FOTBAL  »  Superliga  »  SEPSI - FCSB 0-0

SEPSI - FCSB 0-0 // Csaba Laszlo a ironizat-o pe Dinamo: „Măcar noi nu primim goluri” ;)

SEPSI - FCSB 0-0 // Csaba Laszlo, antrenorul lui Sepsi
SEPSI - FCSB 0-0 // Csaba Laszlo, antrenorul lui Sepsi

Articol de GSP - Publicat luni, 22 iulie 2019 23:32

Csaba Laszlo (55 de ani), antrenorul lui Sepsi Sfântu Gheorghe, s-a declarat mulțumit de punctul obținut din remiza cu FCSB, scor 0-0, în cadrul etapei a doua a Ligii 1.

Vezi AICI desfășurarea partidei, VIDEO+FOTO

„Tactica noastră a fost să așteptăm și dacă avem posibilitatea să mergem pe contraatac, numai că nu am reușit să marcăm.

Mai întâi trebuie să văd reluările (n.r. despre posibilele penalty-uri). De pe bancă nu poți să vezi cum trebuie. Dacă nu a dat penalty, nu a dat. Dacă ai un adversar mai bun, eu cred că și un punct este prețios”, a spus Csaba Laszlo, la Look Sport.

În ceea ce privește faptul că echipa sa nu reușește să marcheze, Csaba Laszlo a anunțat că vor mai veni jucători care să își asume acest rol.

„Nicu (n.r. Carnat) este un jucător rapid și a făcut o treabă bună acolo, unu contra unu, dar după aceea numai a ratat. Trebuie să fie puțin mai bine dacă vrea să joace la nivelul ăsta.

Dacă săptămâna viitoare vin jucătorii cu care am discutat, atunci putem să vorbim și despre goluri marcate”, a mai spus antrenorul covăsnenilor.

Sepsi e peste Dinamo

Csaba Laszlo este încântat că fanii vin la stadion și se bucură de spectacolul oferit de către jucătorii săi și consideră că acesta este principalul obiectiv al echipei, nu accederea în play-off.

Pe tehnician l-a deranjat comparația cu Dinamo, vizavi de faptul că echipa nu marchează și a ținut să evidențieze faptul că Sepsi nu primește gol, spre deosebire de „câini”, care au încasat șapte goluri în două etape.

„Eu cred că nimeni nu a vorbit că trebuie să jucăm pentru play-off. Dacă mergem acolo, suntem fericiți. Noi trebuie să avem o echipă așa cum trebuie. Uitați, suporterii au plecat de la stadion cu zâmbetul pe buze. E foarte important că nu am luat goluri. Am auzit că cineva a spus azi că Sepsi și Dinamo nu au marcat, dar uite că Sepsi nici nu a primit. Dacă joci cu un adversar ca ăsta, nu trebuie să motivezi jucătorii extra. Toți au dat maximum”, a declarat Csaba Laszlo.

„Mă bucur că am putut să îmi ajut echipa să obținem acest punct mare contra FCSB-ului. E un lucru îmbucurător pentru un portar, când reușește să țină poarta intactă cu FCSB. Știam că vom avea un meci foarte greu, dar l-am pregătit foarte bine și cred că puteam să și câștigăm.

Eugen Neagoe fost antrenorul nostru atâta timp, am avut performanțe foarte mari cu el, am intrat în play-off. Îi dorim însănătoșire grabnică și sperăm ca totul să fie bine”
Roland Niczuly, portarul lui Sepsi

VEZI ȘI:

SEPSI - FCSB 0-0 // Bogdan Andone a răbufnit: „Nu știu ce interese au unii, dar nu e normal să nu fim protejați deloc!” » Ce l-a nemulțumit

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
steaua.libera
steaua.libera  •  22 Iulie 2019, 23:57

Nu te bucura prea tare băi ***, merge Chirilă la Dinamo și dă cu voi de pământ

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close