Articol de George Nistor - Publicat duminica, 06 septembrie 2026, 14:50 / Actualizat duminica, 06 septembrie 2026 15:34
Dinamo a câștigat derby-ul cu FCSB, scor 2-1, după un meci în care a căutat constant jocul înainte, dar fără să-și piardă echilibrul. Echipa lui Nuno Campos a atacat centrul, a urmărit încă din primele minute ultima pasă și, odată instalată în jumătatea adversă, a continuat să înainteze în loc să facă pasul înapoi și să-și conserve avantajul prin posesie sterilă.
Eliminarea lui Andre Duarte din minutul 30 a schimbat inevitabil raportul de forțe și a obligat la prudență. Roș-albaștrii au acceptat verticalitatea adversarului, însă n-au găsit suficiente puncte de sprijin pentru a-l susține.
Garita a rămas izolat între fundașii centrali, Cisotti a oferit un oarecare echilibru, iar deschiderea jocului către flancuri n-a produs suficiente situații de finalizare în careul „câinilor”. Diferența este enormă: 17 dintre cele 33 de atacuri poziționale ale lui Dinamo s-au terminat cu șut, față de numai 3 din 22 pentru FCSB.
Și mai există o particularitate. Una pro-fotbal. Dinamo nu și-a protejat avantajul refugiindu-se în propria jumătate, ci l-a apărat prin avansare.
Martin Pascual (36') a deschis scorul după centrarea lui Danny Armstrong din lovitură liberă, iar la 2-0 a atacat din nou mingea la o fază fixă, cu succes (78'). David Miculescu (84') a redus diferența, iar Armstrong a ratat un penalty în minutul 87. Derby-ul s-a încheiat cu zece oameni și pentru Dinamo, după eliminarea lui Cătălin Cîrjan din 90+1.
„Totu-i tactica” este un proiect GSP care își propune să analizeze modul în care antrenorii aleg să abordeze tactic partidele-cheie. Pentru a determina cele mai importante date, ne folosim de platforma Wyscout, care oferă parametri și informații relevante colectate de 250 de experți din toată lumea.
Partida a fost puternic fragmentată de intervențiile dure, deciziile de arbitraj și numeroasele momente de analiză VAR. Pentru această analiză, așa cum procedăm de fiecare dată, am lăsat deoparte elementele reziduale ale jocului și am urmărit comportamentul celor două echipe în secvențele efective de fotbal.
FCSB a acceptat jocul propus de Dinamo, fără să aibă jucători pentru el
Așa cum era de așteptat, Dinamo a mizat din nou pe verticalitate, definitorie pentru jocul din această stagiune. Echipa lui Nuno Campos s-a strâns în jurul axului și a început să-și pregătească pătrunderile încă din zona mediană, fără să se expună inutil după pierderea mingii.
Pe flancul drept, relația dintre Irimia și Armstrong a fost una dintre căile prin care alb-roșii au intenționat să ducă jocul spre interior. Când fundașul lateral a urcat, Armstrong și-a părăsit banda, iar deplasarea mingii către centru a pus astfel presiune tocmai asupra zonei în care FCSB avea nevoie de cea mai mare densitate pentru a proteja fundașii centrali.
Când culoarul apropiat nu a existat, Dinamo a schimbat instrumentul de lucru. Soro și Mărginean au căutat pasa lungă către Karamoko, obligându-i pe Dawa și Duarte să apere și spațiul din spatele lor, iar odată ce posesia s-a stabilizat, gazdele și-au permis inclusiv diagonale mai ample, precum traseul Opruț - Armstrong.
De partea cealaltă, FCSB a acceptat acest schimb de verticalitate, însă a vrut să-l rezolve diferit. Când centrul a devenit aglomerat, roș-albaștrii au evacuat spre exterior sau au încercat să sară etape prin pasa lungă către Garita.

