Articol de GSP - Publicat marti, 16 mai 2023 10:31 / Actualizat marti, 16 mai 2023 15:32
Srdjan Luchin (37 de ani) este de două ori câștigător al Ligii 1 cu FCSB (2015) și CFR Cluj (2018). În direct la GSP Live, fostul fundaș cu origini sârbești a vorbit despre momentele mai puțin inspirate și despre greutățile pe care le-a întâmpinat în cariera încheiată în 2021, la U Cluj.
La finele lui aprilie, micuțul club Timișul Șag - locul 7 în Liga 4 Timiș - anunța numirea noului antrenor principal. Plecat de la Poli Timișoara, unde fusese secund, fostul internațional român Srdjan Luchin a a acceptat postul lipsit de strălucire în speranța că va căpăta experiență și va urca în carieră: “Faptul că am început de jos nu mă deranjează. Nu toți avem șansa de primi un loc la Liga 2 sau la Liga 1, unde pare un circuit închis. Am răbdare, încă învăț”
La 37 de ani, fostul fundaș care nu l-a lăsat să respire pe Frank Ribery într-un 0-0 cu Franța din preliminariile Euro 2012 are o grămadă de povești din culisele fotbalului românesc. Pe unele e dispus să le spună, pe altele le păstrează pentru el. Dialogul cu el e, însă, captivant. Un băiat care n-a fugit de școală, Luchin e spontan, are umor și o capacitate remarcabilă de a comunica clar ce are de spus.
236 de meciuriși 12 goluri are Srdjan Luchin la Liga 1 pentru Poli Timișoara, Dinamo, FCSB, CFR Cluj, Viitorul, Dunărea Călărași și Hermannstadt
Urmez cursul de antrenor, am dobândit licența de preparator fizic. Pot sta pe bancă la Liga 1, dar ca antrenor nu pot decât la județ. Am și fost șase luni la o grupă de 2010 la Poli. M-am atașat foarte mult, am văzut un progres bun, mi-a părut rău dar nu mai făceam față și am renunțat. Eram și la Liga 2, neglijam foarte mult familia
- Srdjan Luchin, fost internațional român
Srgian Luchin: „Pantilimon vorbea de un proiect la Poli, dar nu a spus nimic concret”
- De ce ai plecat de la Poli Timișoara? Ai spus la plecare că șefii clubului nu prea comunică. Pantilimon a fost invitat la GSP Live de curând și a părut un tip deschis.
- Am fost cooptat în stafful de Liga 2 și am văzut mai multe minusuri decât plusuri. Condiții, buget, jucători, era și o poartă ruptă. Două luni am făcut antrenamente cu o singură poartă la dispoziție. Când au venit Pantilimon cu Codrea, ok, veneau să ne întrebe de ce mai avem nevoie, dar concret n-au venit cu un proiect. Îl aud și în continuare vorbind despre proiect pe termen lung, dar concret, nimic! Spune ceva! Spune-mi concret! Nu m-am regăsit acolo și am decis să fac un pas înapoi.
- Crezi că ți-ai atins potențialul? La debutul tău în Liga 1 se vorbea despre un tânăr foarte foarte promițător.
- Ăăăăăă…privind matur acum, cred că se putea mult mai bine, dar sunt mulțumit cu ce am realizat. Dar, dacă mă uit la începuturile mele, ce condiții aveam, am avut colegi cu zece clase peste mine… Mă și speriam de cât de talentați erau. Eu am reușit, alții nu. Regrete nu am. Ok, sunt momente când te întrebi ce s-ar fi întâmplat dacă luam o decizie altfel.
- Spune-mi o astfel de decizie…
- Nu e una, sunt mai multe. Una e că am renunțat atât de ușor și mi-am dorit să plec de la FCSB după un an. Venisem din Bulgaria, am avut o relație foarte bună cu domnul Gâlcă, am jucat titular, dar m-am accidentat. Am pierdut toată toamna-iarna, apoi am revenit și m-am accidentat din nou. Am mai jucat pe final de sezon în cupe, în campionat era echipa deja omogenă. În vară, după venirea lui Rădoi, eu deja mi-am impus că trebuie să plec. Să scap de ghinionul accidentărilor. O prostie! Ei chiar aveau nevoie de fundaș central, eu mersesem la Timișoara și după o lună și ceva am avut regretul că renunțasem prea ușor la FCSB.
