FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - UNIVERSITATEA CRAIOVA 1-2

Sorin Cârțu amenință Rapidul: „Se rejoacă meciul cu Farul? Vă trecem pe locul 3”

Sorin Cârțu, fost președinte al Universității Craiova
Sorin Cârțu, fost președinte al Universității Craiova

Articol de - Publicat duminica, 17 martie 2024 15:43 / Actualizat duminica, 17 martie 2024 17:21

Sorin Cârțu, fostul președinte al Universității Craiova, n-a scăpat ocazia de a-l înțepa, amical, pe ex-rapidistul Robert Niță.

Victoria Universității Craiova în Gruia, 2-1 cu CFR Cluj în debutul play-off-ului, i-a redat lui Sorin Cârțu buna dispoziție. La final, fostul președinte al oltenilor și-a permis chiar și o glumă, în direct, pe seama rivalei Rapid.

Tăcerea vinovată
editorial
Tăcerea vinovată

Sorin Cârțu: „Prima repriză a fost urâtă rău de tot”

„Se rejoacă Rapid – Farul? Uşor, că vă luăm şi locul 2! Etapa viitoare vă trecem pe 3!”, l-a „atacat” Sorinaccio, amical, pe ex-rapidistul Robert Niță, aflat în platou la Prima Sport.

Rapid pierduse vineri, pe teren propriu, în fața campioanei Farul, scor 1-2, astfel că Universitatea Craiova a egalat-o la puncte, 28, după victoria din meciul cu CFR. Iar runda viitoare e duelul direct, pe „Ion Oblemenco”.

Redevenind serios, Cârțu a admis apoi că nici Craiova n-a făcut un meci nemaipomenit. „Prima repriză a fost urâtă rău de tot. În afară de gol au fost câteva faze foarte bine lucrate. Bine, a fost bombardamentul ăla o perioadă şi am avut şansă, dar acţiunile lui CFR n-au fost decât din faze fixe, din centrări.

Uşor, uşor a venit şi golul. Se poate spune că a venit împotriva cursului jocului, dar a fost prefaţat de nişte acţiuni bune. Puţine, dar periculoase”, a comentat fostul președinte al alb-albaștrilor.

Universitatea a avut și șansă la Cluj, cu CFR

Universitatea a deschis scorul în minutul 43, prin Baiaram, după mai multe ocazii irosite de clujeni la poarta lui Laurențiu Popescu. La reluare, Alexandru Mitriță a mărit avantajul oaspeților, 0-2, pentru ca ulterior, Matei Ilie să reducă din handicap: 1-2 (66).

Ofensiva de final a CFR-ului a fost „sabotată” însă de același Matei Ilie, care a văzut cartonașul roșu în minutul 87, după ce l-a călcat pe gleznă pe Jovan Markovic. Iar juveții au plecat cu toate 3 punctele de la Cluj.

Cum a comentat Ivaylo Petev victoria Universității Craiova în Gruia

„În prima repriză am făcut multe greșeli individuale, le-am oferit 7 sau 8 cornere. Dar la ocazii cred că a fost egal, 50-50, am avut și noi situații clare pe contraatac, am făcut 2-0, apoi am primit gol din corner și a trebuit să ținem de rezultat.

Suntem fericiți pentru rezultat, nu este ușor aici. Am fost nervos, pentru că am făcut multe greșeli individuale, a trebuit să schimbăm ceva la pauză. În multe meciuri am meritat să câștigăm, dar am pierdut multe puncte. Poate că astăzi am avut ceva noroc, dar am obținut cele 3 puncte. Întotdeauna rezultatul este corect”, a comentat antrenorul Universității, Ivaylo Petev, la Digi Sport.

VIDEO. Rapid București - Farul Constanța 1-2 » Mihai Stoichiță: „Dacă peluza nu ar fi fost tăcută, poate am fi văzut alt rezultat”

Mai puteți citi:

Nu intră în vederile lui Edward Iordănescu și se consideră nedreptățit: „Sunt singurul care nu a primit vreo şansă. De aceea mă şi doare de fiecare dată”

Nu intră în vederile lui Edward Iordănescu și se consideră nedreptățit: „Sunt singurul care nu a primit vreo şansă. De aceea mă şi doare de fiecare dată”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (4)
mafa
mafa  •  18 Martie 2024, 15:39
Postat de sifon_la_garda pe 17 Martie 2024, 17:53

Du-te ba amărâtule cu pachețel la Bocciu!

Ma gandeam sa ti-l aduc tie dar te-au mutat !!!...unde esti ??.. la tichilesti !!..***.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Normal
Normal  •  17 Martie 2024, 19:33

Cartu nu a fost nici jucator si nici antrenor nici conducator mare, este un simplu profitor de pe urma fotbalului

sifon_la_garda
sifon_la_garda  •  17 Martie 2024, 17:53
Postat de mafa pe 17 Martie 2024, 16:47

Cu doua saptamani in urma iti tremurau chilotii, Sorinaccho, cum le place la gazeta de perete sa iti spuna , acuma ai prins glas, pasarica !!...nu uita ca fiecare pasare pe limba ei piere.

Du-te ba amărâtule cu pachețel la Bocciu!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează