FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - CSA STEAUA

VIDEO Rusescu se implică în conflictul Chipciu - CSA Steaua, după ce „militarii” au cerut suspendarea mijlocașului: „Înseamnă că e ceva adevăr în ce a spus”

Articol de , - Publicat joi, 05 octombrie 2023 15:15 / Actualizat joi, 05 octombrie 2023 16:11

Raul Rusescu (35 de ani) i-a luat apărarea fostului său coechipier de la FCSB, Alex Chipciu, aflat într-un conflict cu cei de la CSA Steaua în urma declarațiilor date la finalul meciului de Cupa României între CSA Steaua și U Cluj, scor 1-3.

Fluierat, înjurat și numit „sclavul lui Becali” de ultrașii CSA Steaua în timpul meciului, fostul fotbalist de la FCSB a răbufnit la finalul partidei: „Dacă asta e Steaua, am luat-o razna!”. „Militarii” cer acum suspendarea lui Chipciu. 

Marian Aliuță virulent în conflictul FCSB vs. CSA: „Nu-i cunosc pe acei jucători! E jignitor să spui că aia e Steaua”
FCSB - CSA STEAUA
Marian Aliuță virulent în conflictul FCSB vs. CSA: „Nu-i cunosc pe acei jucători! E jignitor să spui că aia e Steaua”

Fost coleg cu Chipciu la FCSB, Rusescu a vorbit despre situația echipei patronate de Gigi Becali în campionat și i-a luat apărarea mijlocașului în fața celor de la CSA Steaua.

VIDEO Raul Rusescu: „El și-a spus părerea. Dacă îi deranjează, înseamnă că este ceva adevăr în ceea ce a spus”

„Steaua e favorită la titlu în fiecare an, acum depinde de dacă reușește să o ducă la bun sfârșit. A început foarte bine, are jucători buni, sper să meragă pe drumul ăsta. Campionatul începe cu adevărat în play-off, atunci contează foarte mult să intre cu energie, cu pozitivitate și să câștige meciul. 

Nu este niciun conflict, noi avem părerea nostră, ei o au pe a lor. Să facă treaba asta (n.r. - să ceară suspendarea), dacă asta își doresc să obțină. Să fie sănătoși! Alex și-a spus părerea, dacă îi deranjează înseamnă că este ceva adevăr în ceea ce a spus el. În tot conflictul ăsta, cel mai mult au avut de suferit jucătorii. 

A fost o perioadă de două sezoane și ceva în care s-a jucat cu foarte puțini spectatori, iar jucătorii au avut de suferit. Din fericire, toți cei care vin să susțină acum FCSB știu că aceasta este Steaua, nu-i interesează altceva”, a declarat Raul Rusescu.

CSA vrea suspendarea lui Chipciu

Căpitanul celor de la Universitatea Cluj este acuzat de declarații calomnioase și defăimătoare la adresa clubului militar și a jucătorilor acestuia, la flash-interviul de după meciul direct din grupele Cupei României, disputat pe 28 septembrie, câștigat cu 3-1 de U Cluj.

Roș-albaștrii vor invoca articolul 52 din Regulamentul Disciplinar FRF, care prevede suspendarea pentru 2-6 etape a unui jucător care „prin orice mijloace, cum ar fi gesturi sau cuvinte jignitoare, aduce atingere onoarei, reputaţiei, demnităţii sau imaginii publice a unei persoane".

Dacă respectivele declarații au avut loc prin intermediul mass-media, cum s-a întâmplat, pedeapsa este suspendarea mai mare, între 4 și 8 runde.

Ce a spus Alexandru Chipciu despre CSA Steaua

Dacă asta e Steaua, am luat-o razna, să îmi bag piciorul! Dacă eram copil, nu mai țineam cu Steaua. Dacă asta e Steaua, Doamne!.. Cum Steaua? Cu echipamentul ăla «fake» (n.r. - fals, în limba engleză)? Bătaie de joc în țara asta! Am jucat la ultimul meci al FCSB-ului înainte să plece de aici, în 2015 (n.r. 4-1 cu Viitorul), sunt 7-8 ani de atunci. 

