FOTBAL  »  LIGA 1  »  GAZ METAN

Interviu // Exclusiv Ronaldo Deaconu, „killer-ul” lui Dinamo, dezvăluie că a fost aproape să semneze: „Mi-aș fi dorit mult transferul” + Ce i-a transmis Clau-gol

Ronaldo Deaconu
Foto: Alexandru Vereș facebook/gazmetan
Ronaldo Deaconu Foto: Alexandru Vereș facebook/gazmetan

Articol de - Publicat marti, 19 octombrie 2021 08:19 / Actualizat marti, 19 octombrie 2021 10:07

Ronaldo Deaconu, 24 de ani, a dezvăluit care sunt obiectivele sale în viață, ce vrea de la fotbal și a mărturisit că a regretat faptul că n-a ajuns la Dinamo în urmă cu trei ani, mai ales că a fost echipa copilăriei sale.

Ronaldo Deaconu, 24 de ani, a fost MVP-ul ultimei etape prin cele două reușite de clasă din meciul Gaz Metan - Dinamo 2-1. După ce era să dea gol direct din corner, mijlocașul a recuperat o minge bâlbâită de Steliano Filip și Cosmin Matei și a șutat cu stângul de la 30 de metri, nimicitor. Era minutul 36, după alte 71 de secunde a punctat cu un lob de senzație de la aproximativ 25 de metri.

„Uită-te cum se duce mingea, nu se învârte, a la Gică Hagi! Biomecanica de lovire a mingii a fost perfectă. Și al doilea gol a fost perfect. Superb! Mirel Rădoi ar trebui să-l aibă în vizor”, a apreciat Gabi Balint. 

Fostul câștigător de Champions League a fost completat de Ionel Dănciulescu: „E un jucător tehnic, de ultimă pasă, am văzut ce a reușit nu doar într-un meci. Stă bine și din punct de vedere fizic, e fotbalist de națională”.

Interviul cu Ronaldo Deaconu:

- Ronaldo, ai cules multe aprecieri după golurile cu Dinamo. Pe tine ce și cine te inspiră în carieră? 
- Îmi place să urmăresc jucători mari, pe YouTube, la meciuri la TV, mă uit la tot felul de videoclipuri cu goluri. (râde) Atât de mult încât se supără ai mei și iubita, fiindcă le mai întrerup programul pentru a mă uita la ceea ce mă interesează pe mine. 

- Cine este fotbalistul tău preferat? 
- Hagi. De când am crescut, mi-a plăcut de el. L-am văzut pe internet şi pe casete ai ce învăţa din astfel de vizionări. Și-mi mai plăcea mult Mesut Ozil. - Pe Gică Hagi l-ai văzut doar pe YouTube.

Deaconu: „Mi-aș fi dorit mult transferul la Dinamo”

- Dinamo te-a vrut în două rânduri, în iarna lui 2018, apoi anul trecut, când era Dusan Uhrin la echipă. 
- Au fost discuții, iar prima a fost cea mai aproape de concretizare. Eram la Chiajna, chiar mi-a părut rău că nu s-a făcut transferul. Dinamo era într-o situație mai bună, era aproape de play-off. 

În plus, acolo era domnul Miriuță antrenor, Mister m-a dorit mult, m-a ajutat mult, păcat că nu s-a concretizat. E greu de spus dacă ar fi fost mai bine sau mai rău pentru mine, dar mi-aș fi dorit mult transferul atunci. 

- Ai pătimit mult ca suporter dinamovist? 
- Am simpatizat cu „câinii”, dar am început fotbalul la Steaua! Locuind în Domnești, nu puteam să-i pun pe drumuri pe părinții mei, până în Ștefan cel Mare, astfel că am fost în Ghencea. Acolo am făcut primii pași în fotbal. 

Acum, ca fotbalist profesionist, nu mai ești atașat de o echipă anume, dai totul pentru formația la care ești la timpul prezent. Pentru mine, în fotbal, nu mai există nici mama, nici tata, ești câine... (râde) Nu roșu, trebuie să uiți de tot.

Ronaldo Deaconu: „80% este muncă”

- Tatăl tău era un mare fan al lui Ronaldo, „Il Fenomeno"”? 
- Încă de când nu era un jucător atât de mare! I-a plăcut de el de la un Mondial când Ronaldo încă nu era titular al Braziliei.

- Ție de cine îți place mai mult, de brazilian sau de portughez? 
- Mie îmi place de amândoi, nu vreau să fac diferențe. Ca și cum poți să alegi între Ronaldo și Messi, e greu s-o faci. Mi-e și rușine să-mi dau cu părerea despre ei când sunt întrebat, Cristiano și Leo sunt zei. Îmi place să iau ce e mai bun de la cei mai buni. 

- Cât este talent și cât este muncă în ceea ce te privește? 
- 80 la sută este muncă. De mic, am încercat să muncesc în plus. Tata mi-a zis de la bun început că n-am calități fizice ca „gheparzii” africani, fotbaliștii de acolo, așa că trebuie să ne axăm pe execuții, dribling, viziune de joc. Așa am încercat noi de la început.

Ronaldo Deaconu, despre cum lucrează extra

- De fiecare dată folosești pluralul, „noi”, nu vorbești exclusiv despre tine în ceea ce privește metodele de antrenament. 
- Nu sunt doar eu. Ci o echipă întreagă, de câțiva ani. Am mulți jucători și antrenori care mă ajută. Îmi găsesc mereu portari, de juniori, de la echipa a doua, care să mă ajute, sper că ne ajutăm reciproc, în afara orelor de program. E greu singur, în echipă e mai simplu. Am și mental coaching, dezvolt diverse metode de pregătire pe toate planurile. 

