FOTBAL  »  Superliga  »  SEPSI

CORESPONDENȚĂ DIN ANTALYA Renăscuți și cu ochii pe obiectiv » GSP prezintă 5 argumente în favoarea echipei pe val din Superligă

Sepsi e din nou pe buzele tuturor / Sursă foto: Imago Images
Sepsi e din nou pe buzele tuturor / Sursă foto: Imago Images

Articol de , - Publicat joi, 04 ianuarie 2024 09:00

Sepsi s-a metamorfozat de la venirea lui Bernd Storck și e din nou în cărți pentru atingerea obiectivului, după ce covăsnenii alunecaseră la un moment dat până în partea inferioară a clasamentului din Superliga. Unde se poate opri echipa din Sfântu Gheorghe în 2024?

  • GSP are 4 reporteri în Antalya: Eduard Apostol, Remus Dinu, Cristian Preda și Ionuț Iordache vor fi prezenți pe toată durata cantonamentelor echipelor din Liga 1

Formația preluată la începutul lui decembrie de Bernd Storck a ajuns miercuri în Antalya, unde va pregăti reluarea campionatului cu motoarele turate la maximum, după cum a dat din casă inclusiv Cosmin Matei. 

Mijlocașul lui Sepsi a dezvăluit că tehnicianul neamț nu-și slăbește o clipă elevii la antrenamente și că nu se ferește să aplice penalități celor care îndrăznesc să nu-i respecte cerințele.

Sosirea lui Velkovski la Dinamo e văzută drept salvarea „câinilor”: „Va fi cel mai bun din echipă! IQ-ul său este de elită”
DINAMO
Sosirea lui Velkovski la Dinamo e văzută drept salvarea „câinilor”: „Va fi cel mai bun din echipă! IQ-ul său este de elită”

Argumentele lui Sepsi în 2014: de la dibăcia lui Bernd Storck până la echilibrul din lot

Sepsi a revenit pe trasa visată de Laszlo Dioszegi, e la o aruncătură de băț de podium și speră la o noua calificare în play-off, a patra din istoria clubului. Reporterii GSP subliniază care sunt punctele forte ale lui Sepsi la început de an.

1. Bernd Storck chiar e un factor! A „sfințit locul” și a readus echipa pe locurile de play-off, după picajul din finalul „erei Ciobotariu”. Tehnicianul de 60 de ani și-a impus filosofia nemțească, e respectat și temut deopotrivă de vestiar. Jucătorii nu au obiecții, chiar dacă metodele lui Storck nu sunt cele mai blânde.

2. Moral la cote înalte. Fotbaliștii lui Sepsi au strâns rândurile și leagă din nou un șir de invincibilitate asemănător celui de la începutul sezonului. Echipa s-a comportat exemplar de la instalarea lui Storck, iar în campionat a bifat, cu antrenorul neamț la timonă, 10 puncte din 12 posibile. Inclusiv o victorie de poveste cu CFR Cluj, răpusă de la 0-1.

Renăscuți și cu ochii pe obiectiv » GSP prezintă 5 argumente în favoarea echipei pe val din Superligă
Sepsi a ieșit de pe marginea prăpastiei și e din nou cu moralul la cote maxime / Sursă foto: Imago Images

3. Covasna nu-l are doar pe Ștefănescu, are și un Sherif de calibru. Mijlocașul albanez Sheriff Kalaku a fost exponențial în renașterea din decembrie, a încheiat anul cu două etape consecutive cu gol marcat. El a dat tonul revenirii cu CFR și tot el a adus un punct important de la Sibiu. Albanezul și Ștefănescu sunt cei mai în formă fotbaliști ai lui Sepsi. Ultimul e golgeterul echipei, cu șase reușite stagionale, trei dintre ele reușite chiar în decembrie

4. Sfânta liniște din conturi. Chiar dacă echipa n-a trecut prin cea mai roz perioadă, insuccesele din noiembrie provocându-i adevărate migrene lui Dioszegi, patronul lui Sepsi și-a respectat angajamentele față de jucatori, care au salariile la zi. Și le-au avut chiar și când echipa "scârțâia" din toate încheieturile.

5. Programul e „digerabil”. În speranța unei noi clasări pe loc de play-off, covăsnenii privesc cu un zâmbet în colțul gurii programul celor nouă etape rămase din sezonul regulat. La începutul lui februarie, Sepsi va fi prinsă în „menghina” duelurilor tari cu FCSB și Craiova, însă restul afișului nu-i de lepădat pentru Storck și ai săi. 

Noul an aduce dueluri abordabile cu Poli Iași și UTA, în timp ce finalul de sezon vine cu alte partide în care gruparea din Sfântu Gheorghe pornește, pe hârtie, cu prima șansă: acasă cu Voluntari, plus deplasările cu FC Botoșani și Petrolul. Bonus: partidele împotriva contracandidatelor Farul și U Cluj sunt programate acasă, în fieful lui Sepsi, de unde nu-i ușor să pleci cu puncte.

VIDEO. Program „barbar” pregătit de Storck pentru jucătorii lui Sepsi

Clasamentul din Superliga

Citește și alte știri de actualitate:

Sepsi, pregătită de un cantonament „barbar” sub comanda lui Storck: „Ne-a spus că o să fie diferit față de ce eram noi obișnuiți” » Lotul pentru Antalya
SEPSI
Sepsi, pregătită de un cantonament „barbar” sub comanda lui Storck: „Ne-a spus că o să fie diferit față de ce eram noi obișnuiți” » Lotul pentru Antalya
Upgrade important la Dinamo » Vor să scape de retrogradare cu o strategie diferită față de 2022
DINAMO
Upgrade important la Dinamo » Vor să scape de retrogradare cu o strategie diferită față de 2022

A luat parte la un moment istoric în fotbalul românesc, acum lucrează pe TIR în Germania: „Patronii sunt foarte faini! Mai stau un an și mă întorc acasă”

„Traduceri avem?” » Cum se comportă „Hagi” Luțu la cursurile de director sportiv: „E disperat!”


Comentarii (1)
Nagyvagany
Nagyvagany  •  04 Ianuarie 2024, 11:24

Asa sa fie! La multi ani tuturor!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close