepsi antrenorii care joacă la pariuri?
- I-aș exclude din fotbal! Îmi pare rău pentru Șumudică, dar nu ai voie să faci asemenea greșeli. Și el a greșit pariind! Cu unele schimbări de comportament, ar putea ajunge foarte sus.

"Iordănescu e principalul vinovat"

- După opt ani, iarăși la Euro, dar ne-am întors primii acasă. Ce te-a dezamăgit mai mult: jocul sau rezultatele? Cine e vinovat?
- Iordănescu a fost un antrenor excelent, dar pentru ce s-a întâmplat la Euro el e principalul vinovat. În primul rând, nu a fost în stare să cristalizeze o echipă, deși a avut timp. Apoi, a greșit selecția, nu a adus cei mai buni jucători. Tamaș e unul dintre ei. La fel, Vătăjelu. E cel mai bun fundaș stânga din campionat.

"Îmi pare rău pentru fanii români, au fost fantastici la Euro. M-au făcut mândru că sunt român. Bravo lor!"

-⁠ Sânmărtean?
- Era cel mai bun om din lot. Dacă îl aduci, folosește-l, indiferent de vârstă! Pe el îl ții pe bancă, dar pe alții îi lași în teren deși persistă în greșeli.

-⁠ La cine te referi?
- Tătărușanu e un exemplu. Erori inadmisibile în primele două meciuri și totuși a rămas în poartă. Când vezi că unii nu sunt în formă, scoate-i, încearcă-i pe ceilalți! Sânmărtean a ordonat tot jocul cum a intrat. Ar fi trebuit să fie titular din startul turneului. Îl văd pe Sânmărtean încă doi ani la echipa națională, avem nevoie de experiența sa, în special la partidele decisive. Vârsta nu contează. Astăzi, un fotbalist care se respectă poate juca până la 38 de ani.

- Nu ți s-a părut că am avut o atitudine negativă în joc? Teama de a nu pierde ne-a paralizat?
- Ne lipsește curajul, ne lipsește mentalitatea. Dacă nu intrăm pe teren crezând că putem câștiga, atunci chiar că nu vom câștiga. Și nu ne vom autodepăși niciodată! Dacă am fi forțat puțin, aveam șansa să batem Franța! Teamă? Cu un antrenor care te motivează, care te face să dai tot ce ai mai bun, ajungi departe! Altfel, e imposibil.

”Cum să câștigi cu Franța, când tu te pregătești cu adversari care de-abia stau în ghete, gen Congo?"

"Săpunaru e liderul nationalei. Căpitanul. Nu Chiricheș, nu Raț!"

- Poate un selecționer venit după o pauză de zece ani să antreneze la Euro?
- Chiar și geniu dacă ai fi, tot s-ar simți o asemenea pauză! Au fost carențe în pregătire și multe momente dificile în timpul meciurilor în care el nu a acționat rapid, concret și corect.

- Cât de importantă a fost schimbarea căpitanului, chiar înainte de Euro?
- Iordănescu ar fi trebuit să ia această hotărâre cu câteva luni înainte, nu cu o săptămână! Raț nu avea de ce să fie supărat, la cât de puțin a jucat în ultima vreme la club mă așteptam să fie super mulțumit că a prins lotul de Euro. Dar adevăratul lider al acestei "naționale" e Săpunaru, o demonstrează la fiecare apariție. Căpitanul dă un imbold echipei, își încurajează colegii, îi susține, le oferă siguranță. Și e lider și la clubul său. Dacă vrei să schimbi căpitanul, pune-l pe Săpunaru! Chiricheș? Prea multe erori pentru a avea banderola!

-⁠ Vechiul staff medical al "naționalei" a fost concediat...
- Nu ai voie să faci asemenea schimbări când mai e o lună până la startul competiției. E imposibil ca noul medic să cunoască jucătorii, să se adapteze, să intre în atmosferă atât de repede. Această mutare trebuia calculată cu mare atenție, ca să nu dai fotbaliștii peste cap înaintea turneului. Aici a ieșit din nou în evidență lipsa de experiență a celor din federație.

"Nu e nevoie de oportuniști care nu înțeleg fenomenul"

-⁠ Ce ar trebui făcut pentru a ieși dintr-⁠o criză ce pare fără sfârșit?
- O strategie, un plan concret, nu doar vorbe. Schimbări masive. Aș vrea comunicare și colaborare între FRF și LPF. Aștept decizii, reguli stricte impuse cluburilor. Dar e nevoie de oameni competenți și care cunosc fotbalul, nu de oportuniști care nu înțeleg fenomenul. Avem un singur model de reușită la noi: Gheorghe Hagi. El ne-a arătat tuturor, inclusiv celor care-l contestau, că se pot face schimbări, că poți face performanță dacă vrei cu adevărat.

-⁠ Pe cine ai pune selecționer? Să fie român sau străin?
- Echipa națională are nevoie de un antrenor performant, care a cucerit trofee, nu de unul care nu a câștigat nimic o carieră întreagă. Labbadia? Nu e tehnician de "națională". Și nici nu e performant. Mă întreb de ce, când era liber de contract, Mircea Lucescu nu a fost abordat serios? Dacă i s-ar fi arătat susținere totală pentru schimbări majore, cel mai bun antrenor român ar fi acceptat să vină.

"Suntem în 2016 și cred că e clipa să ridicăm suma. Cu ajutorul sponsorilor, federația ar putea să plătească și un salariu mai mare de un milion de euro pentru selecționer"

"Când n-⁠ai realizat nimic, nu-⁠ți dai primă de 90.000 de euro"

-⁠ Pe cine ai vedea selecționer?
- I-aș da o șansă lui Hagi. E pe o pantă ascendentă ca antrenor. După doi ani, Viitorul a intrat în lupta pentru titlu.