- Care este visul pe care vrei să ți-l îndeplinești în fotbal? 
- Eu îmi propun foarte multe și visez la multe. Dar țelul meu cel mare este să joc în grupele Champions League și să fiu titular la echipa națională a României. 

- E cam greu de realizat ultima parte, momentan, mai ales în condițiile conflictului cu Mirel Rădoi
- Nu vreau să mai discut despre acest subiect, am tot vorbit și nu mai intru în polemică. Îmi doresc mult ca mister Rădoi să rămână la națională, trebuie să atacăm Mondialul, avem o șansă mare de a ajunge acolo. 

Ce i-a transmis Clau-gol 

- Care este echipa ta preferată? 
- Am ținut de mic copil cu Real Madrid, din „era galacticilor”. Din țară, când eram mic, țineam cu Dinamo. 

- Pe care tocmai ai retrimis-o în criză!
- Am prins un altfel de Dinamo, fără probleme financiare, cum au fost în ultimii ani, iar ceea ce este acum este o consecință a acestor situații grele, nu ai cum să faci performanță fără bani. 

Mergeam cu tata la meciuri. Țin minte cu drag, ca atmosferă, ca trăire, un meci de pe fostul „23 August”, cu Manchester United, când a dat Dănciulescu gol. Am stat în picioare atunci, n-am mai prins locuri!

- Cine erau fotbaliștii ce-ți plăceau atunci? 
- Claudiu Niculescu și Ionel Dănciulescu. Chiar m-am întâlnit cu Mister Claudiu Niculescu la Chiajna, glumeam pe seama faptului că amândoi șutăm cu stângul. „Da, dai bine, dar nu ca mine!”, mi-a zis zâmbind.

Deaconu: „Îmi doresc să depășesc numerele de anul trecut”

- În ediția precedentă, ai marcat 11 goluri și ai strâns 14 assist-uri în 39 de meciuri. În actuala, tocmai ai dat primele două goluri în 11 etape. Care este obiectivul tău? 
- Și mai am 6 assist-uri în acest sezon, am început cu ele. Îmi doresc să depășesc numerele de anul trecut. Dacă am ratat cam mult în startul sezonului, îmi doresc să recuperez, cred că mi-am intrat în ritm. 

- Care este motto-ul tău în viață? 
- Mergi sau crapă! E un motto despre mentalitatea de învingător. „Nu pot” nu există. 

- Asta-mi aduce aminte de deviza Legiunii Străine, dar și de... 
- Da, de cărțile lui Sven Hassel. Mi-au plăcut când le-am citit, am preluat acest imbold de la el. Când eram mic, citeam mai mult. Eram împins de mama de la spate, iar tata îmi procura cărțile. În ultimul timp, îmi pare rău, dar n-am mai avut timp să citesc. A fost și o perioadă agitată, iar zilele parcă trec prea repede. Nu vi se pare?! 

- Sunt mulți specialiști în fotbal care susțin că poți și trebuie să mergi la o echipă cu pretenții spre a te dezvolta în carieră. Tu ce crezi? 
- Eu mă simt foarte, foarte bine la Gaz Metan. Și cred că nu trebuie să arzi pașii firești în viață. Trebuie să treci prin diverse etape, iar apoi să faci pasul la momentul și la oferta potrivite. 

De aceea n-am plecat, am avut oferte și în vară, din străinătate, dar am zis că dacă nu găsesc ceva „wow” pentru mine și pentru club, de ce să plec doar de dragul unui transfer?!

Un rol important în revirimentul meu, în reușitele cu Dinamo, dar și la Gaz Metan, îl are Mister Ilie Poenaru. Toată săptămâna dinainte, și dânsul, și domnul președinte m-au chemat la ședințe, mi-au împuiat capul: „Ai șut, trage de oriunde! Hai, încearcă!”. Mi-au dat multă încredere

Mediaș este un oraș mic, simplu, liniștit. Toată lumea m-a primit bine și îmi oferă energie pozitivă, aici am primit șanse cum n-am primit toată viața. Mă simt bine, și suporterii sunt calzi, senzația este foarte, foarte frumoasă
-Ronaldo Deaconu, mijlocaș Gaz Metan

1.000.000 de euroeste cota mijlocașului conform transfermarkt

9echipe a bifat Deaconu în carieră: Academia Hagi, Academia Feyenoord, Twente Enschede U19, Heracles U21, ASA Târgu Mureș, Chiajna, HNK Gorica, Sepsi și Gaz Metan

Citește alte știri din Liga 1:

CFR, probleme mari financiare » Clujenii, lideri și la datorii. Riscă să piardă licențierea

Florin Răducioiu, un singur hop înaintea revenirii la Dinamo » Care este singurul impediment care-l poate răzgândi pe fostul atacant

Playtech: HALUCINANT! ABUZURILE înfiorătoare ale lui Bela Karoly. Ce i-a făcut unei campioane din România, dezvăluirile sunt TULBURĂTOARE


Comentarii (2)
creeperno115
creeperno115  •  19 Octombrie 2021, 22:44

Killerul se numeste ,,ieseanu". Daca era iliev in poarta, bateam cu 1-0

steaua.libera
steaua.libera  •  19 Octombrie 2021, 11:42

E top la viziune, ar merita o șansă la Națională

Vezi toate comentariile (2)
Comentează