E un stadion fabulos, dar nu are nicio legătură cu Steaua de când eram eu mic. E ceva fantomă aici. Peluza Sud nu îmi e indiferentă, am trăit niște momente cu cei de acolo, chiar dacă m-au făcut sclavul domnului Gigi Becali. Nu mă interesează, ei sunt sclavii Armatei! 

Eu am câștigat ceva măcar la viața mea. Bine, și noi suntem, într-un fel, sclavi ai statului, ca români. Păcat de stemă, că e frumoasă rău de tot! Au fost fotbaliști mari de tot aici, Pițurcă, Lăcătuș. Să continui tradiția asta cu jucătorii ăștia, cu echipamentul ăsta «fake»... Asta e părerea mea, nu mă mai interesează trecutul, nu mai contează nimic.

- Alex Chipciu, mijlocaș U Cluj

Citește și alte știri: 

Inutil la FCSB » Becali s-a războit să-l transfere, dar e cel mai slab din atac
FCSB
Inutil la FCSB » Becali s-a războit să-l transfere, dar e cel mai slab din atac
Ghionea, Petre Marin, Nicoliță și Aliuță, din nou colegi » Învinși la minifotbal de „dacii” Gardoș și Herea
ANALIZĂ
Ghionea, Petre Marin, Nicoliță și Aliuță, din nou colegi » Învinși la minifotbal de „dacii” Gardoș și Herea

A luat parte la un moment istoric în fotbalul românesc, acum lucrează pe TIR în Germania: „Patronii sunt foarte faini! Mai stau un an și mă întorc acasă”

„Traduceri avem?” » Cum se comportă „Hagi” Luțu la cursurile de director sportiv: „E disperat!”


Comentarii (24)
lefter_popescu
lefter_popescu  •  05 Octombrie 2023, 22:55
Postat de vichart pe 05 Octombrie 2023, 22:16

vezi ca este invers baiete,armata trebuie sa ii dea bani lui becali. a produs 3,7 milioane de euro clona csa avand sigla si marca? a facut un minus de vreo 2-3 milioane anual. deci csa trebuie sa ii dea lui becali 20-30 de milioane de euro. pai decizia instantei este clara, Steaua este in liga 1 din 1947 si pana la sfarsitul lumii. daca nu era asa,pur si simplu mapn punea mana pe Setaua din liga 1. logica elementara. qed

Amice, pe bune, exista vreo decizie a justitiei, măcar data în prima instanta, care sa confirme ceea ce spui tu ?

vichart
vichart  •  05 Octombrie 2023, 22:16
Postat de lefter_popescu pe 05 Octombrie 2023, 18:26

Amice, așteaptă decizia instantei privind palmaresul de luna aceasta. Daca decizia va fi definitiva, sa vezi ce taifun vine peste voi . Nu știu dacă ai aflat, dar Gigi Valiza este, de ceva timp, pe drojdie...vinde tot ce poate pt ca urmează apelul ( pe fond a pierdut) înaintat de el pt a plăti prejudiciul de 37 mil. euro (privind furtul de identitate) , către clubul Steaua București.

vezi ca este invers baiete,armata trebuie sa ii dea bani lui becali. a produs 3,7 milioane de euro clona csa avand sigla si marca? a facut un minus de vreo 2-3 milioane anual. deci csa trebuie sa ii dea lui becali 20-30 de milioane de euro. pai decizia instantei este clara, Steaua este in liga 1 din 1947 si pana la sfarsitul lumii. daca nu era asa,pur si simplu mapn punea mana pe Setaua din liga 1. logica elementara. qed

francescoli1974
francescoli1974  •  05 Octombrie 2023, 22:01

Chipirliu,Vârtej și ceilalți băieți joacă la Steaua,asa cum,pe vremuri jucau Tudorel Stoica,Piturca, Balint,Lăcătuș, Dumitru iar alde Hapciu,Gardos,Rusescu, Chiriches au jucat la FCSB.Steaua a fost și este echipa Armatei. Trofeele naționale și internaționale sunt ale echipei Armatei Romane.

Vezi toate comentariile (24)
Comentează