- Ca o concluzie, poate cineva fără experiență să salveze fotbalul nostru?
- Doi ani sunt suficienți pentru a aplica noua strategie. Dar în acești doi ani nu s-a schimbat nimic. Dimpotrivă, au fost unele decizii evident eronate, lipsite de logică. Răzvan Burleanu este cu siguranță un om mai potrivit pentru politică decât pentru fotbal. Îmi pare rău că o spun, nu înțelege fenomenul și n-are nici experiența managerială să conducă o asemenea instituție. Și, ca să închei, când ești abia venit, nu ai realizat și nu ai demonstrat nimic, nu-ți dai primă de 90.000 de euro.

O accidentare gravă l-⁠a obligat să renunțe la fotbal

Născut la Brad în 1979, Robert Trif a debutat în fotbal la echipa locală, Aurul. La 16 ani și jumătate, juca deja în prima formație, ca fundaș stânga. În 1998, a dat probe la Steaua și CFR Cluj, apoi a plecat în liga a doua maghiară, la Csepel Budapesta. Însă o accidentare gravă l-a obligat să abandoneze fotbalul. A rămas însă legat de sportul său favorit, devenind manager sportiv. z

Cum a răspuns Trif aroganței lui Quaresma

În 2013, când avea probleme la Al Ahli Dubai, portughezul Ricardo Quaresma l-a contactat pe Robert Trif pentru a-l ajuta să găsească o altă echipă. "Ne-am întâlnit, l-am ascultat câteva minute și vorbea urât de fotbalul arab. Nu mi-a plăcut deloc atitudinea lui. Era arogant, lipsit de respect", povestește Trif. "I-am zis că aici trebuie să fie mai calculat în asemenea conversații. Mi-a răspuns: «Eu sunt Quaresma, sunt fotbalist». M-am ridicat și i-am spus: «Ești foarte talentat, dar gândești prost. Nu lucrez cu oameni ca tine». Și am plecat. Din cauza caracterului nu va ajunge niciodată ca Ronaldo".

Comentarii (12)

Andreea Iasmina  •  02 Iulie 2016, 18:04

*** ar fi fost exclus din fotbal in orice tara cu cun fotbal civilizat. La noi insa este lasat sa parieze si sa antreneze in continuare, sfidand milioane de suporteri care nu suporta astfel de practici. Rusine FRF! Rusine LPF!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

ovidiu_3003  •  02 Iulie 2016, 10:42

E bine cand un om da exemple concrete ...asa este, Tatarusinea trebuia scos din poarta ...Vatejelu este mai bundecat Rat ...dar la egalitate cu Stelu Filip ...insa mereu cand sunt valori egale se prefera cel de la echipa din Bucuresti ...adevaratii olteni care traiesc pentru fotbal mereu vor fi anti-Bucuresti ...

ovidiu_3003  •  02 Iulie 2016, 10:21

In al treilea paragraf spune exact ce trebuie facut ...patroni ca prichindelu exclusi din fotbal ...omul nu mai platea jucatori ,antrenori ,angajati de peste sase luni ...acumula datorii pe care nu le platea ...unii spun ca Sandu s a grabit cu excluderea lui din fotbal mai trebuia sa l lasa o saptamana si atunci totul devenea legal ...isi declara falimentul ...personal nu cred ca Sandu s a grabit ...dar sa lasam instantele sa decida ...

Vezi toate comentariile (12)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
12:00 Tenis, ATP

Turneul din Monte Carlo

Digi 2, Telekom 4
18:00 Fotbal, Liga 1

Hermannstadt - Voluntari

Digi 1, Telekom 1, Look
20:00 Fotbal, Portugalia

Nacional - Sporting

Look Sport
21:00 Fotbal, Liga 1

Astra - Craiova

Digi 1, Telekom 1, Look
21:45 Fotbal, Ligue 1

Lyon - Angers

Digi 2
22:00 Fotbal, La Liga

Alaves - Valladolid

Digi 3, Telekom 2
22:15 Baschet M

Real Madrid - Panathinaikos Atena

Digi 4
Program TV complet

Liga 1

Play-off
  Echipa M V E Î Golaveraj Pct
1 CFR Cluj 5 3 2 0 5 - 1 38
2 FCSB 5 3 1 1 8 - 4 35
3 CSU Craiova 5 2 1 2 5 - 5 30
4 Viitorul 5 3 1 1 8 - 4 29
5 Astra Giurgiu 5 1 0 4 2 - 8 24
6 Sepsi OSK 5 0 1 4 1 - 7 20


Play-out
  Echipa M V E Î Golaveraj Pct
1 Gaz Metan 5 5 0 0 10 - 3 31
2 Dinamo 5 4 0 1 9 - 4 28
3 Poli Iași 5 2 0 3 4 - 6 23
4 FC Botoșani 5 1 1 3 3 - 6 22
5 FC Voluntari 5 3 1 1 8 - 5 21
6 Hermannstadt 5 0 1 4 2 - 8 17
7 Călărași 5 1 1 3 4 - 9 16
8 Chiajna 5 1 2 2 8 - 7 14
Vi 19.04.19
21:00
Astra Giurgiu
-
CSU Craiova
-
Sa 20.04.19
21:00
Sepsi OSK
-
CFR Cluj
-
Du 21.04.19
21:00
Viitorul
-
FCSB
-


Play-out
Vi 19.04.19
18:00
Hermannstadt
-
FC Voluntari
-
Du 21.04.19
18:00
Gaz Metan
-
Călărași
-
Lu 22.04.19
18:00
Poli Iași
-
Chiajna
-
Lu 22.04.19
21:00
Dinamo
-
FC Botoșani
-

Acum, în direct din redacție

Urmărește aici

acum!
×