- Ai vorbit despre începutul carierei. Tatăl tău a povestit că atunci când erai la internat, la Olimpia Satu Mare, nu primeai de mâncare sâmbătă și duminica, rămâneai flămând.
- Odată la două sau trei săptămâni, plecau doamnele de la cantină și rămâneam fără mâncare. Am avut noroc cu un coleg, Gavrilescu, fost jucător la Satu Mare și Gloria Bistrița. Mai venea și ne aducea de mâncare de la el de acasă. Mi-a adus aminte recent: “Băi, te-am ținut viu!”. Nu le-am spus părinților ce pățeam, mi-era frică să nu mă retragă de acolo. Mama, fiind învățătoare, își dorea mereu să urmez altă cale.
„Colegii de școală îmi spuneau Tocilarul, dar aveau nevoie de mine”
- Ce voia să te faci?
- Inginer, probabil. Mama așa mă motiva, că dacă trag chiulul sau mă prinde cu note mici, mă retrage de la fotbal. Am învățat bine, cel puțin în primele opt clase. Materia favorită era matematica. Colegii îmi spuneau “Tocilarul”, dar toți aveau nevoie de mine când aveau nevoie de o notă mai mare. Veneau mai aproape de mine, în bancă, să le mai șoptesc.
- Ai avut colegi mai școliți și colegi mai puțin școliți. Ce influență are educația asupra fotbalui?
- Clar, școala nu trebuie neglijată. Trebuie tratată serios și, fără doar și poate, poate fi făcută în paralel cu fotbalul. Ideea e doar să vrei. Scuze și alibiuri se găsesc. “Nu mai pot, nu mai fac față psihic!”. La un moment dat, corpul și mintea se obișnuiesc cu efortul. Poți găsi chiar o relaxare citind o carte sau rezolvând niște exerciții la matematică.
Mi-aș dori să văd cât mai mulți sportivi preocupați de școală. Cred că Spaletti l-a întrebat pe un junior de ce e la antrenament și nu la școală. Iar juniorul i-a spus: “Am chiulit”. Și Spaletti i-a zis: “Cum vrei să înveți de la mine lucruri dacă nu mergi la școală?! Eu îți cer niște chestii și tu habar nu ai. Mai întâi mergi și învață!”
- Srdjan Luchin, fost internațional român
- În primii tăi ani de carieră ai lucrat cu Hagi la Poli Timișoara. Cum a fost experiența?
- Eram la Olimpia Satu Mare, aveam deja peste 30 de meciuri în Liga 2. Mă antrenam cu Olimpia și jucam la Someșul, în Liga 3. Atunci s-a organizat un trial la Poli Timișoara. Toată lumea din presă știa că sunt căutați tineri talentați din Banat și nu numai. Am plecat de la Satu Mare fără acordul clubului, fără să știe nimeni. Îmi era o frică, mă puteau suspenda dacă apărea ceva în presă! Era un risc asumat. Am fost peste 40 de jucători la trial și domnul Hagi a selectat câțiva, printre care și pe mine.
- Și?
- Domnul Doboș a luat legătura cu mine să vadă o modalitate să mă aducă la Poli mai ieftin, fără să afle cei de la Olimpia. Poli era atunci echipa Balkan Petroleum și cine auzea de Poli cerea niște sume mari. A intrat domnul Cristi Opria (n.r. - impresar) pe fir, m-a chemat la el la birou și m-a pus să-l sun pe Mircea Govor, patronul de la Olimpia. Mi-a și spus exact ce să-i spun. Eu eram copil, nu aveam habar de lucrurile astea.
- Ce trebuia să spui?
- (Râde încurcat) Am mințit. A trebuit să spun că mă las de fotbal, că nu văd niciun viitor la Satu Mare. Am băgat și chestia că erau zile când nu aveam mâncare. I-am spus că nu mă mai întorc. Era decembrie. În ianuarie nu m-am prezentat la pregătire. Mă sunau antrenorii, apoi domnul Govor. I-am zis că mai bine continui studiile, că mama vrea să mă fac inginer, și că prefer să joc la ligile inferioare la Timișoara. El tot îmi zicea să-mi bag mințile în cap că sunt talentat, promițător. Eu, nu și nu! Până la urmă i-am spus: “Haideți să găsim o cale. Ați cheltuit ceva cu mine, mai bine îmi dați drumul în schimbul unei sume de bani!”. Până la urmă a acceptat, a fost vorba de 12.000 de dolari.
