LIGA 1  ·  U CLUJ - NOVOSIBIRSK 1-1

Sclipire în furtună

Articol de GSP - Publicat luni, 24 ianuarie 2011 00:00

Meciul a fost întrerupt la 10 minute de la reuşita "Prinţului", din cauza furtunii


Primul amical al "şepcilor" în Antalya a durat fix o jumătate de oră. Lui Adrian Cristea, care ieri a îmbrăcat pentru prima dată tricoul alb-negru, i-a fost suficient să arate ce poate. După o pasă filtrantă spre Machado, blocată greu de ruşi, şi un sprint în care a pierdut patru adversari pe drum, Cristea a pus cireaşa pe tort. După ce a întors din gleznă doi mijlocaşi de la Sibir, "Prinţul" a şutat imparabil, la colţul lung, de la 28 de metri. S-a întors apoi spre tribuna în care se aflau Florian Walter şi Cristi Borcea şi a făcut semnul victoriei, apoi a pus mîna pe tricou, în dreptul inimii.

Ruşii au egalat după cîteva minute, după ce ploaia a inundat terenul. Liber pe stînga, Skorohodov l-a bătut pe Popa. După alte 5 minute, arbitrul a întrerupt meciul din pricina unei furtuni ce căpătase proporţii apocaliptice: fulgere, vînt puternic şi o ploaie ce a inundat în scurt timp terenul.

Cum a început meciul "U"
M. Popa - Unguruşan, Abrudan, Pele, Mendy - Cojocnean, Balde, Boştină, Ad. Cristea - N. Tony, Machado

Popa salvator
Portarul Marius Popa a ieşit în evidenţă aseară. La 0-0, goalkeeper-ul adus de la Pandurii Tg. Jiu a scos miraculos o minge trimisă cu capul de un adversar rămas liber la 8 metri. La faza golului însă, nu a putut să facă nimic, Skorohodov fiind din nou singur, de data aceasta cu mingea la picior.


Borcea a venit cu ceaiul
Bun prieten cu Florian Walter, Cristian Borcea a venit la meciul de aseară pentru a-i vedea la lucru pe foştii dinamovişti din lotul "şepcilor". A apucat să-i urmărească doar pe Boştină şi pe Cristea, bucurîndu-se la gol ca şi cum ar fi marcat Dinamo. Borcea a sorbit în permanenţă dintr-un pahar cu ceai, încercînd să se apere de frigul pătrunzător.

Inbox
- Jucătorii vor avea zi liberă azi, prima după venirea în cantonamentul din Antalya. Clujenii vor reveni în ţară abia pe 10 februarie.
- Argentinianul Bazzi, accidentat săptămîna trecută, nu a făcut parte din lotul pentru meciul cu Sibir. În schimb, Matache e refăcut după contuzia suferită săptămîna trecută.



Un milionar a fost găsit decapitat în apartamentul său. Camerele de supraveghere au surprins ultimele clipe din viața lui, ce se vede pe
Libertatea
Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Agenda
Oră Competiție / Post TV
20:00 Fotbal, Liga 1
Dinamo - Chindia
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
20:30 Fotbal, Serie A
Torino - Genoa
Digi 2, Telekom 2, Look Sport
22:15 Fotbal, Premier League
Crystal Palace - Manchester United
Eurosport
22:45 Fotbal, Serie A
Spal - Inter
Digi 2, Telekom 2, Look Sport
Program TV complet

Liga 1