FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - FCSB 1-0

Și-au purtat echipa spre victorie! Reportaj GSP din peluza rapidistă: „O lecție de pasiune, atașament și loialitate”

Și-au purtat echipa spre victorie! Reportaj GSP din peluza rapidistă: „O lecție de pasiune, atașament și loialitate”
Și-au purtat echipa spre victorie! Reportaj GSP din peluza rapidistă: „O lecție de pasiune, atașament și loialitate”

Articol de - Publicat luni, 16 august 2021 20:59 / Actualizat luni, 16 august 2021 22:49

Cum s-a văzut din peluza rapidistă primul derby al acestui sezon de Liga 1, Rapid - FCSB 1-0.

La stadion erau așteptate aproximativ 41.000 de persoane. Chiar și după ora 21:00, valuri de suporteri coborau la stația de metrou Piața Iancului și se îndreptau spre Arena Națională. Pe Bulevardul Pierre de Coubertin, la centrul de testare destinat suporterilor, încă erau cozi imense chiar și cu 15 minute înainte de începerea partidei. Vocile miilor de rapidiști puteau fi auzite de la sute de metri depărtare de stadion

La poarta de intrare înspre peluza giuleștenilor, accesul se făcea rapid. Cei responsabili de verificarea dovezilor de vaccinare sau a rezultatelor unui test negativ, cereau să vadă aceste foi. Însă verificarea era făcută foarte sumar. Probabil că dacă fiecare cod de bare care afișa rezultatul testului rapid era verificat, ar fi durat câteva ore bune ca toți suporterii să poată ajunge în timp util la stadion.

Rapid - FCSB 1-0. Mii de fulare și eșarfe

Peluza fremăta. Unii își căutau locul, alții vorbeau despre meciul ce stătea să înceapă. Cei mai mulți, strânși în mijlocul Inelului 1, așteptau semnalul venit din partea liderului galeriei Rapidului, pentru a da startul unui lung șir de încurajări prin care urmau să-și poarte favoriții spre victorie.

Startul s-a dat odată cu intrarea celor două formații pe gazon. Mii de eșarfe și fulare s-au ridicat la auzirea primelor acorduri din imnul Rapidului. Iar în acel moment tot stadionul a început să cânte. La scurt timp după aceasta și începutul partidei, a fost lansată prima coregrafie. 

Câțiva suporteri așezați, strategic, în primul rând al peluzei au dat indicații, iar o pânză albă s-a întins pe toată lungimea primului nivel. Coregrafia a fost gândită pentru a ironiza adversarii , fiind afișat mesajul "https: FC-Fcsbăsteaua.ro/ Error 404, page not found", prezent și pe tabela de marcaj a stadionului. 

+32 FOTO

Pânza albă avea simbolul unei pagini de internet goale, făcând referire la istoria și palmaresul clubului patronat de Gigi Becali.

După terminarea acestui moment, a început nebunia. Așezat pe o schelă în primul rând al peluzei, poziționată pe mijlocul acesteia, liderul galeriei rapidiste, Liviu Ungurean, a dat "tonul" miilor de fani. Celebrele tobe, simbolul galeriei giuleștene, au pornit să răsune din inima peluzei, iar suporterii au început să cânte la unison.

Cântecele erau acompaniate de torțe și de steaguri ce se ridicau în văzduh, la fel ca în galeriile de fotbal din Italia. După o lungă perioadă de timp fără suporteri, imaginile din peluza rapidistă ar fi dat fiori oricărui iubitor de fotbal, indiferent de echipa pe care acesta o susține.

Iar rapidiștii nu s-au oprit, indiferent de ceea ce se întâmpla pe teren. Enervați la culme de simulările lui Tănase și Cordea, aceștia au reacționat agresiv, aruncând câteva sticle goale în direcția celor doi jucători ai FCSB-ului. Oaspeții nu au avut multe ocazii de a înscrie în prima repriză, miile de voci parcă reprezentând un zid de apărare în fața porții lui Horațiu Moldovan.

Rapid - FCSB 1-0. Autogolul rivalilor i-a trimis în al nouălea cer

Singurul moment în care cântecele și scandările au încetat să se mai audă a venit în minutul 39, când Vinicius a trimis mingea în propria poartă. Stadionul, pur și simplu, a explodat.

Atmosfera s-a mai domolit la pauză, când mai mulți suporteri s-au îndreptat către magazinele din interiorul stadionului. Doar că după această liniște a urmat furtuna.

Începutul actului secund al partidei a fost urmat de un show pirotehnic. Un fum gros s-a înălțat din mijlocul peluzei rapidiste, care a început încă o dată să-și încurajeze frenetic favoriții. Fie că aveau controlul mingii, fie că erau dominați, jucătorii vișinii au simțit încontinuu încurajări din partea fanilor. Alexandru Albu și Săpunaru dădeau semnale către galerie. Jucătorii parcă se hrăneau cu energia oferită de suporteri.

Spre finalul partidei, a fost loc și de ironii. Giuleștenii au ironizat galeria FCSB-istă. La niște scandări împotriva lor, suporterii rapidiști replicau în cor către adversarii lor, strigând: "Nu se aude nimic". Nu au fost lăsați nici Gigi Becali și Mihai Stoica. Simțind că au meciul sub control, marea masă vișinie gusta din plin victoria.

Când echipa începea să fie dominată teritorial, a intrat în scenă Mihai Iosif. Acesta a dat semnale suporterilor, moment în care stadionul a explodat pentru a doua oară. Iosif reușise să-i ridice în picioare și să-i facă să cânte și pe cei aflați la Tribuna 1.