În atacul pozițional, relația Cisotti - Garita ar fi trebuit să ofere continuitate, în vreme ce Boutoutaou a pornit cu un pas mai jos încercând să urce în timpi de playmaker.
Numai că oaspeții n-au găsit suficient de des următoarea conexiune. Au vrut să deschidă flancurile în partea finală a atacului, însă acțiunile n-au adus șuturi și nici nu au creat suficiente respingeri pe care oamenii din linia a doua să le poată ataca.
Cifrele descriu foarte bine diferența. Dinamo a trimis 145 de pase înainte, dintre care 115 precise, în timp ce FCSB a avut 100 și a dus la destinație numai 64. Mai aproape de poartă, distanța a devenit și mai mare: 41 dintre cele 55 de pase dinamoviste în ultima treime au fost precise, față de numai 16 din 35 pentru FCSB.

51,5%dintre atacurile poziționale ale lui Dinamo s-au încheiat cu șut: 17 din 33. La FCSB, procentul a fost de numai 13,6%, 3 finalizări din 22 de atacuri poziționale.
Dinamo și armonia de a te apăra atacând
Eliminarea lui Duarte i-a oferit lui Dinamo avantajul numeric, însă felul în care gazdele l-au administrat spune mai mult decât posesia de 61%. Echipa lui Campos nu s-a mulțumit să transporte mingea pentru a uza adversarulși nici nu și-a construit o zonă de confort în propria jumătate.
A făcut exact invers. Fundașii centrali au putut înainta câțiva metri, mingea a circulat tot mai mult în terenul FCSB, iar atacurile au continuat. De aici rezultă una dintre cele mai spectaculoase diferențe ale derby-ului: 26-7 la șuturi și 15-3 la execuțiile cadrate.
Este, în primul rând, o formă de apărare. O acțiune încheiată cu șut reduce riscul unei tranziții imediate, fixează adversarul mai aproape de propria poartă și îl obligă să consume timp pentru a reconstrui distanța până la poarta cealaltă.
„Câinii” au obținut astfel secunde prin atac și metri prin finalizare. Când au pierdut mingea, au încercat să scurteze și următoarea posesie a FCSB.
9,55a fost indicele PPDA al lui Dinamo, față de 17,11 al FCSB. PPDA (Passes per Defensive Action) reprezintă numărul de pase pe care o echipă i le permite adversarului înainte de a interveni defensiv. Cu cât valoarea este mai mică, cu atât pressingul este mai intens. „Câinii” au adunat și 82 de recuperări, față de 71 ale roș-albaștrilor.
FCSB avea nevoie, în aceste condiții, de un atacant care să-i ofere oxigen. Garita trebuia să țină mingea, să-i fixeze pe Stoinov și Pascual și să obțină secundele necesare urcării colegilor. O misiune de pivot, de care nu s-a achitat.
Atacantul nu a devenit nicio clipă punctul de sprijin de care echipa avea nevoie și nici n-a ținut suficient de ocupați fundașii centrali pentru a crea spațiu în spatele său. Totuși, golul din finalul primei reprize, anulat pentru faultul asupra lui Pascual, putea schimba desfășurarea meciului, însă nu rezolva problema de funcționare a propriului joc.
FCSB a găsit foarte rar secvențe în care oamenii să înainteze împreună cu mingea. Cea mai coerentă a venit abia în jurul minutului 73, când Ofri Arad și Stoian au combinat pe spații scurte, circulația a avut continuitate înainte, iar Garita a putut fi găsit într-o poziție din care a obținut faultul.
Interesant este că diferența de acces către suprafața de pedeapsă nu pare uriașă dacă izolăm un singur indicator. Wyscout înregistrează 23 de pătrunderi în careu pentru Dinamo și 20 pentru FCSB. După aceea însă, drumurile se despart: Dinamo a avut 25 de atingeri în careu și 26 de șuturi, FCSB numai 13 atingeri și 7 execuții.