- Dacă știa unde mergi cerea sute de mii de dolari…
- Țin minte și acum OMV-ul de la Oradea unde ne-am întâlnit, mi-a dat hârtiile. Am venit la Timișoara, am predat actele domnul Opria și el a mers la club, probabil avea el înțelegere, ceva. M-am întâlnit la ceva vreme cu domnul Govor, i-am cerut iertare. Și-a dat seama că l-am tras pe sfoară, dar nu mi-a purtat ranchiună. Am rămas în relații foarte bune.
„Când am semnat cu Dinamo, am ajuns la hotel și am plâns”
- Când ai semnat cu Dinamo, ai declarat că ești onorat. Ulterior, într-un podcast, ai spus că de fapt nu ai vrut să semnezi cu Dinamo și că ai plâns în seara aia.
- Așa a și fost. Doar că Timișoara a fost retrogradată, am și jucat două jocuri în Liga 2. Nu voiam să continuu la Poli, fusesem chemat vara aia de domnul Pițurcă la meciul cu San Marino. La 24 de ani, puteam progresa. Domnul Opria purta discuții la Vaslui cu domnul Porumboiu, am și fost o zi acolo. Ne-am înțeles, totul clar, dar după nicio săptămână am fost chemat în biroul domnului Chivorchian (n.r. - președintele lui Poli, Gheorghe Chivorchian) și mi s-a dat un plic mare cu hârtii. “Îți faci bagajul și pleci la București!”.
- Pur și simplu?
- Aveam avion în trei ore. Întrebam: “Ce o să fac acolo?”. “O să vezi!”. Am ajuns la București, m-a luat șoferul lui Nicolae Badea și m-a dus la biroul dânsului. Când am scos documentul din plic, era transferul meu deja făcut, trebuia doar să-mi pun și eu semnătura. Ne-am înțeles, am vorbit și cu domnul Borcea la telefon, el era la Miami. Dar când am ajuns la hotel, pe fondul de oboseală și pentru că aș fi preferat să mi se spună în față…am avut o cădere nervoasă. Plângeam! Eram obișnuit în spiritul Timișoarei, noi avem meciurile noastre contra lui Dinamo. Dar plângeam degeaba, totul era semnat. Dar, nu, stați!!
- Așa…
- Am fost trimis la hotel să dorm. După nici 10 minute, mă sună Borcea: “În momentul ăsta să pleci înapoi la birouri!”. Eu nu-mi dădusem semnătura. Spusesem: “Da, vorbim mâine. Sunt obosit”. M-a întors din drum. Avea informații că în seara aia va intra o altă echipă pe fir. Nu știu dacă nu cumva Steaua. Când am ajuns înapoi la hotel, m-a apucat plânsul. Am vorbit cu soția, cu părinții, au încercat să mă calmeze. A doua zi, am făcut vizita medicală, m-am alăturat lotului la Săftica și după două zile de stat cu ei mi-am dat seama peste ce grup minunat am dat. Era ultima echipă bună a lui Dinamo. Dănciulescu, Marius Niculae, Moți, Cătălin Munteanu, Dragoș Grigore, Rus, toți m-au primit cu brațele deschise.
Am un prieten bulgar care are o școală de copii, are un parteneriat cu Steaua Roșie. L-am întrebat ce lucrează copiii la Zvezda. Mi-a zis că se axează pe jocul simplu și rapid. În România, am văzut jucători care sunt certați de ce joacă simplu, de ce nu iau acțiuni să dribleze. În Serbia, din contră, când ai posibilitatea să joci rapid și abuzezi de dribling sau de atingeri ți se atrage atenția. Jocul direct și rapid se cere în Germania, în Anglia, de aia poate sunt mai căutați sârbii
- Srdjan Luchin, fost internațional român
A debutat la națională când Mutu și Tamaș au fost excluși: “Toți șușoteam”
- Nu toate au fost, însă, roz la Dinamo. La finalul unui meci cu CFR ai spus la declarații că ați fost acuzați în vestiar că ați blătuit meciul. Ce s-a întâmplat în realitate?
- M-am întâlnit ulterior cu domnul Dario Bonetti și am râs. A fost o ieșire nervoasă din partea mea. Dar la pauză, din zece minute, timp de nouă minute și ceva ne-a acuzat că suntem blatiști, că vindem meciul. Era prima dată când mi s-a întâmplat asta. Vorbea în engleză amestecată cu italiană, aveam traducător.
- Se uita la cineva anume?
- Vorbea la modul general, dar în nebunia aia probabil că se uita…eu pe urma am aflat cam la cine bătea apropouri. În fine. Fiind un lider în vestiar, am avut o reacție poate nepotrivită.
- La pauză, în timp ce vă acuza a încercat vreunul dintre voi să replice?
- Nu, nimeni nu a avut nicio replică. El a trântit lucruri pe acolo. În noaptea aia, au venit telefoanele de la domnul Badea, de la domnul Borcea. Încercau să găsească o cale de împăcare. A fost vreo lună în care Bonetti nu m-a mai băgat în echipă, am avut o răceală. Apoi, am revenit la sentimente mai bune. A fost un tip care a avut un impact pozitiv asupra mea. Noi eram obișnuiți cu tipul de antrenor comunist, te simțeai urmărit cu lupa și în teren și în afară. El era foarte relaxat, chestia asta m-a ajutat și mi-a dat altă viziune asupra fotbalului.
- E adevărat că l-ai bătut pe Andrei Cristea după ce el îl călcase în picioare pe Cosmin Matei la un antrenament?
- Nu. Matei a avut o intrare urâtă la Cristea, s-au certat pe teren și i-am despărțit. După masa de prânz, eram în camere. Matei era pe coridor și a strigat ceva tare, l-a jignit. După 10-15 secunde am auzit țipete și lovituri. Eram destul de aproape de camera lui, am intrat și cred că am fost singurul care a intervenit. I-am despărțit, atâta tot. S-a adunat toată echipa. Dar, da, Cristea l-a pus la punct, țin minte că Matei era pe undeva pe jos și țipa să nu-l mai lovească. Dar chestiile astea se întâmplă peste tot. Nu știu dacă am fost la vreo echipă unde în decursul unui sezon să nu se întâmple o treabă din asta.
- Ai debutat la națională la meciul cu San Marino din 2011. Cum a trăit un debutant dimineața meciului, când selecționerul Pițurcă i-a exclus de la națională pe Mutu și Tamaș pentru că au mers să bea în noaptea care tocmai trecuse?
- (Zâmbește) Noi n-am știut până dimineața. La micul dejun, toată lumea șoptea. Telefonul fără fir. De la o chestie reală pe care o făcuseră până la povești din alea, că s-au luat, au plecat. Domnul Pițurcă ne-a tot văzut că șușoteam și ne-a zis la masa de prânz: “Băi, băieți, ca să fie lucrurile clare. De azi înainte, nu mai contez pe X și Y. Asta e decizia mea, aveți grijă și voi ce faceți în continuare”. Eram atunci foarte mulți din campionatul intern. Eram speriați de bombe și nu înțelegeam cum poți să ajungi la un meci al naționalei și să nu respecți programul. Dar nu toți sunt îngeri.
- Tamaș a declarat recent la GPS Live că au plecat mai mulți jucători la băutură, dar Pițurcă a dat exemplu doar cu el și cu Mutu pentru că erau recidiviști.
- (Râde încurcat și se freacă la ochi) Da. Nu știu. Întrebați-l mai bine pe Tamaș că el știe cu cine a fost.