În minutele de prelungire, un cor extrem de puternic și ascuțit de fluierături și huiduieli l-a avut ca țintă pe "centralul" Barbu, care întârzia terminarea meciului. Însă după fluierul ce a pus capăt întâlnirii, fanaticii giuleșteni au putut, în sfârșit, să se bucure de această victorie în fața rivalilor. Victorie care, într-o foarte mare măsură, le-a aparținut lor.

Rapid - FCSB 1-0. La galerie, cu copiii

Jucătorii, staff-ul, dar și mulți copii, probabil juniori ai Rapidului, au venit să mulțumească galeriei pentru acest succes la care fanii au pus umărul.

Rapid, sărbătoare cu fanii după 1-0 cu FCSB, foto: Raed Krishan/GSP
Rapid, sărbătoare cu fanii după 1-0 cu FCSB, foto: Raed Krishan/GSP
Rapid, sărbătoare cu fanii după 1-0 cu FCSB, foto: Raed Krishan/GSP
Rapid, sărbătoare cu fanii după 1-0 cu FCSB, foto: Raed Krishan/GSP
Rapid, sărbătoare cu fanii după 1-0 cu FCSB, foto: Raed Krishan/GSP
+27 FOTO

Cristian Săpunaru s-a urcat pe schelă lângă Liviu Ungurean și i-a pus pe braț banderola de căpitan. Liderul galeriei rapidiste purta un tricou al echipei, pe spatele căruia era inscripționat numărul 12, făcând referire la forța pe care o au fanii Rapidului și că într-adevăr aceștia reprezintă al 12-lea jucător. Doar că, în meciul cu FCSB, fanii au reprezentat cel mai important "jucător". Săpunaru a dat tonul celebrelor cântece "C-așa sunt eu rapidist" și "M-am trezit de dimineață", pe care suporterii le-au cântat în cor cu echipa.

Peluza a început să se golească, pe chipul fiecărui rapidist fiind prezent câte un mare zâmbet și o deplină satisfacție. Nu a fost o victorie obținută doar pe teren. Fiecare suporter prezent în peluză a avut contribuția sa.

Această prestație din partea fanilor a fost o lecție pentru tot fotbalul românesc. O lecție de pasiune, atașament și loialitate. Fanii Rapidului au trecut prin momente grele alături de echipă, dar au arătat încă o dată cât de puternici sunt și că pot transforma în totalitate soarta unei partide. Au demonstrat că meciurile de fotbal fără suporteri nu reprezintă nimic. Și că în ciuda problemelor cu care se confruntă fotbalul nostru, atât timp cât vor exista atmosfere asemănătoare cu cea creată de peluză rapidistă, fotbalul românesc va continua să existe. 

Sefer a explicat gestul de la eliminare: „Nu m-am putut controla, nu-l puteam lăsa pe Belu”

Entuziasm uriaș la Rapid: „Are șanse să se bată la titlu” » Patronul anunță transferuri noi și oferă noutăți despre stadion

Cum a fost învinsă FCSB de Rapid: „Ai voie să faci așa ceva? Niciodată!”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (18)
ucluj2011
ucluj2011  •  17 August 2021, 13:40

Lăsând la o parte postările pline de venin , invidie și falsitate a 2-3 FCSBiști , fanii Rapidului au fost "de când Lumea" și întotdeauna primii (de departe) în ceaa ce privește pasiunea, atașamentul față de club , loialitatea și fanatismul. Restul este can-can , minciuni , frustrare , dezinformare , falsitate. Mă refer la postările pline de venin ale celor 2-3 postaci FCSBiști , de profesie ... postaci... cu multiple conturi care aberează la greu oriunde și oricând au "ocazia" , și speră că mesajele lor ridicole pe care nici ei nu le cred , vor fi poate crezute de vreun aiurit născut IERI!!! Slabe speranțe. Respect Rapid! Respect Miță Iosif! Respect fotbaliștilor Rapidului care joacă cu INIMA în primul rând! Respect unicilor suporteri rapidiști!!! Aveam nevoie de voi în plictiseașa , lâncezeala și pustietatea stadioanelor din Liga I. Ne vedem pe stadion la anul. Forza U!!!

ucluj2011
ucluj2011  •  17 August 2021, 13:28
Postat de mario78a pe 16 August 2021, 22:23

Deci care a fost numarul REAL de spectatori?

OFICIAL 27.000 bilete vândute + 3.000 de abonamente pentru rapidiști la care se adaugă aprox. 4.000 de bilete vândute steliștilor + 700 de invitații date de clubul Rapid. Aprox. 35.000 de oameni în total.

badeadorian
badeadorian  •  16 August 2021, 23:01
Postat de lupu68 pe 16 August 2021, 22:49

@GSP: Am inteles, dl Rotea. Parca asa am inteles ca va numiti, nu? Frumos articol. Ei, bine, asteptam returul si prezenta dvs. in cealalta peluza. Peluza Ros-Albastra. "Audiatur et altera pars", parca asa se zice un slogan aplicabil in meserii echidistante precum cea de jurnalist, nu-i asa? Nemaivorbind despre celebrul "Rapid" de care vorbiti, unul din cele 4 sau 5 "Rapiduri" (sau "Rapizi"?) existente, cu suporteri din alta galaxie, cum nu s-au mai vazut nici pe Anfield. P. S. Vedeti sa nu ne confundati cumva cu nemernicii din Peluza Sud. Aia doar isi spun " Steaua", dar nu sunt. Steaua suntem noi.

4 sau 5 rapiduri ??? ...mai aveti mersul trenurilor in format carte ??? .. dar asa este cand ne supara ceva la corazon ...cautam tot felul de ironii ieftine cat un bilet la clasa 2-a pe ruta Fetesti - Ciulnita !!! ... Bafta mai departe in campionat si sa nu neglijati Cupa Romaniei ...poate jucam o finala !!! :))

Vezi toate comentariile (18)
Comentează