Pascual și-a anunțat golurile cu mult timp înainte
Cele două goluri ale lui Dinamo nu au venit din atacurile poziționale care au produs diferențele enorme de volum, ci dintr-o zonă în care echipa lui Campos fusese amenințătoare pe tot parcursul serii: fazele fixe.
Pascual a atacat în repetate rânduri spațiul fără să fie întâmpinat suficient de agresiv, iar după 35 de minute a și punctat. Armstrong a executat lovitura liberă, iar fundașul central a ajuns în fața porții și a făcut 1-0.

Povestea s-a repetat și în minutul 78. După corner, Pascual a apărut și a trimis cu capul, Ofri Arad a intervenit pe traiectorie și balonul a intrat în poarta lui Târnovanu.
Nu a fost întâmplător. Dinamo a câștigat 20 dintre cele 32 de dueluri aeriene ale meciului, 62,5%, în vreme ce FCSB s-a oprit la 12. Cele două formații au avut câte 27 de faze fixe, însă gazdele au terminat șase dintre ele cu șut, iar roș-albaștrii numai trei. Volumul a fost identic. Exploatarea lui, nu.

În tentativa de a răspunde, FCSB a investit din nou multă speranță în Pădurariu. Fundașul a avut inițiativă, a căutat pătrunderea și a încercat să ofere echipei metri, însă elanul lui a rămas de prea multe ori fără continuare. Problema nu este disponibilitatea de a alerga, ci alegerea momentului în care trebuie accelerat, încetinit sau eliberat balonul.
Fără educarea acestor timpi și fără o decizie mai limpede la capătul incursiunii, energia riscă să-l transforme într-un alergător și atât, nu într-un jucător care o decide. Inițiativa reprezintă un punct de plecare foarte bun, însă la nivelul acesta trebuie transformată în avantaj pentru echipă.
La celălalt capăt al spectrului a apărut, pentru o jumătate de oră, Dean Zandbergen. Atacantul a atras atenția nu numai prin viteza de deplasare, ci mai ales prin felul în care și-a raportat alergarea la scopul individual. Nu aleargă doar repede, ci pare să înțeleagă în scurt timp unde trebuie să ajungă.
Faza penalty-ului din minutul 86 este sugestivă. Zandbergen a ajuns înaintea lui Târnovanu la minge, a trecut de portar și l-a obligat să intervină, Armstrong având apoi șansa de a închide definitiv derby-ul de la 11 metri.
Întotdeauna încercăm să facem lucrurile mai bine, mai multe lucruri bune. Am făcut un joc grozav astăzi. Toată lumea care a văzut acest meci cred că se bucură să fi văzut un astfel de meci în România. Jucătorii noștri sunt fericiți acum, este timpul să ne bucurăm de această victorie. Trebuie să fim mândri de jocul făcut. Mereu putem face mai mult, să marcăm mai mult, să creștem nivelul, dar vom analiza ce am făcut bine și ce trebuie să îmbunătățim.
- Nuno Campos, antrenor Dinamo
Cifrele meciului Dinamo - FCSB
Parametru | Dinamo | FCSB |
Posesie | 61% | 39% |
Situație de gol | 26 | 7 |
Acuratețea paselor | 87% (404/463) | 76% (204/267) |
Șuturi cadrate | 15 | 3 |
Cornere | 8 | 6 |
Mingi recuperate | 82 | 71 |
Chiar dacă am fost destul de bine organizați, ne-am retras un pic prea mult și nu ne-a convenit asta. Dar până la urmă am reglat situația și s-a întâmplat faza care s-a întâmplat, de nu a înțeles-o nimeni. Apoi ne-am ridicat la un nivel bun în 10 oameni, ne-am achitat foarte bine de sarcini. Și pe Dinamo am văzut-o destul de nesigură în a doua repriză, chiar dacă eram în 10 oameni. Am cerut să stăm, să fim atenți și să nu primim gol, că până la urmă vom marca.
- Marius Baciu, FCSB
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.