La Timișoara, când am început să joc, era nebunie, mă cautau fetele. Dar le mulțumesc părinților mei pentru educația bună, pentru exemplul bun de acasă. Am rezistat tentațiilor și cea mai frumoasă realizare sunt cei doi copii. Dar, da, tentații sunt la orice pas. Chiar și acum
- Srdjan Luchin, fost internațional român
„Da, am fost certat cu Torje din cauza impresarului”
- Ăsta e un secret pe care îl protejezi în dimineața asta…
- Da. Și eu știu, știu povestea, dar n-am fost acolo, n-am văzut cu ochii mei. Nu mă iau după vorbe. Dar, da, Gabi Tamaș e fantastic din punctul ăsta de vedere. L-am avut coleg la FCSB și la U Cluj. Trebuia să semnez la U, m-a sunat Daniel Stanciu (n.r. - directorul sportiv de la U) și mă gândeam că singurul impediment ar fi Tamaș, dar din ce punct de vedere…Noi doi eram cam cei mai în vârstă, ne cunoșteam, știam că o să tragă de mine, să-mi propună să mai stăm la un șpriț, la o poveste.
- Și ce ai făcut?
-I-am zis lui Daniel Stanciu: “Băi, eu nu pot să fac față și pe teren și în afara terenului! Ori fac una, ori fac alta”. El îmi spune: “Hai, mă, că te descurci tu. Ești băiat deștept, ai grijă de el”. Am ieșit de vreo două ori cu Tamaș în prima săptămână și a fost greu, foarte greu. După care am avut noroc că vorbisem cu Moți, care a fost coleg mult mai mult timp cu el. I-am zis: “Cosmine, te rog frumos, cum pot să evit eu întâlnirile astea cu Gabi Tamaș?”. El zice: “Băi, e foarte simplu. Gabi Tamaș îți respectă familia. Spune-i că trebuie să dormi cu copilul, că nu poate să doarmă fără tine”. Așa am scăpat, dar îmi mai zicea Tamaș: “Auzi, dar în prima săptămână nu trebuia să doarmă copilul cu tine!?”. I-am zis: “Băi, Gabi, a plâns toată noaptea! Abia l-a liniștit soția”. După asta, nu am mai avut nicio problemă cu el din punctul ăsta de vedere.
- Ai fost certat cu Torje din cauza impresarului Opria? El te-a acuzat că l-ai fi trădat pe Opria la transferul în Bulgaria?
- Da. A fost o discuție în contradictoriu la un eveniment în Timișoara. Stăteam la o masă și pe final mi-a zis că i-aș fi făcut o nedreptate lui Opria. Că nu și-a luat comisionul. Dar ideea fusese așa. După ultima etapă înainte de iarnă, m-a chemat Negoiță la Rin și mi-a spus că nu mai poate să-mi suporte salariul și că să-mi găsesc echipă. Mai rămăseserăm doar vreo doi-trei din vechea echipă. Negoiță mi-a zis că nu-mi pune piedică, doar să-l ajut să scape de salariul meu mare. L-am anunțat pe Opria, intraseră pe fir cei din Bulgaria, de la Botev. I-am și dat numărul de telefon, l-au și sunat. El: “Nu, nu, nu!”. Tot îmi spunea floricele, de Germania, de Anglia. Apoi, a venit perioada de cantonamente, iar eu și Curtean nu eram pe foaie. L-am sunat: “Uitați, ați avut timp o lună jumătate! Ce fac?!”. El îmi zice: “Peste o săptămână”. Dar i-am zis că am oferta din Bulgaria concretă. El mi-a zis că în cel mai rău caz vin înapoi la Timișoara, în Liga 2.
- Cum ai reacționat?
- I-am spus că nu sunt mulțumit de prestațiile lui, că nu se implică în viitorul meu, că își bate joc. Am avut o ceartă. El știa că în toată treaba asta cu Bulgaria apăruse și Giovanni Becali. Chiar și în ceasul al 12-lea, când trebuia să merg să semnez, l-am sunat pe domnul Opria. L-au chemat și domnul Giovanni și cei din Bulgaria și i s-a propus o sumă de bani, doar să vină acolo. A zis că nu, în schimb a ieșit pe toate posturile și m-a făcut trădător, că m-a ajutat mult pe mine.
- Și te-a ajutat?
- Da, într-adevăr. El m-a ajutat cu cei 12.000 de dolari când m-am eliberat de la Satu Mare, dar sunt ferm convins că i-a recuperat pe parcurs din două transferuri.
- El deținea drepturile tale economice la momentul ăla…
- Îmi era frică și pe urmă am fost la un avocat sportiv. Am avut o copie a contractului meu cu Opria și acolo era o clauză că dacă semnez fără acordul lui trebuie să îi restitui 300.000 de euro. Era o sumă fabuloasă la vremea respectivă. Era o ilegalitate. Eu pun un jucător să semneze pe o clauză de un milion, stau pe capanea și nu fac nimic, iar el să se descurce singur. A mers la TAS, a pierdut și, din ce am înțeles, a fost penalizat.
- Torje ți-a reproșat asta, nu?
- Da. Dar el nu știa toate detaliile. Când i-am spus mi-a zis: “Oooo, scuze, eu știam altă variantă”. Presa a sesizat o răceală între noi la meciul naționalei cu Finlanda, și eu o simțisem. Nu mai comunica, mă evita, a fost o perioadă atunci. Eu am pus-o atunci pe seama faptului că semnasem cu FCSB, iar el era un pic fanatic cu Dinamo. Mă gândeam că mă vede cu alți ochi. Apoi a fost evenimentul respectiv și am lămurit-o. Acum avem o relație bună.
“La Hagi, nu m-am simțit niciodată bine psihic sau fizic”
- Cum a fost experiența de la Viitorul, în 2018? Jucătorii mai bătrâni care merg acolo să fie repuși pe picioare de Hagi povestesc că Hagi știe incredibil de mult fotbal, dar că e foarte greu să reziști în presiunea pe care o pune zi de zi…
- Da, clar. Ca program, ca presiune, nebunie, ședințe, e foarte greu pentru un jucător matur, un jucător care a trecut pe la mai multe echipe, care a văzut și alte metode de lucru și alt program. Aveam zile când plecam de acasă dimineața la 8 și mă întorceam la 9 seara. Băiatul dormea când plecam și când mă întorceam, practic nu-l vedeam. Ajungeam epuizat, ajungeam praf, mai mult psihic decât fizic. Cu siguranță, pot spune că am dat cel mai slab randament la domnul Hagi, dar vă zic și de ce. Aveam o oboseală psihică, nu fizică. Nu știu dacă am avut vreun meci la Viitorul în care să mă simt bine fizic sau psihic. Eram tot timpul leșinat, stors. Erau ședințe foarte lungi, nu a fost ușor. Cu prima ocazie mi-am dorit să plec. Dar ceea ce face Hagi, câți tineri promovează, ce randament dau, e clar că e un plus. Au multe lucruri de învățat.
- Povestește-mi cum a fost să-l marchezi pe Ribery la primul tău meci ca titular la națională, România - Franța 0-0.
- Domnul Pițurcă pregătea jocurile în cel mai mic detaliu. Știam cam tot ce poate să facă Ribery pe teren. Am avut filmare de 20 minute, îl visam. M-am uitat nu o dată, de foarte multe ori. Săpunaru era titularul de drept, dar tot zicea că simte o problemă la mușchi. Pompiliu Popescu îi tot zicea: “Lasă că te fac eu bine!”. Chiar la prânz, înainte de meci, tot spunea: “Nu sunt bine, nu sunt bine!”. Nu-l băgam în seamă, mie nici măcar nu-mi trecea prin cap că pot intra titular, nici măcar nu mă gândeam că o să intru pe parcurs. Eram foarte relaxat. Mai bine așa, altfel cred că nu dormeam două nopți. Au ieșit băieții la încălzire, eu eram relaxat pe bancă și la un moment dat mă strigă: “Treci repede la încălzire!”.
- Ce ai simțit?
- Nu știu dacă am făcut șapte minute de încălzire, dar aveam pulsul 180, mi s-a pus o ceață pe ochi. Nu mai puteam să respir. Țin minte că m-a luat domnul Pițurcă la bancă să vorbească cu mine și nu puteam să-i zic nici măcar: “Da!”. De-abia respiram, era adrenalina, nebunia. Am intrat foarte bine în joc pentru că știam absolut tot despre Ribery. Unde îi place să joace, cum preia. Dacă ești atent la detalii, poți vedea când primește mingea care e poziția lui față de minge. Știi că se duce încolo sau vine spre interior. Eram focusat numai pe el, nu mai vedeam nimic altceva. M-a ajutat însă și suprafața de joc, săreau brazdele de pe Național Arena. Dacă Franța ar fi putut să-și facă jocul de pase, în combinațiile rapide cred că aveam probleme. Eu n-am fost un vitezist, dar în duelurile unu la unu am avut un atu. Câștigam duelurile pentru că am știut să mă folosesc de corpul meu.
Apogeul fiecărui jucător e să joace la echipa națională. Imnul, atmosfera, totul se învârte în jurul naționalei. Dar când eram copil am visat să joc la naționala Serbiei. Am început să urmăresc fotbalul de pe casetele video ale tatălui meu, avea semifinala cu Steaua Roșie - Bayern și Steaua Roșie - Marseille. De atâtea ori văzusem casetele că știam și comentariul pe de rost
- Srdjan Luchin, fost internațional român
„Aveam trucuri murdare, călcam adversarii”
- Care a fost cel mai greu de marcat adversar din carieră?
- Am avut amicalul cu Argentina din 2014, pe Național Arena. Am intrat 15 minute pe final și era Di Maria pe partea mea. Le povestesc prietenilor treaba asta și glumeam despre fizicul lui: “Parcă ar fi un hoț de buzunare din piața 700 din Timișoara!”. Când te uiți la el, e strâmb tot, picioare subțiri cât brațul meu. Dar nici nu apucam să mă apropii de el. Știam atuurile mele, știam să mă apropii de adversar, să-l fixez, să pun un braț pe el și apoi îmi era ușor să câștig duelul. Dar pe Di Maria nici nu apucam să-l ating, m-a întors pe toate părțile. Am zis: “Doamne, e la alt nivel!”.
- Aveai trucuri murdare pe teren?
- Da. Călcam adversarii destul de des când vedeam că nu mai pot să-i opresc prin altă modalitate. Aveam ceva din fundașii vechi care te luau de pe tunel, te certau, te amenințau. La cornere, când stai unul lângă altul până să pleci de pe loc, ori îi dădeam un pic cu cotul, ori îl călcam pe vârful ghetei. Și rămânea pe loc. Nu mi-era frică de duelul de la corner, ci voiam să simtă și să stea mai liniștit.
- Dar ți-ai luat și tu de la cineva?
- Da, da, da. Cu Fatai, la Astra, a fost rău de tot. Era atât de puternic. Am avut o lovitură în mușchi încât am ajuns la vestiare și am vomat de durere.
- Ai fost vreodată contactat să aranjezi vreun meci?
- Nu, dar oarecum pot spune că am aflat ceva, ceva. Aveam 17 ani, eram la Satu Mare, iar în Liga 2 era o luptă la promovare între CFR Cluj și Jiul Petroșani. Se auzea că apelau la tot felul de lucruri. Umblau la arbitrii, veneau unii dintr-o parte, alții din altă parte să încurce sau să ajute. Nu știu să vă zic prea multe, nu-mi amintesc să mi se fi dat și mie vreun ban, dar informații erau. La meciul cu CFR, am pierdut cu 2-0. Dar a fost 0-0 la pauză, am ținut de rezultat până la pauză (zâmbește).
- Cristi Balaj a spus că meciul tău de debut, Poli Timișoara - Dinamo 1-1, ar fi fost de fapt aranjat de Marian Iancu și de Cristi Borcea. Poli a jucat cu puștii, iar experimentatul Alexa ar fi căutat să fie eliminat în primele minute.
- Țin minte episodul cu Alexa. Era începutul meciului și era destul de aproape de zona mea. Dan îl certa efectiv pe Balaj, dar Dan așa trăia toate meciurile. Intervenea la arbitri în aceeași maniera, era ca un câine. Țin minte că domnul Balaj îi explica foarte calm: “Colegii sunt de față! Dane, îți atrag atenția! Te rog frumos să nu apelezi la lucrurile astea că nu vreau să dezechilibrez jocul. Știu ce urmărești”.
Fotbalistul tânăr sârb are mai multă inimă decât , mai multă ambiție decât tânărul fotbalist român. Nu se mulțumește cu puțin. Se transferă la cluburi bune. Mai sunt unii care vin înapoi, dar procentul e mult mai mic decât în România
- Srdjan Luchin, fost internațional român
VIDEO. Emisiunea GSP Live integrală cu Srdjan Luchin:
