FOTBAL  »  Superliga  »  BOTOȘANI

Are cele mai multe contribuții de gol în acest sezon din Superliga și îi atrage atenția lui Lucescu: „Probabil mă va convoca”

Mihai Toma (stânga) și Sebastian Mailat (dreapta) / Foto: Facebook FC Botoșani +14   FOTO
Mihai Toma (stânga) și Sebastian Mailat (dreapta) / Foto: Facebook FC Botoșani

Articol de - Publicat marti, 07 octombrie 2025 07:14 / Actualizat marti, 07 octombrie 2025 10:01

Sebastian Mailat (27 de ani), principalul marcator al actualului lider din Superliga, FC Botoșani, a declarat că se gândește la echipa națioanlă, după ce a înscris golul decisiv din victoria cu UTA Arad, din epilogul etapei 12, scor 2-1. Până acum, jucătorul nu a bifat nicio selecție pentru niciuna dintre reprezentativele României.

Mailat a revenit în această stagiune la FC Botoșani, după scurta aventură din sezonul precedent la Sepsi, și a marcat 6 goluri și a oferit 3 pase decisive, fiind pe locul 3 în topul golgheterilor din Superliga, la un gol în spatele lui Florin Tănase, de la FCSB, și Alex Dobre, de la Rapid.

Totuși, Mailat cu cele 3 pase decisive, are mai multe contribuții de gol decât jucătorii menționați anterior, Tănase având un singur assist în această stagiune, iar Dobre niciunul.

Sebastian Mailat e cu gândul la echipa națională: „Probabil că atunci când voi mai marca mă va convoca”

„Ne bucurăm. E victoria de care aveam nevoie. Vine pauză, suntem pe primul loc. Asta ne bucură enorm. Normal că mă bucură că am marcat. Mă bucură că reușim să facem lucruri frumoase la Botoșani.

Clar că mă gândesc la națională, dar probabil că atunci când voi mai marca mă va convoca. 

Nu am obiectivul de a fi golgheterul Superligii. Nu urmăresc, nu mă interesează. Vream să-mi văd de treabă. Să-mi ajut echipa și să mă ajut pe mine, atât”, a declarat Sebastian Mailat, potrivit digisport.ro.

Întrebat dacă poate depăși performanța atinsă în sezonul 2022-2023, când a marcat 16 goluri pentru FC Botoșani, Sebastian Mailat a punctat: „Mă gândesc la același target ca atunci, dar o să o iau treptat. O să mă bucur de fiecare moment, de fotbal, de fiecare dată când marchez și o să câștigăm”.

VIDEO CU GOLUL. Sebastian Mailat a marcat golul victoriei în FC Botoșani - UTA Arad după gafa lui Iliev

  • Sursă video: Prima Sport 1

Clasamentul din Superliga

Citește și:
Fiica fostului internațional român a urmărit de pe Arena Națională victoria celor de la FCSB: „Tata e de vină”
Superliga
Fiica fostului internațional român a urmărit de pe Arena Națională victoria celor de la FCSB: „Tata e de vină”
Dioszegi a reacționat după ultimele imagini postate de Nicolescu: „La ei am primit trei pizza și le-am împărțit 16 inși” + „Noi nu cerem autonomie, vrem doar ...”
Superliga
Dioszegi a reacționat după ultimele imagini postate de Nicolescu: „La ei am primit trei pizza și le-am împărțit 16 inși” + „Noi nu cerem autonomie, vrem doar ...”
Gigi Becali a luat decizia, după debutul lui Reghecampf » 3 jucători lăudați: „Mi-au plăcut!” + Pe cine a luat în colimator: „Lasă-mă cu el!”
Superliga
Gigi Becali a luat decizia, după debutul lui Reghecampf » 3 jucători lăudați: „Mi-au plăcut!” + Pe cine a luat în colimator: „Lasă-mă cu el!”
Urmează o nouă schimbare de căpitan la FCSB » Reghecampf și-a anunțat decizia: „Să profităm”
Superliga
Urmează o nouă schimbare de căpitan la FCSB » Reghecampf și-a anunțat decizia: „Să profităm”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează