FOTBAL  »  Superliga  »  OBIECTIVE

Srdjan Luchin: “Vrem punctele sub brad!”

Articol de GSP - Publicat marti, 16 decembrie 2008 00:00

Srdjan Luchin şi-a stabilit deja obiectivele pentru 2009: cupa sau campionatul şi o victorie cu Dinamo. De Crăciun, vrea sub brad cele şase puncte primite penalizare de Poli

- Srdjan, se apropie finalul anului, ai încercat să faci un bilanţ?
- Da, per total, pot spune că sînt mulţumit. Mai ales pe final. Am început să joc constant, asta m-a mulţumit şi îmi doresc să cresc în continuare, de la meci la meci. Dar am şi cîteva regrete. :-s Unul ar fi că nu am reuşit să ne calificăm în grupele UEFA, chiar dacă şi simpla participare în cupele europene a însemnat pentru mine o experienţă utlilă.

- Şi cel de-al doilea regret?
- Al doilea e că nici acum nu am reuşit să batem Dinamo. :( Nu ştiu ce se întîmplă. Am spus că dacă nici anul acesta nu reuşim, nu ştiu cînd vom mai reuşi. Nu a fost să fie, parcă devine deja un complex. Sper ca în retur să trecem peste, acesta ar fi un obiectiv pentru la anul, să batem Dinamo!

- Şi celelalte obiective?
- Să cîştigăm cel puţin un trofeu, cupa sau campionatulu. Sînt tînăr, iar o competiţie cîştigată mi-ar da foarte mult curaj şi încredere pentru viitor.

- De la Moş Crăciun ce aştepţi?
- În primul rînd aş vrea să ne readucă cele şase puncte. Eu tot aştept, îi tot scriu. :) Sper să ne audă vreun spririduş şi să-l tragă de mînecă pe Moşul, să ne facă o supriză.

- Cum aţi resimţit demiterea antrenorului?
- Noi eram plecaţi la lotul naţional, dar am rămas toţi surprinşi. Am stat numai cu ochii la tv şi la telefon, cu colegii, să văd ce se întîmplă. Nu ne-a picat bine, vă daţi seama, am fost un an şi jumătate împreună. Acum vine o schimbare şi încă nu ştim cum va fi, bună sau rea.

- Ce aşteptări ai pentru retur?
- Toţi vor încerca să se întărească, îşi vor lua măsuri pentru un loc cît mai sus. Eu sper ca noi să facem meciuri cît mai bune şi cu echipele mici, deoarece cu cele mari ne-am descurcat oricum, în general. Sper să jucăm la fel de bine şi să fim pe acelaşi loc şi la final, adică pe primul, pentru că, indiferent ce ar arăta clasamentul, pentru noi Poli e lider. Aşa spun rezultatele înregistrate pe teren. Ce e în afara terenului nu mai e treaba noastră, a jucătorilor.

11 meciuri a jucat Luchin în turul de campionat pentru Poli, reuşind să marcheze un singur gol

Cadouri pentru juniori
Jucătorii de la echipa mare a lui Poli îi vor premia joi pe colegii lor mai mici. În cadrul unei festivităţi la care va participa şi directorul executiv al Timişoarei, Gheorghe Chivorchian, cei mai buni trei jucători de la fiecare grupă a Centrului de Copii şi Juniori vor primi premii speciale din partea clubului, ceilalţi copii urmînd să primească şi ei cadouri cu ocazia sărătorilor de iarnă. Tot joi va fi anunţat şi topul celor mai buni trei antrenori de la grupele de copii şi juniori.

Citește și:
Premierul desemnat Eugen Tomac are o propunere neașteptată pentru sportul românesc: „Cupă comună cu această țară!”
Superliga

Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”

Atacant pentru Dinamo! Nicolescu pariază pe el: „Calitățile le are”

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!
Tenis

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!

Comentarii (2)
 •  16 Decembrie 2008, 11:06

sa ne dea odata cele 6 puncte inapoi, ne-am saturat sa asteptam POLI e liderul, e campioana de toamna a Romaniei, nu dinamo sa fie clar!!!!FORZA VIOLA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

 •  16 Decembrie 2008, 07:32

Sarbatori Fericite si numai bucurii sa avem Srdjane. Este un retur decisiv pt postul de titular la echipa ,si posibil si o convocare la echipa nationala(mare).Bafta,multa bafta.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează