FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Rui Duarte explică de ce a rămas în Giuleşti: "N-am putut pleca de acasă"

Articol de - Publicat miercuri, 04 iulie 2012 00:00 / Actualizat marti, 03 iulie 2012 20:42

Rui Duarte (31 de ani) spune că nu s-a gîndit la bani cînd a decis să continue în Grant şi speră să-l impresioneze pe Sabău în stagiul de pregătire din Scoţia


- Rui, ai semnat contractul cu Rapid?
- Încă nu, dar din moment ce sînt aici înseamnă că am decis să rămîn, nu? Probabil că actele vor fi parafate cînd vom reveni din Scoţia. Din punctul meu de vedere, nu e nici o problemă.

- Cum te-a convins Copos să rămîi?
- N-a fost nevoie, pentru că asta a fost şi dorinţa mea dinainte de a pleca în vacanţă. Toată lumea ştie că-mi place acest club. Am stat aici doi ani şi vreau să mai rămîn cel puţin încă doi. Mă simt foarte bine în Giuleşti. Am mulţi prieteni printre colegi, printre suporteri, dar şi în Bucureşti. Eu şi familia mea ne simţim ca acasă în România, iar asta contează mai mult decît banii! Am avut o ofertă mult mai bună din punct de vedere financiar, dar am refuzat-o.

- Cum ţi se pare noul antrenor, Ovidiu Sabău?
- Nu am avut mult timp la dispoziţie ca să-l cunosc, dar mi-au plăcut antrenamentele pe care le-am făcut cu el. Sper ca împreună să avem rezultate bune.

- A venit Ionuţ Voicu, crezi că poţi pierde locul de titular pentru că ai ratat cantonamentul din Austria?
- Nu sînt nici Messi, nici Maradona, nici Ronaldo, deci primul unsprezece nu va începe niciodată cu mine! În fotbal, cu excepţia unor jucători precum cei pe care i-am amintit, adică talente uriaşe, orice fotbalist poate fi înlocuit. Eu trebuie să lucrez zi de zi şi, dacă antrenorul e mulţumit de mine, mă va utiliza. Voi trage tare ca să recuperez.

20 de mii de euro va fi salariul lunar la Rapid al lui Duarte, cu patru mii mai mult decît a cîştigat în primele două sezoane petrecute în Grant

"Îmi pare rău pentru că am pierdut jucători importanţi precum Alexa şi Deac, dar aşa se întîmplă în fotbal. Cei care au venit sper să ne ajute şi să avem rezultate mai bune decît anul trecut"
Rui Duarte, fundaş Rapid

Citește și:
Verdict la FCSB: Reghecampf a câștigat o primă „bătălie” cu Gigi Becali!
Superliga
Verdict la FCSB: Reghecampf a câștigat o primă „bătălie” cu Gigi Becali!
Fostul patron milionar din Liga 1, gest de suflet pentru iubita cu 23 de ani mai tânără: „De neuitat”
Stiri extrasport
Fostul patron milionar din Liga 1, gest de suflet pentru iubita cu 23 de ani mai tânără: „De neuitat”
Lovitură grea pentru FCSB! S-a accidentat și riscă să rateze derby-ul cu Rapid: „Posibilă fractură”
Superliga
Lovitură grea pentru FCSB! S-a accidentat și riscă să rateze derby-ul cu Rapid: „Posibilă fractură”
Cristiano Bergodi vrea să plece de la U Cluj! » Surpriză imensă: antrenorul favorit să-l înlocuiască
Superliga
Cristiano Bergodi vrea să plece de la U Cluj! » Surpriză imensă: antrenorul favorit să-l înlocuiască
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (7)
juvel
juvel  •  11 August 2012, 14:15

in returul cu herenveen am vazut un rapid si un rui doarte ,unul si acelasi ,,daca dl antrenor vrea sa castige o cupa si un campionat are nevoie de aceasta tactica 4_4_2,dl copos avem nevoie de renan silva ,,hotarativa ce faceti cu el si cu familia lui!

alb__visiniu
alb__visiniu  •  31 Iulie 2012, 11:47

sa salutam noua campioana

alb__visiniu
alb__visiniu  •  31 Iulie 2012, 11:46

forza Rapid

Vezi toate comentariile (7)
Comentează
Close